† VISARION, Episcopul Tulcii
La 21 mai, în fiecare an, Biserica Creştină face pomenirea Sfinţilor Împăraţi Constantin şi maica sa Elena.
Pentru rolul lor important în viaţa creştină din vremea lor, pentru faptul că Biserica şi-a căpătat sub ei deplina libertate, aceasta le-a acordat titlul de „împăraţi întocmai cu apostolii”. Şi aceasta pe bună dreptate pentru că prin tot ceea ce au înfăptuit ei pe plan bisericesc, moral şi social s-au situat la înălţimea chemării şi a slujirii apostolilor Domnului.
Sfânta împărăteasă Elena era originară din Bitinia (Turcia de astăzi) şi se trăgea dintr-o familie modestă, dar pentru calităţile ei deosebite a fost luată în căsătorie de către tribunul Constantin Clorus, care, mai târziu, va ajunge împărat al Imperiului Roman, împreună cu Galerius. Se pare că ea era creştină din tinereţe, dar credinţa şi-o manifesta doar pe ascuns din cauza persecuţiilor iniţiate de împăraţii romani.
Împăratul Constantin cel Mare s-a născut în anul 285, iar în anul 306 este proclamat „augustus” şi mai târziu împărat. În ajunul bătăliei cu Maxenţiu la porţile Romei, acesta fiind un crud persecutor al creştinilor, împăratul Constantin cel Mare a văzut pe cer, ziua în amiaza mare, o cruce strălucitoare care avea deasupra cuvintele „in hoc signo vinces” adică „în acest semn vei învinge”. În timpul nopţii i s-a arătat chiar Mântuitorul Hristos în vis îndemnându‑l să pună semnul crucii, care i s-a arătat, pe steagurile de luptă pentru că va ieşi biruitor.
Toate acestea le-a mărturisit împăratul Constantin – sub jurământ – în faţa episcopului Eusebiu al Nicomidiei. Cu toate că avea o oaste mică, de numai 20.000 de ostaşi, faţă de 150.000, câţi avea adversarul său, Constantin devine victorios, intră în Roma şi este proclamat împărat. Din acel moment atitudinea lui faţă de creştini se schimbă radical.
De altfel, şi măsurile pe care el le va lua în favoarea acestora vor fi cu totul deosebite. Astfel, la 13 ianuarie 313, proclamă cunoscutul Edict de la Mediolanum (Milano de astăzi), prin care creştinismul este recunoscut ca religie „licita”, adică permisă. Este greşită părerea că prin acest edict creştinismul devine religie de stat, acest lucru se va produce doar pe timpul împăratului Teodosie cel Mare.
A declarat duminica – ziua Învierii lui Hristos – ca zi de repaus a Imperiului. Desigur, el nu a instituit duminica – cum greşit consideră unii sectari – ca zi de repaus a creştinilor, ci el doar a legiferat ceea ce exista în Biserică încă de la începuturile creştinismului.
A interzis serbările şi ceremoniile sângeroase, a eliminat pedeapsa cu moartea prin crucificare, a dat libertăţi episcopilor creştini, s-au înălţat multe biserici în întreg imperiul şi mai ales la Locurile Sfinte prin grija mamei sale Sfânta Elena.
A construit o nouă capitală creştină a Imperiului în Bizanţ şi, atunci când credinţa era în pericol din cauza arianismului, a convocat Sinodul I Ecumenic de la Niceea, din anul 325.
Sf. Elena s-a ocupat cu opere de binefacere şi de împodobire a sfintelor locaşuri. Merge în Palestina unde iniţiază săpături arheologice la Ierusalim şi găseşte – după tradiţie – lemnul Crucii Mântuitorului, precum şi locul Sfântului Mormânt. Peste tot înalţă celebre bazilici creştine, dintre care unele se păstrează până în zilele noastre.
Sf. Împăraţi Constantin şi maica sa Elena au fost oameni providenţiali pentru soarta creştinismului şi a Bisericii. Ei au fost aleşi de Dumnezeu ca, după trei secole de prigoană şi de suferinţe, de martiraj şi de sacrificii, lumea creştină să trăiască cu adevărat o primăvară a vieţii spirituale şi materiale. Oare cum ar fi arătat lumea creştină şi civilizaţia europeană fără rolul şi rostul Sf. Împăraţi? De fapt, pe bună dreptate se spune că Europa începe la anul 325, la Niceea, odată cu sinodul convocat tocmai prin grija şi stăruinţa Sf. Constantin.
Până astăzi există la Roma Arcul de Triumf al împăratului ce poartă deasupra lui semnul Sfintei Cruci.
Sf. Constantin cel Mare a avut o relaţie cu totul deosebită cu locurile noastre, mai ales că el s-a născut la Naisus (Serbia) unde atunci era o populaţie daco-romană, slavii venind doar în secolul al VI-lea, iar provincia se numea Dacia Mediteraneeană.
El a fost cel care, practic, a repopulat Dacia după retragerea aureliană şi, în acest sens, a zidit un pod de piatră de 2 km la Sucidava (Celei, jud. Olt), mai mare decât cel al lui Traian, şi ale cărui ruine se văd până astăzi. În timpul său în Sciţia Minor (Dobrogea de astăzi) au fost construite zeci de bazilici creştine iar oraşul Constanţa – vechiul Tomis – îi poartă numele până astăzi.
Sf. Constantin s-a botezat pe patul de moarte de către episcopul Eusebiu al Nicomidiei şi a trecut la Domnul în duminica Rusaliilor din anul 337. Închidea astfel ochii unul dintre marii împăraţi ai Imperiului Roman şi primul împărat creştin. Pentru meritele sale nepieritoare în slujba Bisericii, timp de 24 de ani, deşi nebotezat încă, Biserica Creştină l-a trecut în rândul sfinţilor dimpreună cu evlavioasa sa mamă, Sf. Elena.
Sf. Constantin – dincolo de greşelile personale – a împlinit o misiune dumnezeiască pe pământ. Aşa cum Saul, prigonitorul Bisericii, s-a întâlnit personal cu Hristos pe drumul Damascului, tot aşa şi Sf. Împărat Constantin cel Mare s-a întâlnit cu Hristos la porţile Romei şi, având drept stindard Crucea Domnului, a devenit biruitor. De aceea şi troparul său acest lucru îl subliniază: „Chipul Crucii Tale pe cer văzându-l şi ca Pavel chemarea nu de la oameni luând, cel între împăraţi Apostolul Tău, Doamne, împărăteasca cetate a dat-o în mâna Ta”. După moarte, trupul său a fost îngropat în biserica Sf. Apostoli din Constantinopol – oraşul întemeiat de el. Părţi ale sfintelor sale moaşte se păstrează astăzi în impunătoarea Biserică „Sf. Constantin”, din piaţa Omonia din Atena, precum şi la Catedrala Patriarhală din Bucureşti – ce are hramul „Sf. Împăraţi” – moaşte primite prin bunăvoinţa Bisericii Ciprului.
Faptele măreţe ale Sf. Împăraţi au însufleţit de-a lungul vremii pe creştinii tuturor timpurilor, în lucrarea lor susţinută de zidire a împărăţiei lui Dumnezeu.
Fie ca prin rugăciunile lor, Sf. Împăraţi Constantin şi maica sa Elena, sfinţi atât de mult iubiţi şi de către poporul român, să ne ocrotească şi să ne călăuzească pe calea sfinţeniei, a dreptăţii şi a dragostei.
