Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu
În urmă cu cinci ani Sf. Sinod a hotărât trecerea în rândul sfinţilor a celui care a fost mitropolitul Ardealului Andrei Şaguna. Cu acest prilej a fost pusă în lumină personalitatea sa de excepţie, cu realizările sale de ordin bisericesc, naţional-politic, cultural, social şi economic. Între altele, s-a arătat că el a fost şi un adevărat creator de „şcoală teologică” ortodoxă la Sibiu, prin numeroşii tineri formaţi în centre universitare din Europa, cu burse oferite de el: Ioan Popescu, Zaharia Boiu, Nicolae Cristea, Ilarion Puşcariu, Daniil Popovici-Barcianu, Dimitrie Comşa şi alţii. Pentru că acum se împlinesc 180 de ani de la naşterea lui Zaharia Boiu, am considerat că este bine să ne aducem aminte de el, mai ales pentru faptul că a fost, timp de trei ani, şi redactor al ziarului „Telegraful Român”.
Zaharia Boiu s-a născut la 4 martie 1834, în familia preotului Zaharia Boiu sn, în Sighişoara, mai târziu protopop al „tractului” Sighişoara. Era descendentul unei vechi familii de preoţi, el însuşi va avea un fiu, apoi un nepot care vor fi preoţi în Sibiu, deci este vorba de o adevărată „dinastie” de preoţi ardeleni.
A învăţat carte în şcoala primară confesională din Sighişoara, apoi la Gimnaziul Evanghelic-Luteran de acolo, fiind primul român care a susţinut examenul „de maturitate” la acel gimnaziu, în 1854. În anul şcolar 1854/55 a fost învăţător la şcoala confesională din Săcele, lângă Braşov, iar între anii 1855-1857 a urmat cursurile Institutului Teologic din Sibiu, pe atunci numai cu doi ani de studii; a fost coleg cu viitorul pedagog şi profesor Ioan Popescu. Apreciaţi de Andrei Şaguna, în 1857 i-a numit pe amândoi profesori suplinitori în „secţiunea pedagogică” a Institutului sibian. În 1859, tot Şaguna le-a oferit câte o bursă pentru a studia la Universitatea din Leipzig. În 1861 s-au reîntors de la studii şi au fost numiţi amândoi profesori titulari în ambele „secţiuni” ale Institutului. Zaharia Boiu a predat Omiletica şi Exegeza Sfintei Scripturi în „secţiunea” teologică, iar în cea pedagogică alte discipline. A activat în învăţământ până în 1870, când a fost numit „asesor consistorial” (consilier) la Arhiepiscopia Sibiului, unde a funcționat până în 1902, când s-a pensionat. După ce a intrat în vigoare „Statutul Organic” şagunian, a fost ales membru în Sinodul Arhidiecezan (Adunarea Eparhială) şi în Congresul Naţional Bisericesc al Mitropoliei. De la 1 ianuarie 1863 până la 14/26 octombrie 1865 a fost redactor al ziarului „Telegraful Român”, remarcându-se prin articolele publicate. Din 1863 până la sfârşitul anului 1884 a fost preot-paroh al bisericii cu hramul „Schimbarea la Faţă” (numită şi „grecească”), care devenise catedrală mitropolitană (situată pe locul actualei catedrale). Între anii 1865-1875 a fost şi „catehet” al elevilor ortodocşi români de la Liceul de Stat din Sibiu (actualul Colegiu „Gheorghe Lazăr”).
Deşi a activat puţini ani ca profesor, totuşi Zaharia Boiu s-a impus şi ca un remarcabil autor de manuale pentru şcolile „poporale” româneşti, alături de colegul său Ioan Popescu. Îndată după ce s-a întors de la studii, Andrei Şaguna i-a încredinţat redactarea unui Abecedar, care a şi apărut în Tipografia Diecezană în anul 1861. În anii următori au apărut noi ediţii, încât în 1886 Abecedarul ajunsese la 14 ediţii (!).
În 1865 a apărut în Tipografia devenită acum „arhidiecezană”: o Carte de citire pentru şcolile poporale româneşti; partea a doua a apărut abia în 1869. În anii următori au apărut alte ediţii, revizuite, încât partea întâi a ajuns la nouă ediţii, iar partea a doua la trei ediţii.
Au urmat apoi: Elemente de geografie (1869, ed. a III‑a, în 1872), Elemente de istorie naturală şi fisică (1869, ed. a III-a în 1872) şi Elemente de istorie patriotică şi universală (1869, ed. a III-a în 1872); mult mai târziu a tipărit un Catehism mic, tot pentru şcolile poporale (1897).
Zaharia Boiu a fost însă şi un remarcabil predicator, a fost „fala amvonului românesc”, cum l-a caracterizat Dimitrie A. Sturdza, secretarul general al Academiei Române. Primul volum de predici se intitula Cuvântări funebre şi memoriale, cu un adaos de texte biblice pentru cuvântări funebre (1889, 240 p.). Au urmat alte trei volume sub titlul Seminţe în agrul (ogorul) lui Christos, care aveau următoarea împărţire: I. Cuvântări la toate duminicile (Sibiu, 1898, X + 324 p., cu 56 de predici); II. Cuvântări la praznicele şi sărbătorile de peste an (1899, 325 p., cu 38 de predici) şi III. Cuvântări bisericeşti la înmormântări, parastase şi alte festivităţi funebrale, cu un adaos de texte… (1899, 352 p., care era o reeditare a volumului din 1889, dar cu 20 de cuvântări în plus). Această operă omiletică impresionantă a fost distinsă de Academia Română cu premiul „Adamachi” în anul 1900. Cuvântările lui Z. Boiu erau originale, multe inspirate din viaţa de toate zilele, împreunate cu texte biblice, scrise cu un remarcabil talent literar. Generaţii întregi de preoţi ardeleni le-au folosit în lucrarea lor omiletică.
Zaharia Boiu a fost un apreciat poet; cele mai multe dintre poeziile sale au apărut în „Telegraful Român”, dar şi în revista „Transilvania” şi în ziarul „Tribuna” de la Sibiu. Primul volum a apărut la Sibiu, sub titlul Sunete şi răsunete. Cercări poetice, cu poezii inspirate după Dimitrie Bolintineanu şi Vasile Alecsandri. Un număr impresionant de poezii a dedicat Războiului de Independenţă din 1877 (inspirate după Vasile Alecsandri), publicate iniţial în „Telegraful Român”, iar în volum mult mai târziu, în 1904, sub titlul Frunze de laur.
A făcut numeroase traduceri din marii scriitori germani: fraţii Grimm, Lessing, Herder, iar din limba latină a tradus Confesiunile Fericitului Augustin. Tot Zaharia Boiu, împreună cu Ioan Popescu, a tradus în limba germană volumul II din Istoria bisericească universală a lui Andrei Şaguna, care se ocupa cu istoria Bisericii Româneşti. Şi tot Zaharia Boiu a tradus în limba germană cunoscutul Memorandum al românilor ardeleni din 1892.
Mai trebuie să notăm că Zaharia Boiu a fost unul dintre cei mai activi membri ai Astrei (Asociaţiunea Transilvană pentru Literatura Română şi Cultura Poporului Român). A deţinut chiar şi calitatea de membru în Comitetul central, apoi cea de secretar prim al Astrei şi redactor al revistei „Transilvania”, organ de publicitate al Astrei (1892-1895), în paginile căreia a publicat articole, biografii, poezii ş.a. A rostit mai multe conferinţe în cadrul Adunărilor generale ale Astrei.
Pentru toată această bogată activitate culturală, Academia Română l-a ales pe preotul Zaharia Boiu ca membru corespondent, în şedinţa sa din 13/25 septembrie 1877; tot atunci a fost ales ca membru corespondent colegul său Ioan Popescu, iar ca membru onorariu arhimandritul vicar Nicolae Popea, toţi trei „ucenici” ai Sfântului Ierarh Andrei Şaguna.
Zaharia Boiu a trecut la cele veşnice în ziua de 6 noiembrie st.n. 1903, fiind aşezat spre veşnică odihnă în cimitirul „bisericii din groapă”. Predica funebră a fost rostită de asesorul Nicolae Ivan, viitorul episcop al Clujului, care i-a pus în lumină strădaniile depuse în slujba Bisericii şi a neamului.
Să ne aducem aminte şi noi de acest ilustru autor de manuale şcolare, poet, gazetar, orator bisericesc şi slujitor la altarul Domnului, care a fost Zaharia Boiu.
