Motto

„Ziarul nostru a făcut totdeauna, dela întemeere până astăzi, şi va face şi în viitor politică de apropiere, de înţelegere, de aplanare a divergenţelor [...] Întemeetorul ziarului nostru, Marele Şaguna, ne-a îndemnat şi ne-a impus să facem politica aceasta, singură corespunzătoare puterilor noastre”

miercuri, 29 mai 2013

Ctitorii eclesiale constantiniene

Pr. Prof. Nicolae Chifăr

 

Convertirea împăratului Constantin cel Mare la creştinism, care nu trebuie privită nici ca o decizie definitivă şi categorică în urma unei îndelungate căutări, dar nici ca un act de moment motivat politic, ci ca rezultat al descoperirii Divinităţii pe Care el a invocat-o înainte de confruntarea cu Maxenţiu la Podul Vulturului (28 octombrie 312), nu s-a manifestat doar prin crearea unui cadru legislativ protector şi favorizator pentru Biserică, faţă de celelalte culte existente în imperiu, debutul constând în ceea ce numim „Edictul de la Mediolanum”, din anul 313, ci şi printr-un program de construcţie a unor edificii impozante, care să asigure spaţii adecvate desfăşurării cultului divin creştin în toată măreţia lui.
Pentru realizarea acestui program, împăratul Constantin nu a recurs la măsuri discriminatorii şi restrictive confiscând şi transformând templele păgâne în edificii creştine. Pe de o parte, le considera nedemne de a se sluji în ele Dumnezeului Celui adevărat, acestea fiind întinate de idolatrie, iar pe de altă parte, confiscarea lor ar fi nemulţumit şi poate ar fi provocat revolte din partea aristocraţiei şi a poporului roman, în majoritate încă păgâni, chiar dacă el îşi dezvăluise opţiunea religioasă pentru Dumnezeul creştinilor încă de la intrarea triumfală în Roma, după victoria contra lui Maxenţiu. Prin urmare, el şi-a îndreptat privirea asupra unor edificii cu caracter laic şi s-a oprit la basilicile romane.

Termenul latin basilica desemna tipul arhitectural folosit pentru încăperile destinate întrunirilor, pentru curtea nobiliară şi pentru marile săli de primire ale palatelor imperiale. Fiind foarte spaţioase, având o navă centrală – o încăpere longitudinală cu plafon plat şi terminată cu o absidă semicirculară – şi două nave laterale delimitate de cea centrală prin coloane unite între ele prin arcade sau grinzi din lemn, basilica oferea un spaţiu generos şi adecvat cultului religios creştin pentru un număr mare de credincioşi. Absida, puţin mai înălţată, putea fi folosită pentru amplasarea altarului şi loc de slujire al preotului sau al episcopului.
Împăratul Constantin a găsit în Roma astfel de edificii şi a construit altele noi, punându-le în serviciul Bisericii atât pentru scopuri liturgice, cât şi ca locuri de înmormântare a creştinilor, în special în navele laterale. Desigur, scopul principal era să sprijine material Biserica şi să propage religia creştină şi prin existenţa acestor construcţii impozante. A terminat basilica începută de Maxenţiu în anul 308, în partea de nord-est a Forului Roman, cunoscută cu denumirea de Basilica Nova, în absida căreia a fost așezată statuia colosală a împăratului, în anul 315, ţinând în mână semnul Sfintei Cruci (Eusebiu de Cesareea, Istoria bisericescă, IX, 9, 10, PSB 13, Bucureşti, 1987, p. 352-353).
Prima basilică înălţată de Constantin în Roma, în anii 313-318, a fost Basilica din Lateran (San Giovanni in Laterano, pentru că pe la anul 600 era închinată Sfinţilor Ioan Botezătorul şi Ioan Evanghelistul), lângă palatul imperial Lateran pe care l-a dăruit ca reşedinţă episcopală papei Silvestru. În Liber Pontificalis este numită şi Basilica Constantiniană. Deşi a fost renovată de mai multe ori şi reconstruită aproape total în secolul al XVII-lea după planurile lui Borromini, basilica păstrează încă unele elemente esenţiale (de ex., coloanele din marmură verzuie care delimitau nava centrală de cele laterale şi uşile masive din bronz), care stau mărturie pentru grandoarea şi frumuseţea acestui edificiu constantinian.
Acestea vin să completeze informaţiile oferite de Liber Pontificalis despre existenţa unui altar boltit (baldachin), acoperit cu argint, a unei statui din argint a Mântuitorului şi a statuilor Apostolilor, a mai multor candelabre din aur şi din argint şi a diferitelor obiecte de cult lucrate cu multă măiestrie. Având în dreptul absidei semicirculare, în prelungirea navelor laterale, câte o încăpere (sacristie) pe ambele laturi, cum au scos la iveală săpăturile arheologice la fundaţie, basilica va constitui model pentru planul cruciform al bisericilor creştine construite pe viitor.
Tot la Roma au fost ridicate o serie de biserici pe locul unde au pătimit ca martiri (de aici şi denumirea de martyria dată acestor edificii) mari sfinţi ai Bisericii, contruirea şi împodobirea lor asumându-şi-le tot împăratul Constantin (Eusebiu de Cezareea, Viaţa lui Constantin cel Mare, PSB 14, Bucureşti, 1991, I, 42, 2, p. 82; II, 46, 3, p. 111; III, 47, 4, p. 144).
Între anii 319-329, împăratul a construit basilica închinată Sfântului Apostol Petru (Basilica Beato Petro Apostolo, reconstruită la începutul secolului al XVI-lea şi numită San Pietro in Vaticano). După ce a fost martirizat prin crucificare pe via Ostia, creştinii au înmormântat trupul Sfântului Petru într-o grădină dintre Circ şi colina Vatican, locul fiind marcat în secolul al II-lea de o placă de mormânt adăpostită de un portic cu două coloane. Împăratul Constantin a dispus strămutarea cimitirului care se extinsese în jurul mormântului apostolic, acoperind gropile cu pământ şi realizând o platformă pentru construirea unei basilici. Acest edificiu impozant (mai mare decât Basilica din Lateran şi cea mai mare basilică constantiniană din Roma) adăpostea capela-mausoleu ridicată de el pe mormântul Sfântului Petru. Aceasta era situată în faţa absidei altarului, la intersectarea navei longitudinale centrale cu coridorul transversal, ceea ce crea edificiului planul cruciform. Coloanele spiralate din marmură şi refolosite la construcţia modernă au inspirat pe Bernini la proiectarea baldachinului din bronz de deasupra altarul actualei catedrale Sfântul Petru din Roma.
Pentru că odată cu Sfântul Petru a fost martirizat în Roma şi Sfântul Apostol Pavel, împăratul Constantin a construit o capelă (martyria) pe mormântul acestuia. Ea a fost înlocuită cu un edificiu la fel de impozant ca şi cel închinat Sfântului Petru, construcţie realizată la sfârşitul secolului IV sub patronajul împăraţilor Teodosie cel Mare, Valentinian al II-lea şi Arcadie. Deşi a suferit în timp deteriorări majore, reconstrucţia ei s-a făcut după planurile basilicilor creştine antice, iar ceea ce se cheamă astăzi Basilica San Paulo fuori le Mura (era situată în afara zidului cetăţii ridicat de împăratul Aurelian) reprezintă copia fidelă a grandioaselor basilici constantiniene.