Ecumenica

Pr.Lect. Dr. Daniel Buda

În Malaysia nu s-a luat încă o decizie finală cu privire la posibilitatea creştinilor şi a altor comunităţi religioase decât cea musulmană de a folosi cuvântul „Allah” pentru „Dumnezeu”. Curtea Supremă din Malaysia a decis în octombrie, anul trecut, că doar comunitatea musulmană are dreptul de a folosi „Allah” pentru a exprima divinitatea. Biserica Catolică din Malaysia a depus un protest la care Curtea Supremă care urma să dea un verdict în 4 martie a.c. Amânarea luării unei decizii i-a determiant pe câteva sute de musulmani să protesteze în faţa Curţii Supreme Malaysiene.

Zaharia Boiu – „fala amvonului românesc” – 180 de ani de la naștere –

Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu

În urmă cu cinci ani Sf. Sinod a hotărât trecerea în rândul sfinţilor a celui care a fost mitropolitul Ardealului Andrei Şaguna. Cu acest prilej a fost pusă în lumină personalitatea sa de excepţie, cu realizările sale de ordin bisericesc, naţional-politic, cultural, social şi economic. Între altele, s-a arătat că el a fost şi un adevărat creator de „şcoală teologică” ortodoxă la Sibiu, prin numeroşii tineri formaţi în centre universitare din Europa, cu burse oferite de el: Ioan Popescu, Zaharia Boiu, Nicolae Cristea, Ilarion Puşcariu, Daniil Popovici-Barcianu, Dimitrie Comşa şi alţii. Pentru că acum se împlinesc 180 de ani de la naşterea lui Zaharia Boiu, am considerat că este bine să ne aducem aminte de el, mai ales pentru faptul că a fost, timp de trei ani, şi redactor al ziarului „Telegraful Român”.

Simbol şi realitate duhovnicească în Sfânta Împărtăşanie (II) – o interpretare a lui Origen –

Pr. Dr. Adrian Roman

Ştim că prin participarea la Fiul lui Dumnezeu omul devine „fiu” al lui Dumnezeu prin adopţie. Această „calitate” se realizează concret prin împărtăşirea cu pâinea cea spre fiinţă (ἐπιούσιος), care întăreşte inima, în timp ce cel care „se împărtăşeşte (μετέχων) cu un şarpe nu este decât un etiopian duhovnicesc”, transformat prin perfidie în şarpe. Pâinea lui Hristos sfinţeşte „datorită lui Dumnezeu şi rugăciunii” (I Tim. 4, 5), dar cel care se împărtăşeşte din Pâine (μεταλαμβάνῃ τοῦ ἄρτου) trebuie să aibă conştiinţa curată.

Gânduri referitoare la un creştinism mărturisitor astăzi (Referire la situaţia creştinilor ortodocşi în Diaspora)

† Sofian Braşoveanul, Episcop-vicar 

A fi creştin astăzi. Iată o chestiune care ne preocupă pe fiecare dintre noi tot atât de intens pe cât ne interesează destinul nostru veşnic. Comemorarea, anul trecut, a 1700 de ani de libertate religioasă şi de manifestare neîngrădită sau chiar favorizată a creştinismului, iniţiată de Sfântul Constantin cel Mare prin Edictul de la Mediolan, precum şi pomenirea, anul acesta, a 300 de ani de la martiriul voievodului Constantin Brâncoveanu împreună cu fiii şi ginerele său la ordinul „înaltei” Porţi otomane şi în faţa privirii (nu ştim dacă sau cât de) nepăsătoare, dar oricum acedică şi neputincioasă a ambasadorilor „marilor” Puteri creştine ale Europei de atunci, fac ca problematica pe care o avem în atenţie să dobândească un plus de actualitate.
În condiţiile create de actuala libertate de mişcare şi de muncă atât la nivel european, cât şi global, precum şi de plecarea din Ţară a multor confraţi ai noştri, ne vedem tot mai mult confruntaţi şi cu problematica trăirii credinţei noastre creştine ortodoxe în spaţii eterodoxe. În general, cei care pleacă fac aceasta în căutarea unor condiţii materiale de viaţă mai bune. Întâlnirea cu spaţiul occidental provoacă mai întâi un sentiment de admiraţie.

Adumbrirea Sfintei Cruci, pe drumul nevoinţelor spirituale ale Postului Mare

† Dr. Laurenţiu Streza,

Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului

La mijlocul Postului Păresimilor, Sfânta noastră Biserică a rânduit ca Duminica a treia şi întreaga săptămână care îi urmează să fie puse sub ocrotirea Sfintei Cruci.
În această duminică a Crucii, Mântuitorul Iisus Hristos ne adresează chemarea sfântă: „Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie” (Mc. 8, 34).
Dar cum putem noi cu adevărat să răspundem acestei chemări, renunţând la noi înşine, să ne luăm crucea şi să-i urmăm lui Hristos?

THALES DIN MILET ȘI METAFIZICA APEI

Lector Univ. Dr. Vasile CHIRA

Alături de Anaximadru, Anaximene, Pitagora, Heraclit, Xenofan, Parmenide, Empedocle, Anaxagora, Democrit sau Leucip, Thales din Milet încearcă să găsească acel principiu unic (arche, initium rerum), responsabil de întreaga coerență cosmică, fiind primul dintre filosofii presocratici care s-a angajat într-un astfel de demers cognitiv.

DONARIUL DE LA CHINEDRU (BIERTAN) – SENSURI ŞI SEMNIFICAŢII CREŞTINE DIN SECOLUL AL IV-LEA

Termenul „donarium” provine din limba latină şi desemnează o ofrandă sau un dar oferit unei divinităţi. Donariul de la Chinedru (Biertan) este un candelabru de bronz din Antichitatea romană, databil în sec. IV d.Hr., din care s-au păstrat două piese: o tăbliţă de bronz cu torţi triunghiulare (tabula ansata), care conţine o inscripţie votivă cu litere ajurate („Ego Zenovius votum posui”) şi monograma Mântuitorului Iisus Hristos cu majuscule greceşti (X + P), încadrată într-un cerc. Această monogramă este de fapt o cruce („crux monogrammatica”) fiind chiar semnul văzut pe cer de Sf. Împărat Constantin cel Mare în anul 312, înainte de bătălia de la Podul Milvius, alături de cuvintele: „In hoc signo vinces”, intrate în istorie.

De la simbolul profetic biblic la cel iconic al Bisericii Ortodoxe

Costion Nicolescu

Orice dezbatere şi orice reflecţie referitoare la simbol în spaţiul eclezial nu poate fi pornită fără să se aibă în vedere două texte fundamentale pe această temă ale Părintelui Dumitru Stăniloae (Simbolul ca anticipare şi temei al posibilităţii icoanei în Studii Teologice, anul IX, nr. 5-6/1957, p. 427-452 şi De la creaţiune la întruparea Cuvântului şi de la simbol la icoană în Glasul Bisericii, anul XVI, nr. 12/1957, p. 860-866).

CÂNTAREA CA SIMBOL LITURGIC

Pr. Vasile Grăjdian

Între simbolurile liturgice care în cultul creştin mijlocesc accesul la realităţi nevăzute, spirituale, dumnezeieşti1, cântarea ocupă un loc specific. Această poziţionare aparte este legată de o anume vocaţie de factură religioasă a cântării sau chiar a muzicii în general (în măsura în care şi cântarea poate fi considerată drept un caz particular al muzicii, ca muzică vocală), ce poate fi regăsită chiar şi în afara religiei (sau religiilor) explicite.
În acest sens poate fi amintit caracterul temporal al muzicii, care obligă la un efort spiritual, ce nu poate fi evitat, pentru a cuprinde înlăuntrul nostru un mesaj de dincolo de clipa/clipele trecătoare a(le) lumii acesteia. Este o vocaţie simbolică ce ţine de firea creată a muzicii/cântării înseşi şi în Biserică mai ales această vocaţie şi stare simbolică a cântării îşi (re)găseşte o adevărată împlinire.

O imagine a timpului: actul restaurării în spațiul eclezial

Dan Mohanu

O dezbatere intensă, ce capătă adeseori asperități polemice, se duce, fără perspectiva unei rezoluții, în jurul statutului intervenției asupra patrimoniului în spațiul eclezial. De la arhitectură la ansamblul pictural sau piesele de mobilier, plasate adeseori în sfera obiectelor „minore”, ce pot primi ușor permisiunea migrării, toate se supun dublei condiții de elemente funcționale, aparținând unui spațiu liturgic și de obiecte ce pot fi calificate, în sensul cel mai vast, ca opere de artă.

Între Dumnezeu şi fizică. O experienţă personală

Ciprian Iulian Toroczkai

Această experienţă îi aparţine primei soţii a cunoscutului cosmolog şi fizician Stephen Hawking (n. 1942), Jane. Într-un volum de memorii1, aceasta îşi descrie viaţa alături de una dintre cele mai cunoscute personalităţi ale lumii ştiinţifice din a doua jumătate a secolului XX şi începutul secolului al XXI-lea: autor de best-seller-uri de popularizare, traduse în multe limbi2, ca şi de mini-serii cu caracter ştiinţific în care-şi ilustrează teoriile, Stephen Hawking este cel puţin la fel de cunoscut în întreaga lume datorită stării fizice în care îşi duce existenţa. Suferind de o boală neurologică degenerativă, el se află imobilizat într-un scaun cu rotile şi poate vorbi doar cu ajutorul unui computer (dar, după cum mărturiseşte la începutul documentarului „Marele Plan”, această stare deplorabilă nu-l împiedică să fie un visător).

PENTRU UNII CARE SE CREDEAU DREPȚI... – între dispreț și discreție

Pr. Conf. Dr. Constantin Necula

Pentru a încerca să scriu rândurile ce urmează am să cer ajutor Evangheliei. Mai precis textului din Luca 18, 9-14. Un fariseu și un vameș. Ei ne sunt puși dinainte. Cu mentalitatea lor, cu toată cultura lor religioasă, cu ticurile și lucrarea lor. Vizibil fariseul pierde. El ține, strict, Legea, iar asta nu e rău. Convingerea intimă că e mai bun decât celălalt doar pentru că împlinește ritualuri, comparația cu cei căzuți, hrăpăreți, nedrepți, adulteri ori chiar asemeni vameșului, pe care nici nu-l cunoaște, e limpede că nu-l face plăcut dinaintea Domnului. Celălalt, vameșul, conștient de nedeplinătatea efortului său, așezat în colțul umilinței, nu compară, nu judecă, nu concluzionează. Se lasă în mâna lui Dumnezeu și-I cere milă. Faptul că Domnul ni-l pune la îndemână este dătător de ton. Să-și aducă aminte Dumnezeu de tine și să te dea pildă nu-i de ici, de colo.

Frică de simboluri religioase?

Pr. Lect. Dr. Daniel Buda

Există în lumea în care trăim azi o frică față de simbolurile religioase? Dacă da, atunci care sunt cauzele acesteia? Este justificată frica faţă de simbolurile religioase ale unei religii în care nu credem? Pot fi simbolurile religioase ofensatoare pentru cei care nu sunt adepţi ai religiei care operează cu respectivele simboluri? Iată câteva întrebări la care vom încerca să răspundem în cele ce urmează. În loc de introducere, am ales ca punct de plecare modul în care diferite simboluri religioase sunt percepute într-o serie de romane scrise recent şi citite de milioane de oameni din întreaga lume. Înainte de a încerca să răspund la întrebările adresate aici, consider că este necesar să scriu câteva cuvinte despre puterea simbolurilor de a transmite mesaje şi despre responsabilitatea faţă de simbol. Mi se pare că este necesar ca ambele aspecte să fie scurt discutate înainte, întrucât stau în strânsă legătură cu formularea unor răspunsuri la întrebările de mai sus.
Un punct de plecare beletristic

APA CEA PURTĂTOARE DE HAR

† Dr. Laurenţiu Streza,
Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului

Ne-a ajutat Bunul Dumnezeu şi în acest an să cinstim în mod deosebit Praznicul Botezului Domnului, prin dorinţa noastră, a tuturor, de a fi cu toţii împreună, în rugăciune, pentru a ne manifesta, astfel, unitatea de credinţă şi de slujire în Hristos. După săvârşirea Sfintei Liturghii în catedrala mitropolitană şi în toate celelalte biserici parohiale ale oraşului, printr-o procesiune sfântă, ne-am adunat cu toţii în Piaţa Mare a cetăţii Sibiului şi am oficiat acum impresionanta slujbă a Sfinţirii celei mari a apei sau a Agheasmei Mari, care încununează întreaga ceremonie liturgică a Bobotezei, împărtăşindu-ne, astfel, harul care s-a pogorât peste întreaga făptură şi, mai ales, peste firea apelor.