8 Martie, semn de primăvară,
de bucurie de întâlniri colegiale îmbrațișate de flori, multe flori.... Cine se
gândea atunci de ce va să vină? Poate cine asculta cu atenție veștile rele care
veneau dinspre China sau poate toți, dar nu recunoșteau.
11 martie, același an, în
școli elevii și profesorii, alături de toți românii, află că totul va intra în
necunoscut. Fiori reci dau târcoale, școlile se închid, rămân pustii, triste.
Părinți, elevi, profesori năuciți de vestea apariției cumplitei boli stau în nemișcare.
Ce vom face? Cum vom parcurge materia școlară? Cum se vor da evaluările
naționale? Sunt doar câteva întrebări care nu-și găsesc răspuns.
Profesorii înțeleg că nu pot
sta degeaba și nu pot risca viitorul elevilor. Se caută soluții, pe repede
înainte, cu tenacitate și efort colectiv. Se caută variante de meținere a
legăturii cu fiecare elev. De ce? Pentru a afla starea de sănătate și nevoia
socială a fiecărui copil. Încet, încet
profesorii caută căi de asigurare a nevoii educaționale a elevilor. Astfel,
cadrele didactice cu abilități în tehnologia informației creează ,,resurse
educaționale deschise”, venind în întâmpinarea colegilor care încep să poarte
discuții timide cu elevii, pe diferite căi. Apar, ca după ploaie, platforme
educaționale on-line. De aici începe ,,activitatea”...pe vreme de pandemie.
Cadrele didactice participă la cursuri
de formare on-line, la webinarii, conferințe, care îi ajută să înțeleagă
algoritmul noului demers educațional. Pentru 50 minute de activitate on-line se
pregătesc mult, foarte mult. Se fac schimburi de materiale, se poartă discuții
nesfârșite pe rețelele de socializare.
Totuși, profesorii nu uită
de elevii care nu au laptopuri, telefoane performante etc. și, cu tot riscul,
își asumă rolul de ,,Dascăl/Dăscăliță” și pornesc prin comune, la magazine, să
ducă materiale de care au nevoie copiii pentru a învăța mai departe. Mai
departe la propriu, dar și la figurat. Alții vorbesc cu jandarmii, care
patrulează prin sate, rugându-i să lase pe la porțile copiilor un mesaj de la
,,Doamna” sau o fișă de activitate. Este un efort colectiv impresionant, din
drag pentru ei, elevii noștri!
Însă, ca de fiecare dată,
când totul te ia pe nepregătite, apar greșeli, erori. Din dorința de a face
bine, de multe ori, greșești. Unii părinți se supără că elevii au mult de
lucru, alții că au prea puțin sau deloc.
Apar discuții în familii,
cine ,,pune mâna” primul pe singurul laptop sau computer din casă? Părinții,
care lucrează de acasă și tremură pentru siguranța serviciului și a zilei de mâine,
elevul de clasa a VIII-a sau frățiorul de clasa I? În mediul rural, elevii, chiar dacă au
telefon smart, nu au semnal la internet. Diferențele în pregătirea elevilor
cresc de la o zi la alta. Unde este egalitatea de șanse? Este o altă întrebare
care începe să se contureze tot mai des?
Profesorii continuă să se pregătească, părinții muncesc cot la cot cu
ei, dar cu cât efort? Și peste toate acestea planează marea frică, teama de
boală și de pierderea vieții.
Școala rămâne închisă. Se
derulează lecții la televizor pentru elevii din clasele terminale. Se
conturează certitudinea desfășurării examenelor finale, capacitate și
bacalaureat. De la o zi la alta, activitatea on-line se întețește. Liliacul a
înflorit și a parfumat străzile pustii, apoi trandafirii au anunțat venirea
celui mai iubit anotimp, vara.
Cu multă grijă părintească
sunt primiți în școli elevii de la clasele a VIII-a și a XII-a. Poate mai vor
să înțeleagă și să clarifice unele lucruri folositoare examenelor. Profesorii
sunt acolo, lângă ei. Chiar dacă tremură pentru viața lor, a familiilor lor,
sunt acolo, din dragoste și respect pentru ,,copiii de la școală”.
Cu lacrimi în ochi, dar mai
ales în suflet cântăm ,,Gudeamus Igitur” pentru încercații finaliști...
urându-le succes la toate examenele vieții. De unul sigur, fiecare a trecut cu
brio!
Dascăli, elevi și părinți
deopotrivă am învățat cel puțin o lecție în această perioadă. ,,Școala de
acasă” este o variantă interesantă și utilă, dar pe termen scurt. ,,Școala din
clasă” este cea care crește și unește idealuri, care formează cu adevărat
oameni și caractere, care ține aproape suflet de suflet.
Un sunet suav de clopoțel
virtual anunță sfârșitul unui an școlar. Ce an școlar!
Mihaela ZUGRAVU – inspector școlar, Brașov
