Pr. Lect. Dr. Daniel Buda
Există în lumea în care trăim azi o frică față de simbolurile religioase? Dacă da, atunci care sunt cauzele acesteia? Este justificată frica faţă de simbolurile religioase ale unei religii în care nu credem? Pot fi simbolurile religioase ofensatoare pentru cei care nu sunt adepţi ai religiei care operează cu respectivele simboluri? Iată câteva întrebări la care vom încerca să răspundem în cele ce urmează. În loc de introducere, am ales ca punct de plecare modul în care diferite simboluri religioase sunt percepute într-o serie de romane scrise recent şi citite de milioane de oameni din întreaga lume. Înainte de a încerca să răspund la întrebările adresate aici, consider că este necesar să scriu câteva cuvinte despre puterea simbolurilor de a transmite mesaje şi despre responsabilitatea faţă de simbol. Mi se pare că este necesar ca ambele aspecte să fie scurt discutate înainte, întrucât stau în strânsă legătură cu formularea unor răspunsuri la întrebările de mai sus.Un punct de plecare beletristic
Dan Brown este un scriitor american arhicunoscut prin romanele publicate în milioane de exemplare, traduse în numeroase limbi şi citite de nenumăraţi cititori. După romanul Codul lui Da Vinci (2003) mai menționăm și Fortăreaţa digitală (1998), Conspiraţia (1999), Îngeri şi demoni (2000), Simbolul pierdut (2009) şi, mai nou, Inferno (2013). Unele dintre aceste romane au stat la baza unor scenarii de filme care s-au bucurat de un succes asemănător cărţilor lui Dan Brown. Invariabil, acţiunea fiecăruia dintre romanele lui Brown îl are ca erou principal pe un profesor specialist în simbolistică de la Universitatea Harward care este solicitat să contribuie la dejucarea unor conspiraţii deosebit de periculoase pentru umanitate prin interpretarea unui simbol sau a unei serii de simboluri, cele mai multe dintre ele de natură religioasă. De fiecare dată, în conspiraţia complexă a fiecărui roman, Biserica Romano-Catolică, sau unii dintre reprezentanţii ei, joacă un rol negativ, fiind fie direct implicată în conspiraţie sau contribuind la aceasta într-un fel sau altul, dar în mod necesar malefic. Un rol important în fiecare roman este jucat de un personaj feminin care-l ajută pe specialistul în simbolistică în munca lui, deschizându-se astfel calea – se putea oare altfel? – spre o posibilă idilă între cei doi. Munca reputatului profesor de simbolistică constă în descifrarea unor simboluri religioase, acţiune care duce la identificarea conspiraţiei puse la cale de forţe oculte. Simbolul devine, în romanele lui Brown, purtător al unui mesaj ocult, adresându-se doar iniţiaţilor şi fiind folosit de către aceştia pentru a indica punerea la cale a unor acţiuni ce trebuie să rămână ascunse marelui public. Simbolul trece astfel aproape exclusiv în domeniul esotericului. În cel mai bun caz simbolul are un mesaj primar, general, înţeles de către toţi, dar în mod necesar şi unul ascuns şi ocult, înţeles doar de către iniţiaţi.
Nu doresc să discut aici calitatea romanelor lui Dan Brown sau a filmelor turnate după acestea. Fiecare cititor, respectiv privitor al filmelor, este liber să o facă pentru sine. Nici nu doresc să-l fac pe Dan Brown vinovat de deturnarea sensului real al simbolului. Ceea ce doresc să scot în relief aici este faptul că Dan Brown operează cu o anumită concepţie despre simbol care este simptomatică pentru o parte din lumea în care trăim, el făcându-se eventual vinovat de răspândirea acestei false percepţii deja existente. Probabil că, cel puţin în parte, aşa se explică şi succesul romanelor lui: publicul rezonează cu modul în care el operează cu simbolurile.
Mesajul simbolurilor
Nu doresc să teoretizez aici pe marginea simbolului. Există o enormă literatură de specialitate pe această temă, scrisă de specialişti în istoria religiilor şi de teologi. Doresc să mă refer pe scurt doar la puterea simbolurilor de a transmite mesaje. Sunt întru totul de acord cu afirmaţa lui Dan Brown din ultimul său roman, Inferno, că „orice simbol de succes” este „simplu, distinctiv şi uşor de reprodus”1. În simplitatea lui, simbolul are puterea de a transmite mesaje complexe devenind „reprezentarea nereprezentabilului”2. Să luăm ca exemplu cel mai comun simbol creştin, care este Crucea, fiind acceptat ca atare de mai toţi creştinii. Ca reprezentare, Crucea este deosebit de simplă: o linie verticală mai lungă este suprapusă la 90 de grade de o linie orizontală ceva mai scurtă. Totuşi acest simbol simplu, chiar banal la nivelul reprezentării, transmite un mesaj primar extrem de complex: este vorba de întreaga taină a mântuirii, aşa cum o înţelegem noi, creştinii. Dar Crucea nu transmite numai acest mesaj soteriologic şi transcedental primar. O serie întreagă de alte mesaje secundare adiacente sunt posibile. Fiind simbol al creştinismului, Crucea va fi asociată cu tot ceea ce reprezintă această religie, fiecare interpretându-i mesajul în funcţie de modul în care se raportează faţă de această religie. De exemplu, un păgân din secolul al III-lea putea vedea în Cruce un instrument de tortură, care, în ultima vreme, a devenit simbol pentru o ciudată şi obscură religie pentru că Întemeietorul acesteia a murit răstignit pe Cruce. Pentru un mahomedan din secolul al XIII-lea care trăia în Orientul Mijlociu, Crucea putea reprezenta simbolul adepţilor lui Isa (Iisus) care au tăbărât peste ei în haine marcate cu semnul Crucii (cruciaţii), răspândind teroare şi moarte. Chiar şi între creştini, Crucea are înţelesuri secundare diferite. Să ne oprim doar asupra faptului că diferitele tradiţii creştine au dezvoltat diferite „cruci” specifice. Adăugarea la semnul Crucii a unor elemente suplimentare ne face să vorbim azi de Cruce greacă, celtică, armeană, rusă, etiopiană, georgiană etc. Vederea, de exemplu, a crucii ruseşti ne face să asociem cu aceasta o întreagă tradiţie şi spiritualitate creştină ortodoxă. Iată cum simbolul poate transmite o multitudine de mesaje, pe lângă cel principal. Simbolul religios, spre deosebire de simbolul ne-religios, are capacitatea de a transmite un mesaj principal transcedental căruia pot să-i fie asociate o serie de mesaje legate de această lume, dar în legătură cu transcedentalul. Mă opresc din nou la simbolul Crucii: mesajul primar este de natură transcedentală: taina mântuirii noastre. Celelalte simboluri posibile şi multiple sunt asociate mesajului transcedental primar şi religiei care-l propovăduieşte în lume. În parte, respectul şi de aici frica de simbol se explică prin puterea lui de a transmite mesaje complexe.
Responsabilitatea faţă de simbolurile religioase
Printre multiplele caracteristici ale simbolurilor se numără contextualitatea, complexitatea şi istoricitatea lor3. Chiar dacă simbolurile religioase transmit un mesaj iniţial transcedental, faptul că ele operează în istorie, şi într-un context anume, le face să fie dependente de modul în care religia pentru care operează este percepută. De aici rezultă responsabilitatea adepţilor unei religii faţă de propriile simboluri. Acestea pot fi promovate sau retrogradate, aşa cum a demonstrat un recent studiu4, tocmai datorită istoricităţii lor. Ca şi creştini, avem o responsabilitate directă faţă de mesajele multiple pe care Crucea, dar şi alte simboluri cu care operăm, ar putea să le transmită în lume.
Câteva concluzii
Pe baza celor scrise mai sus aş îndrăzni să concluzionez următoarele: da, există în lumea de azi o oarecare frică faţă de simbolurile religioase. Ea se datorează, cred, greşitei lor interpretări şi accentului prea mare pus pe esoteric şi ocult. Mesajul transcedental nu poate deveni ocult decât dacă este greşit interpretat. Taina mesajului trancedental invită la reflecţie, poate trezi mirare şi respect, dar nu frică. De greşita percepere a simbolurilor se pot face vinovaţi atât adepţii religiei care utilizează respectivul simbol religios, cât şi cei care decriptează simbolul respectiv din poziţia de outsideri. Multe dintre simbolurile religioase transmit mesaje secundare care trezesc amintiri şi sentimente neplăcute adepţilor altor religii sau nereligioşilor. Pe de altă parte, există în rândul areligioşilor şi ateilor de azi o anumită alergie la simbolurile religioase. Aceasta s-a tradus în Franţa, de exemplu, prin interzicerea simbolurilor religioase în şcolile publice primare şi secundare. Legea respectivă este un amendament la codul educaţiei şi nu specifică simbolurile religioase interzise, ci doar că toate „semnele religioase” nu sunt permise, în numele arhicunoscutei laicităţi franceze (laicité). Aşadar, teama de simbolurile religioase ale altor religii s-ar explica, în parte, desigur, prin faptul că ele transmit mesaje secundare care trezesc emoţii sau aduc aminte de un trecut trist, dar şi prin – de ce să nu o spunem deschis? – intoleranţa celor care sunt areligioşi şi atei. Există în lumea de astăzi o intoleranţă în numele toleranţei care numai armonie nu aduce. De dragul unei „corectitudini politice” debile, unei largi majorităţi i se impun principii artificiale de comportament. Aceeaşi „corectitudine politică” îi face pe mulţi să trăiască cu iluzia că odată aceasta impusă, problemele complexe ale unei societăţi care realmente nu împărtăşeşte aceleaşi valori au fost deja rezolvate. Este cu adevărat o iluzie din care trezirea este urgent necesară.
În principiu, nu ar trebui să ne fie frică de simbolurile altor religii. Acestea ar trebui să ne fie, în cel mai rău caz, neutre. Dacă însă ele trezesc emoţii negative, atunci fie trebuie să lucrăm la propria noastră tolerenţă şi înţelegere faţă de alţii, fie trecutul istoric este responsabil pentru aceasta. Ca şi creştini, trebuie să reţinem că avem o responsabilitatea faţă de propriile simboluri şi de modul în care operăm cu ele. Dacă ele trezesc frică altora, suntem datori să analizăm dacă nu cumva este şi vina noastră.
1 Dan Brown, Inferno, trad. de Adriana Bădescu, Ed. RAO CLASS, Bucureşti, p. 57.
2 E. Rolf, Symboltheorien: Der Symbolbegriff im Theoriekontext, Walter de Gruyter, Berlin, 2006, p. 7.
3 J. Beyers, Can symbols be „promoted“ or „demoted“? Symbols as religious phenomena în HTS Teologiese Studies/ Theological Studies 69:1, Art. 1239, 10 pages., p. 9 din 10.
4 Vezi nota precedentă.
