Motto

„Ziarul nostru a făcut totdeauna, dela întemeere până astăzi, şi va face şi în viitor politică de apropiere, de înţelegere, de aplanare a divergenţelor [...] Întemeetorul ziarului nostru, Marele Şaguna, ne-a îndemnat şi ne-a impus să facem politica aceasta, singură corespunzătoare puterilor noastre”

sâmbătă, 29 iunie 2013

Ctitorii eclesiale constantiniene (II)

Pr. Prof. Dr. Nicolae Chifăr

 
Între anii 313 și 320, s-a zidit pe via Appia, în cinstea Sfântului Mucenic Sebastian, martirizat în anul 304, o basilică-martyrium (Basilica San Sebantiano fuori le Mura), care s-a numit şi Basilica Apostolorum pentru că au fost adăpostite acolo temporar moaştele Sfinţilor Petru şi Pavel. De proporţii mai modeste, basilica avea forma literei „U” pentru că nava centrală era înconjurată pe trei laturi de navele laterale. După reconstrucţia din secolul al XVII-lea, edificiul a păstrat multe elemente originare, constituind un model pentru identificarea formei iniţiale a celorlalte martyria constantiniene.
În perioada 315-326 a fost construită, pe via Labicana, o basilică în cinstea Sfinţilor Mucenici Marcel şi Petru (Basilica Beatis Martyribus Marcellino et Petro), care avea ataşat un mausoleu imperial în care a fost înmormântată Sfânta Elena, mama lui Constantin. Ruinele mausoleului se păstrază până astăzi, în timp ce vechea basilică a fost înlocuită cu o biserică nouă.
În afara acestora, împăratul Constantin a ridicat între anii 326 și 335 şi o basilică în cinstea Sfântului Mucenic Laurenţiu (Basilica Beato Laurentio Martyri), pe via Tiburtina, tot dincolo de zidul cetăţii, care a fost demolată şi reconstruită total, cu o altă arhitectură, în Evul Mediu. De asemenea, pe via Nomentana, la solicitarea fiicei sale Constantina, împăratul a construit o basilică în cinstea Sfintei Muceniţe Agnes (Basilica Sanctae Martyris Agnes), începută în anul 335. Ea nu a fost restaurată sau reconstruită, încât astăzi se pot vedea doar câteva ruine, care arată asemănarea ei cu basilica Sfântului Sebastian. S-a conservat mai bine mausoleul (Mausoleum Constantinae sau Santa Constanza) construit de Constantina ca loc de înmormântare pentru ea şi pentru mătuşa ei, Constanţia. Este un edificiu circular (o rotondă) cu o cupolă centrală al cărei tambur se sprijină pe 12 perechi de coloane împodobite cu capiteluri ce separă spaţiul central de culoarul de la exterior. Plafonul semicircular este împodobit cu mozaicuri din secolele IV-V.


În palatul imperial Sessorianus din Roma, împărăteasa Elena a amenajat o capelă numită iniţial Basilica in Palatio Sessoriano. Aşezând în ea părţi din lemnul Sfintei Cruci descoperite la Ierusalim, locaşul a fost numit apoi Basilica Santa Croce in Gerusalemme. În secolul al XII‑lea funcţiona acolo o mănăstire, iar în secolul al XVIII-lea edificiul a fost reconstruit de Gregorini în stil neoclasic.
După ce a hotărât să dea o nouă capitală Imperiului Roman, întemeind pe ruinele vechiului Byzantion oraşul Constantinopol, împăratul Constantin şi-a concentrat atenţia şi asupra construirii acolo a unor impozante edificii bisericeşti. Încă din anul 326 a început construirea bisericii Sfânta Sofia (Hagia Sophia), închinată Mântuitorului Iisus Hristos, Înţelepciunea lui Dumnezeu. Proiectată de arhitectul Eustathios după modelul basilicilor constantiniene din Roma, biserica Sfânta Sofia a fost terminată şi sfinţită abia în anul 360, în timpul împăratului Constanţiu al II-lea, fiul lui Constantin. Deteriorată de un incendiu în anul 404, biserica a fost reconstruită de Teodosie al II-lea. În timpul răscoalei Nika, din anul 532, ea a fost distrusă aproape în întregime. Celebra basilică bizantină trasformată în moschee de cuceritorul Constantinopolului, sultanul Mahomed al II-lea, în anul 1453, este ctitoria împăratului Justinian I construită în două etape: 532-537 şi 558-562.
A doua biserică ctitorită de împărat în Constantinopol, pe vechea acropole a cetăţii Byzantion, a fost Sfânta Irina (Haghia Eirene), ca simbol al păcii aduse Imperiului după înfrângerea lui Liciniu, care devenise ostil creştinilor, şi reunirea sub un singur sceptru a tuturor provinciilor romane. A funcţionat ca biserică episcopală până la terminarea Sfintei Sofia.
Tot ctitorie constantiniană a fost şi biserica închinată Sfinţilor Apostoli, construită pe via Mese, aproape de Forum şi de zidul lui Constantin, care împrejmuia iniţial cetatea. Era aşezată pe cea mai înaltă colină a oraşului şi adăpostea mormintele simbolice ale celor 12 Apostoli. Biserica a devenit necropolă imperială, în mausoleul alipit ei fiind depus sarcofagul de porfir al împăratului Constantin cel Mare, socotit „întocmai cu apostolii” sau al 13-lea apostol. Acest martyrium din mijlocul cetăţii, care servea în acelaşi timp ca spaţiu liturgic, a devenit model pentru necropolele imperiale şi princiare din întreaga lume creştină. A fost restaurată de împăratul Justinian I, ca apoi să fie jefuită de cruciaţi în anul 1204. Destinată a fi catedrală patriarhală după cucerirea Constantinopolului de turci, biserica a fost distrusă ulterior, pe locul ei aflându-se astăzi moscheea Fatih.
O atenţie deosebită a arătat împăratul Constantin cel Mare şi familia sa Locurilor Sfinte. Când mama sa, împărăteasa Elena, a făcut un pelerinaj în Ţara Sfântă, în anul 327, a putut constata că bisericile dorite de fiul ei erau deja terminate sau într-un stadiu avansat de construcţie. La Betleem, deasupra peşterii în care s-a născut Mântuitorul Hristos, a fost ridicată o biserică în formă octogonală cu acoperiş boltit sau piramidal. Se adăuga apoi o basilică spaţioasă cu cinci nave destinată cultului divin şi un atrium cu patru portice pentru adăpostirea pelerinilor care coborau în peşteră.
În Ierusalim, în grădina Ghetzimani unde se afla mormântul Mântuitorului descoperit sub edificiile păgâne ale Aeliei Capitolina, construită de împăratul Adrian pe ruinele oraşului sfânt distrus în anul 135, împăratul Constantin a înălţat un complex basilical impunător, care constituie cea mai mare realizare eclesială a sa în Palestina. Este vorba despre o basilică grandioasă cu cinci nave, numită Biserica Sfântului Mormânt sau Biserica Învierii (Anastasis), construită din piatră cioplită, ai cărei pereţi interiori erau placaţi cu marmură colorată. Plafonul împodobit cu aur se sprijinea pe coloane tot din marmură. La intrare, pe latura de est, exista un atrium spaţios, cu patru portice, iar printr-un atrium plasat pe latura vestică se permitea accesul în mormântul Mântuitorului, deasupra căruia a fost construită o rotondă „neobişnuit de frumoasă, mare şi împodobită bogat”, încât toate locaşurile mândre din celelalte oraşe „erau umbrite de frumuseţea ei” (Eusebiu de Cezareea, Viaţa lui Constantin cel Mare, III, 29, 2-31, 1, p. 138-139). Ctitoria constantiniană sfinţită de episcopii prezenţi la sinodul de la Ierusalim, din anul 335, a rezistat până în secolul al XI-lea, când a fost distrusă aproape în întregime de soldaţii sultanului Egiptului.
O altă ctitorie constantiniană se afla pe Muntele Măslinilor, construită în amintirea Înălţării Domnului la ceruri. Complexul eclesial era similar celorlalte din Palestina, având o basilică impozantă cu trei nave, înconjurată de o curte centrală delimitată de coloane. Biserica Eleona, cum era cunoscută, a fost distrusă de perşi în secolul al VII-lea.
Deşi este atribuită tot împăratului Constantin, biserica de la Stejarul Mamvre a fost construită prin grija şi la solicitarea soacrei acestuia, împărăteasa Eutropia. Fiind de origine siriană, împărăteasa a imprimat acestei ctitorii o formă specifică edificiilor din locurile natale, biserica împărţită în trei nave fiind mai lată decât lungă, iar absida altarului, flancată de două încăperi pătrate. A fost distrusă tot de perşi în urma atacului din secolul al VII-lea.
Împărăteasa Elena este considerată fondatoarea unei basilici cu trei nave pe malul lacului Ghenizareth, acolo unde Mântuitorul a săvârşit minunea înmulţirii celor cinci pâini şi a doi peşti pentru săturarea mulţimilor. Biserica în forma literei „T”, unică pentru acel timp în Palestina, făcea trecerea spre planul basilical cu transept.
O altă ctitorie măreaţă şi unică în felul ei, demnă de marea metropolă a Orientului, a fost biserica octogonală din Antiohia, închinată de împărat Mântuitorului Hristos şi cunoscută sub denumirea de Domus Aurea, datorită ornamentaţiei foarte bogate. Deşi este descrisă doar într-o lacunară scriere veche, ea a servit, se pare, ca model pentru basilica „San Vitale” din Ravena, aşa cum după modelul bisericii „Sfinţii Apostoli” din Constantinopol s-a construit prima variantă a catedralei „San Marco” din Veneţia.
Ctitorii constantiniene sunt considerate şi basilicile construite în Neapole şi Capua.
Prin ctitoriile sale şi ale familiei sale, împăratul Constantin cel Mare nu numai că a înzestrat Biserica Mântuitorului Hristos cu edificii grandioase, de o rară frumuseţe şi eleganţă, ci a dorit ca şi prin acestea să aducă venerare şi mulţumire lui Dumnezeu, Celui căruia îi datora biruinţa de la Podul Vulturului şi la a Cărui învăţătură s-a convertit, asigurând libertate deplină tuturor creştinilor din Imperiul Roman prin Edictul de la Mediolanum, din anul 313.


Surse bibliografice:
Eusebiu de Cezareea, Viaţa lui Constantin cel Mare, III, 25-53, PSB 14, Bucureşti, 1991, p. 136-147.
I. Barnea/ O. Iliescu, Constantin cel Mare, Ed. Enciclopedică, Bucureşti, 1982, p. 79-82.
C.M. Odahl, Constantin şi imperiul creştin, trad. M. Pop, Ed. Bic All, Bucureşti, 2006, p. 140-149, 194-197 şi 212-216.