TIMPUL, ca dimensiune a vieţii creştine

† LAURENŢIU,

Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului

Cuvânt cu ocazia Praznicului Tăierii-împrejur cea după trup a Domnului

 Ne-a învrednicit Preamilostivul Dumnezeu să ajungem şi această frumoasă zi de Praznic, această clipă a mântuirii noastre de început de nou an. Prăznuim astăzi trei evenimente deosebite pe care ni le-a actualizat Sf. Liturghie. Datorită Sf. Liturghii noi astăzi ne-am putut bucura de continuitatea sărbătorilor, în ordinea lor cronologică, începând cu Întruparea sau Naşterea Domnului.

La opt zile după naştere, Pruncul Iisus a fost dus la templu şi tăiat împrejur, pentru ca să-Și asume întreaga soartă a omenirii, intrând în toate rânduielile lăsate de Dumnezeu pentru poporul ales.

Prăznuim astăzi şi pe Sf. Vasile cel Mare, şi nu întâmplător, toate cele comemorate sunt rânduite, prin iconomia dumnezeiască, pentru ca să ni se ofere un model desăvârşit al trăirii împreună cu Hristos, al tăierii împrejur celei duhovniceşti, pentru ca în anul în care am intrat să putem să ne câştigăm cele necesare pentru viaţa veşnică.

În toată istoria noastră şi în toate conscripţiile unde se menţionează o anumită dată, se notează anul, la care se adaugă al „mântuirii noastre”; aşa cum fiecare clipă este clipa mântuirii, fiecare zi este o şansă a mântuirii, fiecare an face parte din istoria noastră, din lucrarea pe care noi trebuie s-o împlinim pentru câştigarea mântuirii.

Dintre cele trei evenimente sărbătorite, vom începe cu Anul Nou. Timpul, ca dimensiune a vieţii creştine, este intervalul pe care Dumnezeu l-a rânduit pentru fiecare dintre noi, de la naştere şi până la trecerea spre viaţa veşnică, în cadrul căruia trebuie să ne câştigăm mântuirea. Nimeni nu a dispus sau cunoscut venirea sa în lume şi nici nu ştie când Dumnezeu îl va chema la Sine, totul fiind cunoscut şi rânduit de Dumnezeu, dar fiecare în parte este responsabil de fiecare clipă, de tot timpul acesta pus la dispoziţia noastră, pentru ca el să ne sfinţească şi noi să-l sfinţim pe el. Timpul este măsurat şi rânduit ştiinţific, astrologic, într-un tabel matematic numit calendar, şi îl avem măsurat pentru noi de aparate numite orologii.

Timpul a apărut odată cu crearea lumii, odată cu omul. Când l-a creat pe om, Dumnezeu a creat şi timpul, dând omului posibilitatea veşniciei; putea să nu moară, dar prin călcarea poruncii celei dintâi şi-a pierdut nemurirea şi a trebuit să plătească pentru greşeala aceasta.

Dumnezeu este în afara timpului, este mai presus de timp. El este deasupra timpului. De aceea, pentru ca să-l salveze pe omul supus timpului şi morţii dobândite prin păcat, Dumnezeu a intrat în istorie, marcând astfel axa timpului cu un eveniment unic: Întruparea. De aceea s-a ajuns să se numere anii de la Hristos înapoi şi de la Hristos înainte. Momentul acesta este şansa pe care a oferit-o omenirii, pentru că Întruparea a fost pregătirea mântuirii. Pruncul Care S-a născut în peştera din Betleem era Mielul de jertfă, Cel care Se va jertfi pe Cruce pentru mântuirea noastră. Intrând Hristos în istorie, intrând în timp, El a sfinţit timpul. Timpul nu mai este ceva care încearcă să repete ciclic anumite evenimente, cum prevedea concepţia antică despre timp, ca un cerc, pe care se repetă diferite evenimente şi noi iarăşi ne supunem acestei mişcări. Dacă totul se repetă ciclic, neschimbat, unde este evoluţia, progresul spiritual al fiecăruia şi al lumii. Altă idee despre timp a fost cea evoluţionist-atee, exprimându-l ca o axă oblică, care nu are coordonate, nu ştim de unde venim şi încotro ne îndreptăm, apelându-se la argumente pseudo-ştiinţifice. De aceea, creştinismul a preluat ideea aceasta a unei axe oblice. Fiecare dintre noi ne aflăm pe această axă oblică a timpului, care este bine determinată între Crearea lumii şi sfârşitul ei.         

Prima coordonată a acestei axe este, deci, creaţia. Dumnezeu a creat lumea pe care o ocroteşte şi o ajută, prin Pronia Sa, spre un progres continuu. Dacă Dumnezeu ne-a dat chipul Său şi ne-a dat posibilitatea să ajungem la asemănare cu El, prin conlucrarea cu harul Duhului Sfânt noi urcăm pe această axă şi ne apropiem spre veşnicie, trecem spre veşnicie. Axa aceasta a timpului a fost marcată de Întruparea lui Hristos. Înainte de Hristos a fost perioada Vechiului Testament, iar după Hristos urmează perioada Noului Testament. Odată cu Hristos a venit în lume Împărăţia lui Dumnezeu, deci noi suntem în Împărăţia lui Dumnezeu. Noi aici ne câştigăm viaţa veşnică; dacă n-am câştigat-o aici, dincolo vom da seama. De aceea, iată că în toate evenimentele din istoria mântuirii, asumate de Mântuitorul Iisus Hristos prin activitatea Sa mesianică, prin activitatea Sa dumnezeiască de aici, de pe pământ, mai ales prin Răscumpărarea, prin moartea, Învierea şi Înălţarea Sa la ceruri, El este prezent cu noi. El ne-a făgăduit, după ce la Cina cea de Taină a instituit Sfânta Liturghie, că va fi cu noi în toate zilele vieţii noastre. Fiind cu noi, El aduce cu Sine şi actualizează diferitele evenimente pe care le-a trăit pentru noi, care au devenit praznicele noastre, sărbătorile noastre. Sunt acele evenimente legate de Împărăţia lui Dumnezeu, nu de ceva trecător. De aceea, ele se repetă mereu, anual, mereu înnoite şi înnoitoare, pentru ca şi noi să ne înnoim viaţa, împreună cu Hristos. De fiecare dată, şi pentru fiecare dintre noi, se actualizează evenimentele înscrise în calendarul nostru, în rândul praznicelor împărăteşti, se adaugă apoi praznicele sfinţilor, ale sfinţilor îngeri, iar praznicele Maicii Domnului sunt trecute în rândul praznicelor împărăteşti. Şi iată, într-un an bisericesc noi comemorăm principalele evenimente din istoria mântuirii, devenind contemporani cu aceste evenimente. Momentul de joncţiune, de apropiere profundă a noastră de Hristos, este momentul împărtăşirii cu Trupul şi Sângele Mântuitorului Hristos, devenind purtători de Hristos. Noi am trăit şi am cinstit, am trăit evenimentul pe care l-am prăznuit şi L-am cinstit pe Hristos, pentru că noi suntem purtători de Hristos.

Iată, iubiţi credincioşi, pe scurt, misterul acesta al timpului pentru noi. Timpul este sfânt pentru că l-a sfinţit Hristos. Timpul este sfânt pentru că Biserica ne cheamă la diferite evenimente sacre din istoria mântuirii, la care să fim părtaşi, pentru ca să ne sfinţim noi, prin participare, prin cinstirea lui Hristos şi, mai ales, prin unirea cu Hristos, în Sfânta Împărtăşanie. În acelaşi timp, și noi, fiind cinstitori de Dumnezeu, fiind drept-credincioşi care respectăm praznicele şi sărbătorile bisericeşti, sfinţim timpul, prin viaţa cea nouă, în Hristos.