Dr. Dragoş Boicu
Orice lectură sau peliculă presupune şi o exersare minimă a imaginaţiei pentru a te transpune în spaţiul creat de autor sau regizor. Un astfel de exerciţiu, dar extrem de deosebit, este pelicula Inevitabila înfrângere a lui Mister şi a lui Pete (The Inevitable Defeat of Mister & Pete – 2013), regizat de George Tillman jr. Desprins din realitatea dură a comunităţii afro-americane din New York, filmul este o tristă lecţie de viaţă în faţa căreia, aparent, nu ştii cum să reacţionezi. Din punct de vedere tematic, pare înrudit cu producţia niponă Nimeni nu ştie (Dare mo shiranai – 2004) şi ceva mai recentul film Uriaşul egoist (The Selfish Giant – 2013), protagoniştii lor fiind copii cu vârste cuprinse între 12 şi 14 ani, care se confruntă cu probleme existenţiale şi trebuie să gestioneze situaţii greu de imaginat. Insist asupra faptului că este vorba de ecranizări ale unor întâmplări reale, dureroase, traumatizante.
Revenind la Inevitabila înfrângere a lui Mister şi a lui Pete se poate spune că este reflexia fidelă a unei lumi imperfecte şi a unei societăţi care îşi ratează viitorul neglijând cel mai vulnerabil segment al populaţiei: copiii. Dar acest film nu este vreo melodramă axată pe viaţa a doi băieţei abandonaţi de părinţii lor în jungla urbană sau focalizată pe zbuciumul mamelor care se prostituează pentru a pune mâncare pe masă şi se droghează apoi pentru a uita de degradarea morală la care se supun. Hotărât nu! Pelicula se concentrează asupra determinării lui Mister (Skylan Brooks) de a-şi depăşi condiţia şi de a găsi o ieşire din succesiunea de situaţii limită de care se loveşte. Întreaga lui viaţă de doar 13-14 ani este o înlănţuire de dezamăgiri: ameninţat de repetenţie, mama dependentă de heroină, obligat să aibă grijă de Pete (Ethan Dizon) – odrasla unei vecine, rămas fără mamă după arestarea ei în urma unei razii, căutat de autoritatea tutelară pentru a fi dus într-un orfelinat rău-famat, lipsit de mijloace de trai şi de supravegherea vreunui adult etc.
Conştient că este pe cont propriu, Mister caută resurse interioare pentru a supravieţui într-un mediu ostil în care parcă orice element este periculos şi pervertit. Deşi filmul începe şi se sfârşeşte simetric în sala de clasă, la ora de engleză, evoluţia personajului are loc în apartamentul ponosit unde stă mama lui, pe holurile sumbre ale blocurilor cenuşii şi pe stradă. Împreună cu Pete, pe care încearcă să-l iniţieze în viaţa de cartier, Mister devine şi mai mult un simbol, puternic conturat nu doar prin replici şi stilul magistral de interpretare, dar în special prin viziunea sa decentă asupra existenţei. Cunoscut pentru producţii care au în centrul lor viaţa comunităţii afro-americane (Soul Food – 1997; Men of Honor – 2000; Barbershop – 2002), George Tillman are un stil specific de a prezenta viaţa din „stradă”, presărând urme de omenie chiar şi în cele mai negre împrejurări şi în cele mai crude personaje. Nici filmul de faţă nu face excepţie.
Legile nescrise ale cartierului reprezintă o formă de etică în care camaraderia rămâne cea mai puternică legătură, concretizată în porunca de căpătâi „Să nu-l torni pe celălalt!”. Modul în care Mister respectă acest cod îl individualizează şi îl plasează pe o poziţie antagonică faţă de ceilalţi membri ai mediului din care face parte. În ciuda tuturor dificultăţilor, Mister rămâne un visător inocent care speră să ajungă la o probă de casting pentru un film şi se pregăteşte tenace construindu-şi temeinic personajele. Vigoarea nestăpânită şi ţelul de a ajunge actor la Hollywood sunt cele două forţe care îl pun în mişcare şi care antrenează fiecare moment şi fiecare întâlnire, toate pilduitoare în felul lor. În mod „inevitabil” vieţile sunt călăuzite şi calea fiecăruia este dovada unei pronii de netăgăduit şi acest adevăr se desprinde din fiecare „înfrângere” pe care o înregistrează cei doi copii.
Inevitabila înfrângere… nu este un film despre credinţă, ci despre absenţa ei… sau, mai bine spus, despre absenţa unei autorităţi care să o inspire şi să ofere măcar şansa la alinare sufletească, dacă nu o ieşire concretă din mizeria cotidiană. Indiferent de eşecuri, trebuie să supravieţuieşti – ţi-e scris în ADN-ul de fiinţă chemată la veşnicie –, important este să înţelegi că nu vei reuşi singur; nu vei izbuti fără Dumnezeu şi fără aproapele!
