Motto

„Ziarul nostru a făcut totdeauna, dela întemeere până astăzi, şi va face şi în viitor politică de apropiere, de înţelegere, de aplanare a divergenţelor [...] Întemeetorul ziarului nostru, Marele Şaguna, ne-a îndemnat şi ne-a impus să facem politica aceasta, singură corespunzătoare puterilor noastre”

marți, 18 august 2020

Episcop Justinian Teculescu inspector general al Clerului militar din România și eparh al Armatei între 1923-1924


 

Prof. Daniela Curelea 

În 15 mai 1915 a fost aprobată de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, propunerea făcută de către Î. P. Sa Mitropolitul Moldovei Pimen Georgescu ca Armata Română să aibe în structura sa organizatorică un Serviciu religios care să fie condus de un Episcop al Episcopiei Armatei și care în același timp să fie și recunoscut ca Inspector General al Clerului Militar din România și asimiliat oficialilor Ministerului de Război cu gradul de general de brigadă[1]. Evoluția ulterioară a evenimentelor a demonstrat cât de necesară și utilă a fost propunerea înaltului exarh al Moldovei P. Georgescu.

În studiul pe care îl supunem atenției dumneavoastră vom face referire la activitatea primului episcop al Armatei, Justinian Teculescu în fruntea acestei eparhii[2]. Astfel, remarcăm că P.S. Justinian a păstorit ca exarh militar această instituție o perioadă de u an și opt luni, mai în concret între aprilie 1923-decembrie 1924[3]. Remarcăm că, în perioada care a premers învestirea sa în această înaltă demnitate confesional-militară a statului român întregit, părintele Ioan Teculescu, a fost învățător în Râșnov, preot paroh ortodox în aceeași localitate, protopop ortodox al Albei Iulia (1901-1923), director al Despărțământului Alba Iulia al Astrei între 1905-1923 și arhimandrit la Mănăstirea Hodoș-Bodrog din apopierea Aradului (1923), episcop militar de Alba Iulia (1923-1924), iar apoi, episcop al Eparhiei de Cetatea Albă și Ismail în sudul Basarabiei între 1924-1932[4]. Notăm că prin adresa nr. 37.507 din 30 decembrie 1922, ministrul de război din acel moment, generalul Ion Rășcanu a răspuns în scris propunerii care i-a fost adresată de către conducerea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române cu privire la alegera și învestirea unui Episcop militar cu titulatura ,,de Alba Iulia”. Prin documentul menționat, titularul portofoliului Ministerului de Război din România a adus la cunoștința Înaltului for de conducere al Bisericii Ortodoxe din România, faptul că dintre cele patru propuneri care i-au fost înaintate, pentru a se desemna și a se întrona în înalta demnitate confesională de episcop militar de Alba Iulia și inspector general al clerului militar din România, a fost ales protopopul de Alba Iulia, Ioan Teculescu, atât pentru osârdia sa de până atunci în serviciul bisericii și neamului românesc, cât și pentru abilitatea sa care îl califica pentru a îndeplini această înaltă demnitate militară și religioasă în statul român întregit[5]. ,,Legea privitoare la organizarea clerului militar” adoptată în 6 august 1921 a stabilit în succesiunea de articole care erau premisele și calitățile care trebuiau îndeplinite și totodată dovedite de către un un viitor arhiereu militar în condițiile complexității demnității religioase și militare în care acesta era învestit. În același context, legea specificată anterior, mai reținea și că arhiereul respectiv trebuia să poarte titlul de Episcop de Alba Iulia și era declarat de fapt Inspector general al Clerului militar din România. Acest ierarh avea totodată locul asigurat în rândurile membrilor de drept ai Sinodului Bisericii Ortodoxe Române, iar pe linie ierarhic-militară a fost asimilitat gradului de general de brigadă[6]. Conducerea Ministerului de Război a solicitat prin aceeași adresă Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române ca părintele Ioan Teculescu să fie hirontonit în cinul monahal la Mânăstirea Hodoș-Bodrog, importantă citadelă confessional-ortodoxă situată în apropierea Aradului, iar nouă monah, pe numele său Justinian, urma să fie întronat cu titulatura de Episcop al Armatei cu sediul în Alba Iulia[7].

În atare context în 5/18 martie 1923, în mânăstirea anterior menționată protopopul ortodox de Alba a fost tuns în treapta monahală fiindu-i atribuit numele de călugăr de Justinian și titlul de Episcop de Alba Iulia. O zi mai târziu, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a solicitat Guvernului României și conducerii Ministerului de Război prin intermediul adresei înregistrată sub nr. 29 din 19 martie 1923. atât recunoașterea procedurilor oficiale, cât și a celor bisericești și administrative, respectiv consolidarea lui Episcopului Justinian Teculescu prin întronarea sa în treapta arhieriei printr-un Înalt Decret Regal, ca fundament al învestirii episcopale a prelatului militar menționat pe seama Episcopiei Armatei cu Sediul în Alba Iulia[8]. În contextul deja evidențiat, Casa Regală a României prin Înaltul Decret Regal nr. 1.286 din 27 martie 1923, a confimat învestirea regală a Epicopului Justinan Teculescu în calitatea de eparh militar al nou înființatei Episcopii a Armatei[9]. Notăm ca fiind relevant din perspectiva cercetării pe care o întreprindem și un articol care a apărut într-un număr al oficiosului ortodox din Sibiu, Telegraful Român, care cu acest prilej solemn, a atenționat:

,,Ochiul unui neam, întregit prin vitejia și jertfa de sânge a soldatului român, privesc azi cu deplină încredere spre activitatea și idealul urmărit de preoția militară în frunte cu arhipăstorul său Justinian instalat în cetatea plină de amintiri glorioasă și chezașă puternică a trăiniciei și fericirii bândului nostru popor”[10].

De asemenea, de maxim interes din perspectiva acestei cercetării a noastre, considerăm că este și cuvântarea pe care noul episcop Justinian a rostit-o cu acest prilej în fața Majestății Sale Regele Ferdinand I în 31 martie 1923:

,,Neobosit mă voi sili, Sire, a face pe toți, și la toate ocaziunile, spre a pricepe și înțelege că: fraza de mare și adânc înțeles Nihil Sine Deo ca deviză a Casei noastre Regale, ca și a țării întregi, nu este nicidecât o frază decorative pe stindardul și emblema patriei, ci un memento sfânt și perpetum pentru toți oștenii țării, ca să se știe și să cunoască sufletul înaintașilor lor, care începând de la Rovine până la Baia, de la Călugăreni până la Șelimbăr, de la Plevna până la Grivița și de la Mărăști și Mărășești până la Tisa, stăpâniți de înțelesul adânc al sfintei devize, au apărat și întregit patria iubită și au făurit coroana strălucitoare, cu care Majestatea Voastră, în cetatea scumpă neamului întreg, în Alba Iulia, V-ați îcoronat ca rege prea glorios al tuturor românilor”[11].

Înainte de a trece mai departe, este, credem noi locul și momentul cuvenit de a remarca și felicitarea care i-a fost adresată, respectiv mulțumirile care i-au fost aduse în mod oficial Episcopului Armatei de către Comitetul central al Astrei din Sibiu. Astfel că, prin vocea vicepreședintelui acestei instituții cultural-naționale din Transilvania și Banat, avocatul Octavian Russu, și mai ales pentru activitatea pe care odionoară vreme, protopopul ortodox al Albei Iulia a întreprins-o între 1902-1923 în fruntea structurii locale a Asociațiunii din Cetatea Unirii, Astra a salutat învestirea lui Justinan Teculescu în demnitatea de Episcop militar de Alba Iulia[12], fiindu-i trimisă din Sibiu, următoarea felicitare:

,,Luând act cu bucurie de înaintarea atât de frumoasă și de binemeritată a Prea Sfinției Voastre în ierarhia noastră bisericească, înaintare pentru care Vă felicităm din inimă, iar mai departe de frumoasa activitate culturală dezvoltată de P. S.V. în calitate de Director al despărțământului nostru de la Alba Iulia, despărțământ ce s-a ilustrat prin înscrierea unui considerabil număr de membri precum și prin alte initiative lăudabile, prin această ne luăm libertatea a Vă întreba dacă binevoiți a ne face și mai departe cinstea de a conduce acest despărțământ”[13].

Considerăm că prin această adresă Comitetul central al Asociațiunii, a solicitat episcopului Justinian să facă recomandările necesare în vederea desemnării celui care urma să fie ales, aclamat, învestit în calitate de director al despărțământului albaiulian, de altfel, una dintre importantele structuri locale ale Astrei din Transilvania interbelică și ca urmare a meritelor și implicării în serviciul Astrei albaiuliene a fostului protopop ortodox din Alba Iulia[14]. De asemenea, notăm și că învestirea regală acordată de către Majestatea Sa Regele Ferdinand I în treapta de eparhiot militar de Alba Iulia a P. S. Sale Justinain Teculescu a urmat în 31 martie 1923. Cu această ocazie episcopul de Alba a remarcat în fața Suveranului României Mari plin de emoție:

,,Primesc, în acest mare şi sublim moment, cârja pe care Majestatea Voastră mi-o predă, ca simbol al puterii şi datoriei de păstorire sufletească, mie, celui dintâi episcop al scumpei şi vitezei noastre armate”[15].

Totodată reținem și cuvintele care i-au fost adresate episcopului militar Justinian de către Majestatea Sa Regele Ferdinand I care, în solemnitatea momentului a spus:

,,Dacă comandanţilor militari le este încredinţată misiunea să înveţe pe fiii Ţării cum să lupte şi prin ce mijloace să biruiască, Vouă, vă revine datoria să-i pregătiţi şi să le înarmaţi sufletele, ca să poată îndura toate greutăţile şi rezista la toate ispitele, întărindu-i în credinţa şi în frica de Dumnezeu”[16].

Cu prilejul întronării sale în demnitatea de Episcop militar de Alba Iulia și în solemnitatea momentului P. S. Sa Episcopul Justinian Teculescu, a rostit plin de emoție și recunoștință în fața întregitorului României, Regele Ferdinand I, următoarele cuvinte pline de înțeles:

,,Primesc în acest mare și sublim moment cârja pe care Majestatea Voastră mi-o predă, ca simbol al puterii și datoriei de păstorire sufletească, mie, celui dintâi episcop al scumpei și vitezei noastre armate[17].

În ceea ce privește răspunsul Suveranului României, Regele Ferdinand I-ul, acesta a fost unul prompt cu ocazia instalării lui Justinian Teculescu și apreciem pe măsura acelei memorbile zile:

,,Dacă comandanților militari le este încredințată misiunea să învețe pe fiii Țării cum să lupte și prin ce mijloace să biruiască, Vouă vă revine datoria să-i pregătiți și să le înarmați sufletele ca să poată îndura toate greutățile și rezista la toate ispitele întărindu-i în credința și în frica de Dumnezeu. Ogorul este bine pregătit și așteaptă acum în Prea Sfinția Ta pe bunul grădinar”[18].

De asemenea, remarcăm că în toamna anului 1923, însuși Vasile Goldiș, ales președinte al Asociațiunii în cadrul adunării generale de la Timișoara din zilele de 28-29 august, s-a adresat în scris episcopului Justinian Teculescu, solicitându-i în continuare sprijinul:

,,Prea Sfinţia Voastră, Aducându-Vă cu tot respectul la cunoştinţă, că adunarea generală a ,,Asociaţiunii pentru Literatura Română şi Cultura Poporului Român”, ţinută la Timişoara, în zilele de 28 şi 29 August a. c., m-a aclamat preşedinte al acestei Înalte instituţii culturale, Vă rog să binevoiţi a-mi acorda preţiosul D-voastre sprijin la împlinirea grelei misiuni, ce mi-am luat asupră-mi, întru luminarea şi îndreptarea pe calea bunelor moravuri a poporului românesc, spre mărirea neamului, a ţării şi a tronului. Primiţi, Vă rog, asigurarea celor mai distinse consideraţiuni”[19].

Notăm că Episcopul J. Teculescu s-a aflat pentru o scurtă perioadă de timp la conducerea eparhiei Armatei cu sediul în Alba Iulia, perioadă în care s-a îngrijit constant cu formarea unui corp bine pregătit și motivat de preoți military, dar și cu elaborarea unui regulament specific. Însă, în acest răstimp, între aprilie 1923 și decembrie 1924, s-a preocupat în principal de stabilirea definitivă a reședinței Episcopiei Armatei în Alba Iulia, iar Catedrala Reîntregirii, sau mai degrabă aripa de vest a ansamblului arhitectonic a acesteia a devenit reședința episcopului militar de Alba Iulia[20]. Totodată, mention și că a fost preocupat de organizarea primei promoții de preoți militari care să servească în diferite garnizoane, organizând în acest sens și în condițiile legii clerului militar din 1921, în mai multe etape consecutive, concursuri pentru desemnarea preoților care urmau, în acest fel să fie formați, iar apoi numiți preoți în diferite unități ale Armatei Române. De asemenea, aceștia erau pregătiți într-un mod diferit în raport cu preoții obișnuiți pentru că urmau să activeze într-un mediu de slujire cu totul diferit de cel al parohiilor comunale sau urbane[21].

În 8 noiembrie 1923, atunci când în tradiția Bisericii este consemnat Soborul Sființilor Arhangheli Mihail și Gavriil, după oficierea Sfiintei Liturghii, părintele Episcop Justinian l-a hirotesit în calitatea de protoiereu militar (protopop) pe părintele maior Ioan Dăncilă, care era duhovnic de garnizoană (confesor) în Sibiu și preot în cadrul Școlilor Militare de Ofițeri din Sibiu (Infanterie și Cavalerie)[22]. Reținem această etapă din viața episcopului J. Teculescu, ca fiind una încărcată întrucât, în acestă perioadă de timp a avut și o altă importantă realizare și anume aceea care s-a materializat în ,,Regulamentului pentru punerea în aplicare a Legii privitoare la organizarea clerului militar” (1924)[23].

Începând cu data de 1 noiembrie 1924 ca urmare a unui concurs organizat, au fost încadrați în rândurile clerului militar 4 preoți care urmau să aibă gradul de căpitan și care au primit binecuvântarea arhiereului militar J. Teculescu. Peste alte două luni, în 1 ianuarie 1925 au fost încadrați în diferite garnizoane din țară alți 9 preoți militari cu același grad de căpitan. De remarcat că, unul dintre aceștia a fost de religie mahomedană și s-a numit Islam Ali-Cocoi, îndeplinind funcția de confesor militar al Diviziei 9 Infanterie din Constanța[24]. Pe linia formării și a învestirii unui corp de preoți militari de garnizoană, episcopul Teculescu, a organizat împreună cu Serviciul Personal al Armatei, un nou concurs la începutul lunii aprilie 1925 pentru a selecta 13 preoți. În perioada care a păstorit Episcopia militară cu sediul în Alba Iulia, numărul celor care serveau ca preoți în unități militare a credcut la 26[25].

În urma unui alt concurs prezidat de P.S. Episcopul Justinian începând din 1 aprilie 1925 au fost încadrați în rândurile clerului militar din România 13 preoți care urmau să dețină același grad de căpitan[26]. Cu o vocație de misionar exersată încă din perioada în care a fost paroh al Râșnovului, iar apoi protopop ortodox al Albei Iulia părintele Justinian Teculescu a vizitat (vizite canonice) în mai multe rânduri toate garnizoanele mari din România, ținând cuvântări, oficiind serviciul Sfintei Liturghii, explicând factorilor de conducere militari locali rostul și necesitatea preotului ca slujitor și confesor al militarilor, fie aceștia de carieră, fie a tinerilor recruți din respectiva unitate. Prin purtarea sa, prin carisma de care a dat dovadă, a sensibilizat, a conștientizat factorii politici de răspundere, dar și autoritățile militare aflate pe diferite trepte ale ierarhiei locale cu privire la rolul preotului militar într-o structură de luptă[27].

În perioada 7-18 aprilie 1924 în fruntea unei delegații eparhial-militare, Justinian Teculescu, împreună cu diaconul George Jurebiță și cu protoiereul militar de la Sibiu Ioan Dăncilă au efectuat un turneu pastoral în Transilvania și Banat vizitând garnizoanele din Arad, Cluj, Oradea și Timișoara. Obiectivul declarat de către Episcopul militar Teculescu al acestui turneu l-a reprezentat:

,,stabilirea unei conlucrări mai intense între clerul militar cu corpul ofițeresc pentru pregătirea ostașilor gata oricând să intre în luptă, pentru apărarea integrității țării, a tronului și a drapelului oștirii noastre glorioase”[28].

În aceste vizite pastorale episcopii militari treceau în revistă trupele din ganizoana respectivă, inspectau comandamentele, dar mai ales se asigurau de respectarea moralității trupei și a conducerii comandamentelor, de igiena necesară militarilor încazarmați, de dotarea spitalelor militare de garnizoană; de asemenea, reținem că inspectorii cșlerului militar din România mai urmăreau și se asigurau de existența însemnelor reliogioase în stabilimentele militare. De asemenea, remarcăm că Episcopii Armatei, au susținut constant o conferință cu carcater moral adresată ofițerilor comandanți din garnizoanele vizitate[29].

În această direcție cuvântarea pe care J. Teculescu a rostit-o după trecerea în revistă a trupelor și a comandamentelor militare din Garnizoana Timișoara în mijlocul grupelor de elevi, viitori ofițeri care se pregăteau pentru cariera militară în Școala Militară de Artilerie din localitatea bănățeană susmenționată[30]. Cu acest prilej oficiosul ortodox al Mitropoliei din Sibiu - Telegraful român - a reținut și următoarele cuvinte de învățătură rostite de episcop în mijlocul ofițerilor și a studenților militari:

,,rostul de educatori și susținători ai moralității și Evangheliei lui Hristos, în mijlocul miilor de subaltern, pe cari în decursul anilor de serviciu, soarta și voința Țării vi-i va încredința spre creștere[31].

            În cadrul aceluiași turneu arhieresc J. Teculescu a vizitat și Școala de Jandarmi din Oradea, prilej cu care a avut două mari alocuțiuni rostite în fața elevilor acestei instituții[32]. În perioada care a urmat s-a aflat în alte vizite arhierești, dorind să fie de față la inaugurarea și darea în folosință a capelelor militare noi pentru preoții militari din Garnizoanele din Transilvania și Banat. Notăm și că unele dintre aceste capele aparțineau de stabilimentele de odinioară ale armatelor austro-ungare din Transilvania, dar care după Unirea din anul 1918 au devenit capele militare ortodoxe; aceste așezăminte religioase au avut menirea ,,să servească drept locaș de rugăciune tinerilor flăcăi ai glorioasei noastre armate”[33]. Mulțumit de situația pe care a găsit-o cu prilejul efetuării vizitelor arhierești în garnizoanele din Transilvania, episcopul J. Teculescu conchidea:

,,Nu pot trece cu vederea faptul că Corpul Ofițeresc, privește cu toată încrederea la activitatea clerului militar activ văzând în fiecare din noi un frate devotat idealului comun: de a crește și forma din fii neamului, ostași devotați țării și caractere morale societății[34].

Ca episcop miltar de Alba Iulia, J. Teculescu a fost un bun și demn de încredere sfetnic al Casei Regale a României, un priten devotat al conducerii Armatei Române, un părinte pentru soldatul român în răstimpul de un an și nouă luni în care s-a aflat în fruntea Episcopiei Armatei din Alba Iulia[35]. În calitatea de Inspector general al Clerului militar din România, episcopul J. Teculeascu a fost preocupat și de aspectele administrative și organizatorice ale eparhiei pe care a condus-o, urmărind în permanență să organizeze concursuri, să investească preoți în unități militare. Dacă la începutul arhipăstoririi sale, Justinian Teculescu avea doar trei preoți militari în decurs de un an și nouă luni a selectat și a format 25 de preoți care vor face parte din structurile unora dintre garnizoanele militare românești din Transilvania, dar și din alte părți ale țării[36]. Menționăm în aceste rânduri și despre implicarea P.S. Justinian al Armatei în aducerea osemintelor Eroului Necunoscut din Mărășești în București și reânhumarea acestora cu onoruri militare în Parcul Carol. Acesta a fost un alt demers notabil în care a fost implicat în cursul anului 1924, Episcopul Armatei P. S. Sa Justinian Teculescu. Această faptă a a produs în epocă, atât în sufletul militarilor, urmașilor celor care au căzut pentru țară, cât și în conștiința publică românească, o vie emoție care a fost însoțită de un efect pozitiv în sufletele militarilor, ale bucureștenilor și nu în ultimul rând, în sufletul mare al țării[37]. O altă notabilă faptă a episcopului Armatei a fost îndeplinită de J. Teculescu împreună cu Pimen Georgescu Mitropolitul Moldovei și Arhiepiscop al Sucevei[38] în 6 august 1923, moment în care cei doi înalți ierarhi români, au pus pietra de temelie a Mausoleului de la Mărășești, respectiv au fost implicați în organizarea instituției naționale a Eroului Necunoscut după modelul promovat de Franța și Marea Britanie[39].

În condițiile în care s-a aflat puțin timp în fruntea Episcopiei Armatei cu sediul în Alba Iulia, Justinian Teculescu a lăsat urmașilor săi în această demnitate confesională cîteva notabile împliniri: constituirea și promovarea celei dintâi promoții de preoți militari, stabilirea reședinței episcopiei militare în ansamblu de clădiri care au fost ridicate împreună cu Catedrala Încoronării în Alba Iulia, hirotonirea ca protopop al clerului militar român pe părintele Ioan Dăncilă, care a servit în această demnitate confesională ,atât poporul român, cât și Armata și Suveranul său până în momentul retragerii sale în pensie în cursul anului 1944[40]. În același timp, mai reținem și că Episcopul Justinian, inspector general al Clerului militar din România împreună cu un grup de lucru format din cei mai avizați preoți militari: locotenent-colonel Iosef Serafim de la Corpul VII Armată (Sibiu), maior Ilie Hociotă de la Corpul V Armată și maiorul Ioan Dăncilă din Corpul VII Armată, dar și în acord cu recomandările Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române au elaborat Regulamentul pentru punerea în aplicare a Legii din 1921 care făcea referire la organizarea și activitatea clerului militar român[41].

Acest document a fost avizat favorabil de Sfântul Sinod în 2 aprilie 1924 și aprobat prin Jurnalul nr. 783 al Consiliului de Miniștri din 16 aprilie același an. Câteva luni mai târziu prin Înaltul Decret Regal nr. 1970 din 18 iunie 1924, regele Ferdinand sancționa Regulamentul[42]. Notăm că în perioada în care s-a aflat la conducerea Episcopiei Armatei Justinian Teculescu a urmărit formarea unui cler militar instruit, bine pregătit abilitat în a face față cu succes slujirii lui Dumnezeu, Bisericii și Țării în rândurile unităților militare[43].

Spațiul în care Justinian Teculescu își va desfășura activitatea arhierescă a fost cu totul altul începând din 24 decembrie 1924. Aceasta în condițiile în care a avut loc vacantarea scaunului de episcop al Eparhiei ortodoxe basarabene de Cetatea Albă și Ismail în urma alegerii episcopului Nectarie Cotlarciuc din eparhia anterior menționată ca Mitropolit al Bucovinei. În acest context, Guvernul României, a convocat Marele Colegiu Electoral al Bisericii Ortodoxe Române în 17 decembrie 1924, în mod evident, în scopul alegerii, desemnării și întronării unui nou Episcop al Eparhiei de Cetatea Albă și Ismailului[44]. Notăm că în urma votului care a fost exprimat în Sfântul Sinod al BOR și cu o majoritate a fost ales Episcop al eparhiei sud-basarabene, J. Teculescu. La puțin timp după finalizarea procedurii de votare și în urma anunțării rezultatului, episcopul Armatei, a mulțumit celor care l-au ales și a subliniat că desemnarea sa în acea înaltă demnitate confesională îl obligă și deopotrivă îl îndatorează[45].

De asemenea, remarcăm cuvintele eparhiotului Justinian, rostite cu prilejul învestirii sale ca Episcop de Cetatea Albă și Ismail, pe care le-a rostit în prezența Regelui Ferdinand I, Suveranul României Mari, în 20 decembrie 1924:

,,îmi voi da toate silințele de a răspândi prin școală și biserică acea lumină a cunoștinței care este necesară tot mului pentru fericirea pământească și cea cerească”[46].

La data întronării sale ca episcop militar de Alba Iulia a dr. Ioan Stroia, instituția Episcopiei Armatei cu sediul în Alba Iulia avea în structura sa organizatorică un corp format din 25 de preoți militari activi în diferite garnizoane din țară. De asemenea, reținem și că existau 3 preoți cu grade ofițerești superioare[47]. În concluzii remarcăm că Episcopul Teculescu a fost, așa cum evidenția și oficiosul ortodox sibian, Telegraful român, între 1923-1924:

            ,,sfetnic al tronului, preieten devotat al conducătorilor Armatei române, părinte bun și blând al soldatului român, care a știut totdeauna să împartă din sufletul său plin de dragoste de neam întru ajungerea idealului conturat în sufletul său încă din fragedă copilărie[48].

În încheierea studiului de față, prezentăm două importante portrete ale P.S. Sale Episcopul J. Teculescu care i-au fost realizate acestuia de către contemporanii săi. Astfel, Teodor T. Păcescu, într-un volum în care a prezentat medalioane ale personalităților vremii, a remarcat cu privire la episcopul Justinian al Armatei:

,,era democrat din fire, face din cârja episcopală nu sprijin de bătrânețe, nici simbol de stăpânire, ci toiag de păstror. Frate mai mare al preoților le stăpânește inimile și le îndrumează cugetele. Netemător de prejudecăți, zidește cu înțelepciune clădirea cea mai nouă a sufletelor românești. Luat din lume, păstorește lumea, afirmând viața și desconsiderând aparența. Creator de noi tradiții într-o episcopie nouă, P. S. Sa Justinian leagă românismul din Ardealul apusean cu românismul din ținutul basarabean[49].

            Părintele Grigore Pișculescu, cunoscut în plan literar ca scriitorul Gala Galaction, rememora, referindu-se la personalitatea puternică a episcopului Justinan următoarele:

,,Era (după Patriarhul Miron Cristea) sau poate înaintea Patriarhului, cel care grăia mai ardelenește și mai călduros dintre toți preoții ortodocși din Ardeal, veniți încoace la noi. Cu acest prilej voinicul ardelean cu ochi de păcură, m-a lăsat să privesc departe - peste zilele și plaiurile Ardealului – tinerețea și frământările și luptele lui de fruntaș al norodului, în aprogul și milenarul proces româno-maghiar. O întreagă carte scrisă de un mare istoric, nu mi-ar fi folosit atât de mult, cât destăinuirile celui ce privea acum obosit și satisfăcut, mândra biruință a vânjosului popor din platoul Transilvaniei[50].

Totodată, remarcăm și portretizarea care i-a fost făcută eparhiotului J. Teculescu de către unul dintre colaboratorii săi apropiați secretarul diacon George Jurebița, care nota:

,,o comoară de înțelepciune și de experiență, dobândite într-o viață publică de aproape 50 de ani. Slujitor proful al lui Hristos și al Sfântului Său Altar. Ostaș mândru al neamului românesc, oțelit și călit în lupta dârză pe care acesta fusese nevoit s-o poarte în Ardeal, vecuri de-a rândul fără încetare, în contra tendințelor maghiare de a-l înăbuși și distruge. Părinte iubitor și educator model al celor 7 copii cu care Dumnezeu îl dăruise[51].


P.S. Sa Justinian Teculescu

(Episcop al Episcopiei Armatei cu Sediul în Alba Iulia)


 

P.S. Sa Justinian Teculesc

Episcop ortodox de Cetatea Albă și Ismail



[1] Arhivele Militare Istorice Centrale ale României (în continuare se va cita prescurtat: A.M.I.C.R.), Fond Inspectoratul General al Clerului Militar din România, dosar nr. 110, f, 156-173.

[2] Telegraful român, anul LXXI, nr. 25-27, 1923, p. 10; Ioan Vlad, Brașovul și Marea Unire, Brașov, Editura Dacia Europa Nova, 1996, p. 244; Gheorghe Nicolescu, Gheorghe Dobrescu; Andrei Nicolescu, Preoți în tranșee 1941-1945, Edutura B,asilica, 2018, p. VII-VIII.

[3] Mircea Păcurariu, Listele cronologice ale ierarhilor Bisericii Ortodoxe Române, în Biserica Ortodoxă Română, anul XCIII, nr. 3-4, 1975, p. 352.

[4] Idem, Dicționarul teologilor români, ediția a II-a, București, Editura Enciclopedică, 2002, p. 488.

[5] Arhiva Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române (în continuare se va cita: A.S.S.B.O.R.), Fond Arhierei, dosar nr. 23/1923-1926, f. 2-4; Episcopul Armatei Prea Sfinția Sa Justinian Teculescu, în Telegraful român, anul LXXI, nr. 35, 1923, p. 2; Luminița Cornea; Constantin Catrina; Ioan Lăcătușu, Teculeștii din neam în neam, Volum apărut cu binecuvântarea Preasfințitului Ioan Selejan Episcopul Covasnei și Harghitei, Sfântu Gheorghe, Editura Angustia, 2008, p. 31-32; Petru Pinca, Istoricul Episcopiei Armatei (cu Sediul la Alba Iulia), între anii 1921-1948, Alba Iulia, Editura Reîntregirea, 2013, p. 150-151.

[6] A.S.S.B.O.R., Fond Arhierei, dosar nr. 23/1923-1926, f. 24; Aurel Pentelescu; Ionuț-Constantin Petcu, Episcopii Armatei Române. Biografii. Documente (1921-1948), București, Editura Militară, 2016, p. 52, 55.

[7] Gheorghe Fleșer, Alba Iulia. Orașul și monumentele sale, Alba Iulia, Editura Altip, 2015, p. 24-25; Valer Moga, Episcopia Armatei. Episcopul de Alba Iulia, în Laura Stanciu (Coordonator), Alba Iulia. Memoria Urbis, Cluj-Napoca, Editura Mega, 2018, p. 326-329. Deși, conform documentelor de arhivă rezulă că ansamblul Catedralei Reîntregirii a devenit sediul Episcopiei militare de abia în anul 1925 în vremea succesorului lui Justinian Teculescu, dr. Ioan Stroia, noul episcop militar de Alba Iulia cel care i-a succedat lui Justinain Teculescu ]n calitatea de Chiriarh al Armatei.

[8] Aurel Pentelescu, Înființarea Episcopiei Armatei. Episcopii militari, în Revista de Istorie Militară. Colecția Armata și Biserica, nr. 4, 1996, p. 55-56; Valer Moga, Episcopia Armatei. Episcopul de Alba Iulia, p. 328.

[9] Aurel Pentelescu; Gavril Preda, Justinian Teculescu - primul episcop al Armatei Române. Documente inedite, în Angvstia, nr. 10, 2006, p. 125-136; Aurel Pentelescu, Episcopul Justinian Teculescu la Eparhia Cetatea Albă-Ismail, în Angustia, 13, 2009, p. 187-188. Vezi pe larg în: Aurel Pentelescu; Ionuț-Constantin Petcu, Episcopii Armatei Române. Biografii. Documente (1921-1948), București, Editura Militară, 2016.

[10] Episcopul armatei P. S. Sa Părintele Justinian Teculescu, în Telegraful român, LXXI, nr. 35, 1923, p. 2; Petru Pinca, Istoricul Episcopiei Armatei (cu Sediul la Alba Iulia) între anii 1922-1948, Alba Iulia, Editura Reîntregirea, 2013, p. 150.

După mai bine de două decenii de păstorire în Alba Iulia ca protopop ortodox (1902-1923) și de conducere și asigurare a managementului cultural și organizatoric în Despărțământul Alba Iulia al Astrei (1905-1923) investirea lui I. Teculescu în acestă înaltă demnitate reliogioasă și militară era o răsplată binecuvenită pe care acest distins slujitor al neamului și Bisericii românești a meritat-o din plin; vezi în acest sens și în Dragoș Lucian Curelea, Despărțământul Alba Iulia al ,,Astrei” (1870-1948), Cluj-Napoca, Editura Mega, 2019, p. 541-542.

[11] Ioan Mihălcescu, Cronica bisericească-internă, în Biserica Ortodoxă Română, anul XL, nr. 7, 1923, p. 521-522.

[12] Nicolae Josan, Cărturarii județului Alba în slujba Unirii Transilvaniei cu România în Apulum, XXXVII/II, 2000, p. 189-190; Mihai Octavian Groza, Consilul Național Român din Alba Iulia (1918-1919), Sebeș-Alba, Emma Books, 2012, p. 36; Petru Pinca, Istoricul Episcopiei Armatei (cu Sediul la Alba Iulia), p. 162, 173-178; Dragoș Lucian Curelea, Contribuții punctuale privind activitatea culturală și organizatorică în Despărțământul Alba Iulia al Astrei între anii 1900-1924, în Lohanul. Magazin Cultural-științific, VIII, nr. 3 (31), 2014, p. 56; Idem, Contribuții succinte privind activitatea directorilor Despărțământului Alba Iulia al Astrei între ani 1870-1948, în Lohanul. Magazin cultural-științific, anul X, nr. 3 (39), octombrie 2016, p. 29-30; Ioan Lăcătușu, Episcopul Iustinian Teculescu, militant pentru unitatea națională a românilor, în Apulum, XXXI, 1994, p. 408; Dragoș Curelea, Ioan Teculescu, directorul Despărțământului Alba Iulia al Astrei în serviciul construcției prin cultură al națiunii române (1902-1924), în Apulum. Acta Musei Apulensis, Series Historia & Patrimonium, anul LV, 2018, p. 68-74.

[13] Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia, ( în continuare se va cita M.N.U.A.I.), ,,Astra” Alba Iulia, dosar nr. 3094, doc. 163; Arhiva Centrului Ecleziastic de Documentare ,,Mitropolit Nicolae Colan” din Sfântu Gheorghe, (în continuare se va cita A.C.E.D.M.N.C.), Fond Episcop Justinian Teculescu, dosar nr. 3, f. 4-8; Alba Iulia, anul V, nr. 16 din 8 aprilie 1923, p. 1-2.

[14] Valer Moga, Despărțământul Alba Iulia al ,,Astrei” (1918-1948), în Apulum, XXXI, 1994, p. 449; Ioan Lăcătușu, Episcopul Iustinian Teculescu, militant pentru unitatea națională a românilor, p. 408-409.

[15] Biserica Ortodoxă Română (în continuare se va cita B.O.R.), anul XLI, nr. 7, iulie 1923, p. 321; Petru Pinca, Istoricul Episcopiei Armatei (cu Sediul la Alba Iulia), p. 151.

[16] B.O.R., anul XLI, nr. 7, iulie 1923, p. 322; Aurel Pentelescu, Armata și Biserica. Înființarea Episcopiei Armatei, în Ilie Manole (Coordonator), Armata și Biserica, București, Editura Militară, 1996, p. 178.

[17] Justinian Teculescu, Pentru neam și pentru lege. Cuvântări și predici, Sighișoara, 1931. Volum reeditat cu binecuvântarea P.S. Ioan, Episcop al Covasnei și Harghitei, Ediție îngrijită de Luminița Cornea, Sfântu Gheorghe, Editura Angustia, 2006, p. 56; Biserica Ortodoxă Română (în continuare B.O.R.), anul 41, nr. 7, 1923, p. 321; Petru Pinca, Istoricul Episcopiei Armatei, p. 151.

[18] Biserica Ortodoxă Română (în continuare se va cita prescurtat: B.O.R.), anul 41, nr. 7, iulie 1923, p. 322; Aurel Pentelescu, Înființarea Episcopiei Armatei. Episcopii militari în Revista de Istorie Militară. Colecția Armata și Biserica, nr. 4/1996, p. 178; Justinian Teculescu, Pentru neam și pentru lege, p. 55-56.

[19] A.C.E.D.M.N.C, Fond Episcop Justinian Teculescu, nr. 3; Luminița Cornea, Constantin Catrina, Ioan Lăcătușu, Teculeștii din neam în neam, p. 30.

[20] Ioan Lăcătușu, Episcopul Iustinian Teculescu, p. 408-409; Valer Moga, Episcopia Armatei. Episcopul de Alba Iulia, în Laura Stanciu (Coordonator), Alba Iulia. Memoria urbis, Cluj-Napoca, Editura Mega. 2018, p. 326-329.

[21] Petru Pinca, Istoricul Episcopiei Armatei, p. 158. Menționăm că râvna de care a dat dovadă și în această nouă treaptă și demnitate, i-a permis P. S. Sale Episcopului Justinian să pună temeiurile instituției Clerului militar, cu care militarii de carieră erau puțin familiarizați, cel puțin la acea dată.

[22] Mircea Păcurariu, Cărturari sibieni de altădată, Sibiu, Editura Andreiana, 2015, p. 562; Aurel Pentelescu; Ionuț-Constantin Petcu, Episcopii Armatei Române. Biografii. Documente (1921-1948), p. 57, 289. În aceeași imagine mai pot fi identificați, liderul național-liberalilor din Județul Alba, av. dr. Camil Velican, fost prefect și senator de Alba în Parlamentul României, protopopul greco-catolic de Alba, părintele Vasile Urzică, diaconul-secretar al Episcopului J Teculescu, George Jurebiță, medicul militar maior Nicolae Nicolicea, dar și alte personalități albaiuliene.

[23] Arhiva Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, ( în continuare se va cita prescurtat: A.S.S.B.O.R.), Fond Arhierei, dosar  nr. 21/1925, f. 2-4; Aurel Pentelescu, Gavril Preda, Justinian Teculescu-primul episcop al Armatei Române. Documente inedite, în Angvstia, nr. 10, 2006, p. 130; Aurel Pentelescu; Ionuț-Constantin Petcu, Episcopii Armatei Române. Biografii. Documente (1921-1948), București, Editura Militară, 2016, p. 56.

[24] Anuarul ofițerilor active ai Armatei Române, București, 1924, p. 608-610.

[25] Ilie Manole; Andrei Nicolescu, Studiu introductiv, în Preoți în tranșee 1941-1945, p. VIII-IX; Petru Pinca, Istoricul Episcopiei Armatei, p. 151.

[26] Ibidem, 1926, p. 678-679; Aurel Pentelescu; Ionuț-Constantin Petcu, Episcopii Armatei Române. Biografii. Documente (1921-1948), p. 56.

[27] George Jurebiță, Buletinul Episcopiei Cetății Alba-Ismail, anul IX, nr. 8, 1932, p. 7-9.

[28] Episcopul Armatei în mijlocul ostașilor din Ardeal, în Telegraful român, anul LXXIV, nr. 33-34, 1924, p. 2. Remarcăm că în acest turneu, Epscopul Justinian Teculescu l-a decorat cu brâul roșu pe preotul dr. maior Ioan Ciucă, cel care îndeplinea atribuțiile de preot militar și confesor al Garnizoanei din Cluj.

[29] Luminița Cornea, Constantin Catrina, Ioan Lăcătușu, Teculeștii din neam în neam, p. 33-34. Aceste alocuțiuni cu un puternic caracter instructive urmăreau consolidarea valorilor de credință și loialitate în rândurile cadrelor militare cu grade superioare care aveau funcții de răspundere și comandă.

[30] Petru Pinca, Istoricul Episcopiei Armatei (cu Sediul la Alba Iulia), p. 159.

[31] Episcopul Armatei în mijlocul ostașilor din Ardeal, în Telgraful român, anul LXXIV, nr. 34-35, 1924, p. 2.

[32] Această Școală militară care a format ofițeri pentru arma Jandarmerie, era structurată pe două nivele de calificare. Nivelul I asigura formarea și preătirea viitorilor ofițeri de Jandarmerie; nivelul următor forma subofițeri care să deservească aceeași armă. Primul nivel avea în medie cam 600 de elevi, al doilea instruia un număr de 400 vitori subofițeri de Jandarmerie.

[33] Episcopul Armatei în mijlocul ostașilor din Ardeal, p. 2-3.

[34] Ibidem.

[35] Episcopul armatei P. S. Sa Justinian Teculescu în Telegraful român, anul LXXI, nr. 35, 1923, p. 112.

[36] Anuarul ofițerilor activi ai Armatei Române pe anii 1926-1927, București, 1926, p. 678-679; Gheorghe Nicolescu, Gheorghe Dobrescu, Andrei Nicolescu, Preoți în tranșee 1941-1945, București, Editura Europa Nova, 1998, Studiu introductiv, p. VIII-IX; Petru Pinca, Istoricul Episcopiei Armatei, p. 151.

[37] Aurel Pentelescu, Înființarea Episcopiei Armatei. Episcopii militari, în Revista de Istorie Militară, nr. 4 / 1996, p. 179; Aurel Pentelescu; Gavril Preda, Mitropolitul Pimen Georgescu. Viaţa şi înfăptuirile sale (1853-1934), Ploiești, Editura Printeuro, 2003, p. 136, 138.

[38] Mircea Păcurariu, Dicționarul teologilor români, București, Editura Univers Enciclopedic, 1996; Aurel Pentelescu, Gavril Preda, Mitropolitul Pimen Georgescu (1853-1934), Ploiești, Editura Printeuro, Ploiești, 2003.

[39] Pimen Georgescu, Mărășești-locul biruinței, cu Biserica Neamului, Tipografia Mănăstirii Neamțu, 1924, p. 12-13; Traian Popa Sisseanu, Soldatul Necunoscut. Istorie şi cult, Bucureşti, Institutul de Arte Grafice ,,Bucovina” I.E.Toronțiu, 1935, p. 69-79; Aurel Pentelescu; Gavril Preda, Mitropolitul Pimen Georgescu. Viaţa şi înfăptuirile sale (1853-1934), p. 136-138; Valeria Soroștineanu, Cultul eroilor Marelui Război în Franța și România, în Astra Sabesiensis, anul 5, 2019, Cluj-Napoca, Editura Argonaut, 2019, p. 123-128.

[40] Mircea Păcurariu, Cărturari sibieni de altădată, p. 561-566; Aurel Pentelescu; Ionuț-Constantin Petcu, Episcopii Armatei Române. Biografii. Documente (1921-1948), p. 57.

[41] A.S.S.B.O.R., Fond Arhierei, dosar nr. 21/1925, f. 2-6.

Luminița Cornea; Constantin Catrina; Ioan Lăcătușu, Teculeștii din neam în neam, p. 33; Daniela Curelea; Dragoș Curelea, Protoiereul Ioan Dăncilă. Contribuții la biografia unui preot militar, în Oana Mihaela Tămaș; Ioan Bolovan (Coordonatori), Între război și pace: românii din Europa central-răsăriteană la finalul primei conflagrații mondiale, Cluj-Napoca, Academia Română, Centrul de Studii Transilvane, 2020, p. 51.

[42] Monitorul oficial, Partea I, nr 115, 29 mai 1924, p. 5891-5894. Notăm că dispozițiile Regulementului care făcea referire la activitatea clerului militar a fost completat mai târziu în anul 1931 cu alte 69 articole mai detaliate în perioada episcopului militar de Alba Iulia, general de brigadă dr. Ioan Stroia.

[43] Petru Pinca, Istoricul Episcopiei Armatei, p. 158.

[44] Ibidem, p. 153. Marele Colegiu Electoral a B.O.R. a fost prezidat de înaltul Ierarh al Moldoviei Pimen Georgescu, în condițiile în care Elie Miron Cristea era în acel moment Mitropolit Primat al României, dar care a fost dus la Toplița Română pentru a participa la procedurile de înmormântare ale mamei sale. În urma alegerilor cele mai multe voturi le-a întrunit Episcopul Armatei P. S. Sa Justinian Teculescu.

[45] Alegerea Episcopului Cetății-Albe, în B.O.R., anul XLII, nr. 12 (525), p. 747.

[46] Monitorul oficial, nr. 282, marți, 23 decembrie 1924, p. 13967-13968.

[47] Aurel Pentelescu; Ionuț-Constantin Petcu, Episcopii Armatei Române. Biografii. Documente (1921-1948), p. 56.

[48] Episcopul Armatei P.S. Sa Părintele Justinian Teculescu, în Telegraful român, anul LXXI, nr. 35, 1923, p. 2-3; Petru Pinca, Istoricul Episcopiei Armatei, p. 157.

[49] Teodor T. Păcescu, Fotografii ortodoxe, București, Editura Nouei Reviste, 1930, p. 46-49; George Jurebiță, Buletinul Episcopiei Cetății Alba-Ismail, p. 32.

[50] Ibidem, p. 31; Luminița Cornea, Constantin Catrina, Ioan Lăcătușu, Teculeștii din neam în neam, p. 34; Ioan Lăcătușu, Personalități din Covasna și Harghita, Cluj-Napoca, Editura Carpatica, 1998, p. 151.

[51] George Jurebiță, Buletinul Episcopiei Cetății Alba-Ismail, p. 1-2.