Motto

„Ziarul nostru a făcut totdeauna, dela întemeere până astăzi, şi va face şi în viitor politică de apropiere, de înţelegere, de aplanare a divergenţelor [...] Întemeetorul ziarului nostru, Marele Şaguna, ne-a îndemnat şi ne-a impus să facem politica aceasta, singură corespunzătoare puterilor noastre”

luni, 17 februarie 2014

DONARIUL DE LA CHINEDRU (BIERTAN) – SENSURI ŞI SEMNIFICAŢII CREŞTINE DIN SECOLUL AL IV-LEA

Termenul „donarium” provine din limba latină şi desemnează o ofrandă sau un dar oferit unei divinităţi. Donariul de la Chinedru (Biertan) este un candelabru de bronz din Antichitatea romană, databil în sec. IV d.Hr., din care s-au păstrat două piese: o tăbliţă de bronz cu torţi triunghiulare (tabula ansata), care conţine o inscripţie votivă cu litere ajurate („Ego Zenovius votum posui”) şi monograma Mântuitorului Iisus Hristos cu majuscule greceşti (X + P), încadrată într-un cerc. Această monogramă este de fapt o cruce („crux monogrammatica”) fiind chiar semnul văzut pe cer de Sf. Împărat Constantin cel Mare în anul 312, înainte de bătălia de la Podul Milvius, alături de cuvintele: „In hoc signo vinces”, intrate în istorie.

În afara celor două obiecte menţionate se pare că au mai existat şi câteva fragmente de vase liturgice din tablă de bronz, care nu s-au păstrat.
Donariul a fost descoperit în urmă cu aproape 250 de ani de către un locuitor sas din Biertan, la rădăcina unui stejar bătrân doborât de furtună.
Locul unde s-a făcut descoperirea se numea pe atunci „mlaştina de la fântână” („Moor beim Brunnen”), iar astăzi se cheamă „La Chinedru”. Chinedru este numele unui cătun românesc apărut în acea zonă în secolul al XIX-lea şi dispărut după colectivizare. Trebuie precizat, de la început ,că zona Chinedru este situată geografic în Valea Copşei Mari, nu în Valea Biertanului.
Obiectele descoperite în 1775 au ajuns în posesia primarului Mediaşului Conrad von Heydendorff cel Bătrân, om de ştiinţă, care le-a analizat primul. Într-o scrisoare publicată mai târziu, primarul von Heydendorff ajungea la o concluzie extrem de importantă: biserica valahilor (biserica grecească sau ortodoxă), considerată până atunci tolerată (ca şi românii) şi neacceptată de oficialităţi, este mai veche decât bisericile „recepte” din Transilvania şi s-a folosit iniţial de limba latină.
Ulterior obiectele de la Chinedru vor ajunge (în 1779) în colecţia baronului Samuel von Brukenthal, unde vor rămâne ,,uitate” până în anul 1941, când prof. Kurt Horedt de la Universitatea din Cluj le va „redescoperi” şi le va prezenta într-o lucrare ştiinţifică: „Eine lateinische Inschrift des 4. Jahrhunderts aus Siebenbürgen”. În felul acesta candelabrul descoperit la Chinedru (Biertan) a intrat în circuitul ştiinţific internaţional.
Până în momentul de faţă cea mai corectă interpretare a descoperirii de la Chinedru (Biertan) rămâne cea oferită de profesorul Kurt Horedt: candelabrul creştin (donariul) a făcut parte din dotarea unei capele de lemn aparţinând unui sihastru (misionar creştin) retras „în valea adâncă a Copşei” pentru a propovădui Evanghelia şi a boteza populaţia vorbitoare de limbă latină din zonă. El a folosit în acest scop un baptisterium alimentat din izvorul puternic, cu apă foarte bună, care există acolo şi astăzi.
Există, evident, şi alte interpretări. O serie de istorici străini (A. Alföldi – 1942, Uwe Fiedler – 1996 ş.a) au negat orice valoare cultică creştină a obiectelor descoperite la Chinedru. Ei afirmă că acel candelabru ar fi fost jefuit de vizigoţi dintr-o bazilică creştină de la sud de Dunăre, din Imperiul Roman, şi abandonat pe drumul de întoarcere către nord-estul Transilvaniei, drum care ar fi trecut prin Biertan. Se ştie că în cursul secolului al IV-lea vechea Dacie ajunsese sub stăpânirea vizigoţilor (goţii de vest). Prin Biertan trece, într-adevăr, un drum important care traversează şi astăzi masivul păduros dintre Valea Hârtibaciului şi Valea Târnavei Mari, drum care figurează pe hărţile medievale şi care ar fi putut fi utilizat de vizigoţi în antichitate, în deplasarea lor către nord-estul Transilvaniei. Dar donariul nu a fost descoperit în Biertan. Donariul a fost descoperit într-o mică vale secundară, greu accesibilă şi astăzi, situată la distanţă de 6-7 km sud-est de Biertan, în partea superioară a Văii Copşei Mari, pe unde nu trece niciun drum important. Istoricii străini, necunoscând realitatea de pe teren, au căzut în capcana donariului „de la Biertan”.
În realitate, locul unde a fost descoperit donariul (Chinedru) face parte din masivul păduros cu centrul pe cumpăna apelor dintre Valea Hârtibaciului şi Valea Târnavei Mari. Acest masiv de păduri şi păşuni era cunoscut în trecut sub denumirile de „munţii satului Fetea” („Fetendorfergebirge”), „codrul Fetea” sau, simplu, „Fetea”. La rândul său, Fetea a fost parte integrantă a unui vast areal menţionat în documentele medievale sub denumirea „Silva Blachorum et Bissenorum” (pădurea românilor şi pecenegilor), pădure precizată în „Andreanum” în anul 1224 şi identificată de acad. Şerban Papacostea cu sus-amintitul masiv. Această pădure porneşte din apropierea Sibiului şi se întinde spre est, până aproape de Rupea.
În cadrul unor cercetări arheologice de teren, efectuate între anii 2008 și 2010 împreună cu dr. Mihai Adonis, dr. Dan Lotoțchi, ing. Ştefan Ciortea, prof. Adrian Şovrea, s-au descoperit urmele unei aşezări umane vechi, aflate nu departe de Chinedru. Pe suprafaţa acestei aşezări au fost găsite fragmente de vase de provizii de certă tradiţie romană, din ceramică cenuşie, lucrate la roată rapidă, databile larg în secolele III-IV. Avem, aşadar, urmele unei aşezări umane situate în pădure, foarte probabil contemporană cu donariul de la Chinedru.
Această descoperire modifică parţial datele problemei. Ea pune în evidenţă un fenomen istoric mai puţin cunoscut, de retragere a comunităţilor daco-romane de pe traseul văilor principale ale Transilvaniei (Valea Târnavei Mari, în cazul nostru), din calea marilor migraţii, către „zonele de deal şi de munte ale fostei Dacii romane”. Deci sihastrul de la Chinedru pare să fi fost mai degrabă un episcop „de sat”, „de la țară” (horepiscop) sau un „episcop periodeut” (misionar), cu activităţi de misionarizare creștină în folosul locuitorilor daco-romani retrași în pădure.
Ulterior, prin extinderea cercetărilor asupra zonei Fetea, aflată pe cumpăna apelor, am constatat existenţa unor importante toponime vechi româneşti, precum şi alte urme de aşezări arheologice. În anul 2010 aceste cercetări au fost brusc stopate.
Aşadar, la Chinedru (Biertan) a existat în cursul secolului al IV-lea una dintre primele biserici de lemn de pe teritoriul fostei Dacii romane intracarpatice, unde s-au oficiat Botezuri creştine şi Sfinte Liturghii în limba latină populară. Acolo se află unul din locurile în care destinul poporului român în curs de formare a început a se împleti cu destinul Bisericii.
Creştinismul rural al daco-romanilor şi apoi al românilor, benevol acceptat, a pătruns atât de adânc în sufletele oamenilor, încât a devenit cheia supravieţuirii limbii şi poporului român pe parcursul mileniului întunecat al migraţiilor, dar şi în secolele următoare.
Se poate afirma că poporul român s-a salvat ca entitate etnică şi lingvistică distinctă graţie adoptării creştinismului încă din primele secole.
În anul 2012, din iniţiativa Părintelui Adrian Dobre din Sighişoara, cu binecuvântarea Î.P.S. Laurenţiu Streza, Mitropolit al Ardealului după o prealabilă discuție cu Părintele Prof. Mircea Păcurariu de la Sibiu, la Chinedru s-a ridicat o cruce şi s-a amenajat vechiul izvor din Antichitate. Doamna inginer Mariana Pupăză de la CESIRO Sighişoara a susţinut financiar proiectul. La transportul şi ridicarea crucii au participat, alături de Părintele Adrian Dobre, Părintele Bruno Frölich de la Biserica Evanghelică din Sighişoara, doamna Mariana Pupăză, domnii Claudiu Moldovan, Gheorghe Costea Băia, Remus Bozoşan cu fiii şi nepoţii din Biertan.
La fixarea icoanei, în anul 2013, au participat, alături de Părintele Adrian Dobre, domnii Nicolae Codrea din Sighişoara, Gheorghe Costea Băia, dr. Adonis Mihai, prof. Adrian Şovrea.
În felul acesta s-a precizat în peisaj locul unde a fost descoperit unul din cele mai importante obiecte paleocreştine din fosta Dacie intracarpatică, Transilvania de astăzi.