Drd. Ştefan Mărculeţ
La Alba Iulia s-au desfăşurat lucrările celei de-a XIII-a ediţii a Simpozionului Internaţional de Teologie cu tema „Euharistie şi Martiriu – de la vechile catacombe la închisorile comuniste”. Evenimentul se înscrie în ciclul de manifestări dedicat Anului omagial euharistic şi Anului comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni, la nivelul întregii Patriarhii Ortodoxe Române.
În cadrul Simpozionului Internaţional „Euharistie şi Martiriu – de la vechile catacombe la închisorile comuniste”, desfăşurat în perioada 6-8 mai la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia, Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, a primit titlul de „Doctor Honoris Causa” al universităţii din oraşul transilvan.
Ceremonia acordării acestui important titlu academic a avut loc la 6 mai, şi a fost precedată de o slujbă de Te Deum, urmată de mesajele de salut ale oficialităţilor şi oaspeţilor sosiţi la Alba Iulia pentru a participa la cea de-a XIII-a ediţie a Simpozionului Internaţional de Ştiinţă, Teologie şi Arte. În prezenţa tuturor membrilor Senatului Universităţii „1 Decembrie 1918”, preşedintele prof. univ. dr. Nicolae Todea a deschis ceremonia acordării titlului de „Doctor Honoris Causa”, subliniind importanţa momentului pentru mediul academic din vechea cetate a unirii românilor. Corul studenţilor teologi a interpretat la început celebrul imn „Gaudeamus igitur”, pentru ca mai apoi, IPS Arhiepiscop Irineu să dea citire cuvântului „Laudatio”.
Arhiepiscopul Alba Iuliei a arătat că „Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului, este un profesor de vocaţie, care iubeşte dogmele credinţei ortodoxe şi splendoarea cultului liturgic al Bisericii drept-măritoare a Răsăritului. Întotdeauna vorbeşte cu pasiune şi competenţă despre comorile Ortodoxiei noastre bimilenare, numită, pe drept cuvânt, „cerul pe pământ”. Pe acestea le face cunoscute în ţară şi peste hotare ca un adevărat herald al spiritului românesc.
Părintele Mitropolit Laurenţiu are o admirabilă râvnă şi o profundă dragoste pentru slujirea Dumnezeieştii Liturghii. Aceste două virtuţi sunt vizibile şi în activitatea sa pastorală şi misionară, pe care o prestează cu demnitate şi responsabilitate. Înaltpreasfinţia Sa iubeşte pe preoţi şi pe credincioşi, la care se raportează cu mult tact pastoral şi cu sinceritate şi omenie rar întâlnite.
Titlul de onoare pe care distinsul Ierarh al Ardealului îl primeşte astăzi, aici, la Alba Iulia, este expresia preţuirii noastre pentru profesorul care ştie că adevărata teologie este trăirea evlavioasă în Duhul lui Dumnezeu. Totodată, aducem acum omagiu cuviincios Arhipăstorului care „face lucrare de evanghelist” (cf. II Tim. 4, 5), dăruindu-se jertfelnic pentru binele poporului lui Dumnezeu.
La acest moment festiv, când Facultatea noastră de Teologie apreciază roadele apostolatului său complex, îi dorim din inimă Părintelui Mitropolit Laurenţiu: Întru mulţi şi fericiţi ani! Ad multos annos!”
Diploma şi hotărârea Senatului universitar au fost citite şi înmânate de rectorul Daniel Breaz, care i-a mulţumit Mitropolitului Laurenţiu al Ardealului pentru acceptarea acestei distincţii de recunoaştere a meritelor şi a implicării în mod special în activităţile Şcolii Doctorale din cadrul Facultăţii de Teologie din Alba Iulia.
În cuvântul de întâmpinare, ÎPS Mitropolit Laurenţiu a mulţumit conducerii universităţii pentru onorantul titlu acordat şi a subliniat faptul că Facultatea din Alba Iulia este strâns legată de cea de la Sibiu, nu doar prin activităţi academice comune, ci şi prin faptul că majoritatea cadrelor didactice de la mai tânăra instituţie au fost instruite şi pregătite prin programele de studiu de la vechea Academie şaguniană.
În cuvântul de răspuns, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Laurenţiu a vorbit despre Învierea lui Hristos şi chemarea noastră la Cina Împărăţiei. Înaltpreasfinţia Sa a arătat că Învierea Mântuitorului nostru Iisus Hristos ne-a readus în comuniunea de iubire a Sfintei Treimi, iar această realitate o trăim şi o împărtăşim, în mod plenar, în fiecare Sfânta Liturghie, gustând anticipat bucuria pascală a veacului viitor. La fiecare Sfântă Liturghie, Hristos cel înviat ne pofteşte la Masa Împărăţiei Sale, la ospăţul credinţei, prin care El vrea să prăznuiască împreună cu noi Învierea Sa, biruinţa asupra tiraniei diavolului, a păcatului şi a morţii. La fiecare Sfântă Liturghie, Biserica ne cheamă la ospăţul cel mare şi dumnezeiesc, în care „să bem băutură nouă”, să gustăm „hrană cerească”, la Cina pregătită în cer pentru noi de Însuşi Mântuitorul Iisus Hristos, la Cina în care El ne vorbeşte tainic, din interiorul nostru, despre pătimirile, despre moartea şi Învierea Lui, ajutându-ne, astfel, să retrăim toate aceste evenimente actualizate ale vieţii Sale şi să ne bucurăm de ele împreună cu El, împărtăşindu-ne de darurile veşnice ale lucrării Sale mântuitoare.
Taina cea mare a Sfintei Liturghii nu este doar modul prezenţei reale a Mântuitorului în Sfânta Euharistie, ci şi extinderea în cei credincioşi a vieţii Sale noi, îndumnezeite. Este tainică prezenţa Domnului sub chipul pâinii şi al vinului, este tainică prezenţa lui Hristos, ca răstignit şi înviat în acelaşi timp, şi este plină de mister şi atragerea credincioşilor în această stare de jertfă. Mântuitorul a intrat la Tatăl cu scumpul Său Sânge şi rămâne acolo în stare de jertfă neîncetată, dobândind o veşnică răscumpărare, ne învaţă Sfântul Apostol Pavel (Evrei 9, 12). Pe acest temei, părintele Dumitru Stăniloae arată că actul jertfirii lui Hristos este veşnic şi are eficienţă mântuitoare; prin el, umanitatea Sa a intrat în stare de jertfă permanentă, care este starea ei de înviere, de sfinţenie a vieţii celei noi îndumnezeite [Pr. D. Stăniloae, Legătura dintre Euharistie şi iubirea creştină, în rev. „Studii Teologice”, 1-2 (1965), p. 11.], izvorul şi sursa „pentru toate gradele stării de jertfă a credincioşilor, care trebuie să includă atât moartea faţă de egoism, cât şi sfinţenia unei vieţi noi, de înviere.” [Idem, Iisus Hristos, Arhiereu în veac, în rev. „Ortodoxia”, nr. 2, (1979), p. 218.] Iisus Hristos aşa se primeşte de credincioşi, în Sfânta Euharistie, spre a fi trăit: în Jertfa Lui neîncetată, ca răstignit şi înviat în acelaşi timp, imprimându-ne şi pe noi de această stare de jertfă şi înfăţişându-ne împreună cu Sine Tatălui, ca jertfe vii binemirositoare [Idem, Dumnezeiasca Euharistie în cele trei confesiuni, în rev. „Ortodoxia”, nr. 1, 1953, p. 95.]. Aşadar, arată acelaşi mare teolog român, „unindu-ne prin Sfânta Împărtăşanie toţi cu Hristos pentru a ne dărui cu El Tatălui, ne unim toţi nu numai cu Hristos, dar şi cu Tatăl şi cu Duhul, ne unim şi între noi la Cina Împărăţiei: aceasta este Împărăţia Sfintei Treimi, intimitatea maximă între Dumnezeu şi om” [Idem, Spiritualitate şi comuniune în Liturghia Ortodoxă, EIBMBOR, Bucureşti, 204, p. 375.].
Cât de unic, înfricoşător, dar şi plin de măreţie este acest ospăţ al Împărăţiei, ne atrag atenţia Sfintele Evanghelii şi cântările Bisericii, care ne arată că Cel Care a pregătit această Cină este un Stăpân plin de delicateţe, de sensibilitate şi de negrăită iubire pentru noi, Care nu ne pune nouă pe masă ceva din bunătăţile Sale, ci ne oferă spre mâncare Însuşi Trupul Său dumnezeiesc. Acest Trup al Său care ni se oferă spre hrană nu este mort, ci este viu şi înviat şi plin de viaţă dumnezeiască, plin de simţiri curate şi de iubire jertfelnică, din care gustând cu „frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste” ne umplem de puterea vieţii celei noi care a izvorât din mormântul lui Hristos.
Tocmai pentru a accentua în mod imperativ importanţa covârşitoare a Tainei Spovedaniei şi a Împărtăşaniei pentru viaţa noastră vremelnică în această lume, Sfântul Sinod al Bisericii noastre a rânduit ca anul 2014 să fie declarat Anul omagial euharistic (al Sfintei Spovedanii şi al Sfintei Împărtăşanii), chemându-ne, astfel, pe toţi să reaşezăm în centrul vieţii noastre duhovniceşti, curăţită de păcate, pe Hristos cel înviat din morţi, care ni Se dăruieşte nouă întreg şi real în Taina Sfintei Împărtăşanii; să redescoperim şi să cultivăm viaţa creştină ca o viaţă pascală prin excelenţă, care trebuie să izvorască Taina Potirului – „Izvorul nestricăciunii care a izvorât din mormântul lui Hristos, întru care ne întărim”. [Irmosul cântării a 3-a din Canonul Învierii, în „Slujba învierii”, p. 7.]
Numai astfel, participând mereu la ospăţul euharistic de la Masa Împărăţiei, viaţa noastră poate deveni un Paşte continuu, o continuă înviere lăuntrică, o continuă trecere spre viaţa cea nouă şi eshatologică a Împărăţiei lui Dumnezeu, spre veşnicia bucuriei netrecătoare a comuniunii de viaţă şi iubire cu Sfânta Treime.
La final, rectorul Daniel Breaz i-a oferit ÎPS Mitropolit Laurenţiu un tablou cu vechea cetate a Alba Iuliei, iar ierarhul a oferit gazdelor şi bibliotecii de la Facultatea de Teologie mai multe cărţi apărute la Editura „Andreiana” a Arhiepiscopiei Sibiului.
