Intrarea Domnului în Ierusalim este un praznic al
bucuriei duhovniceşti pregătitoare pentru participarea împreună cu Hristos la
Pătimirile Sale. Mântuitorul se afla în Betania după învierea lui Lazăr. Un
eveniment petrecut acolo a fost încă unul pregătit de Mântuitorul pentru
vestirea morţii şi Învierii Sale. Sora lui Lazăr a uns picioarele
Învăţătorului, Mântuitorului, a stat la picioarele Lui şi L-a slujit, încât
casa s-a umplut de mireasmă, iar Iuda, fiind ispitit de bani, nu pentru a avea
grijă de săraci, a cârtit şi a spus că acel mir se putea vinde, iar banii se
puteau împărţi săracilor. Mântuitorul împlineşte o lucrare, vine spre
Pătimirile Sale.
A intrat în mod smerit în Ierusalim, dar a fost primit
ca Împăratul Cerurilor. Întreaga cetate L-a întâmpinat pe Iisus cu stâlpări
de finic, iar unii au așternut hainele lor pe drum înaintea Lui și rosteau
cuvinte profetice de laudă care se cuvenea numai lui Dumnezeu. Mulțimea Îl
aclama, strigând: „Osana! Binecuvântat este Cel ce vine întru numele
Domnului, Împăratul lui Israel!” (In 12, 13). Lucrul acesta s-a
făcut pentru ca să se împlinească cuvântul Scripturii, care zice: „Din gura
pruncilor şi a celor ce sug Ți-ai pregătit laudă!” (Ps 8, 2
şi Mt 21, 16). Unii dintre farisei încercau să-i oprească, dar
Mântuitorul le-a spus: „Dacă vor tăcea aceştia, pietrele vor striga” (Lc
19, 40).
Starea în care intră în Ierusalim ne impresionează pe
toţi, este acea smerenie înălţătoare, o smerenie dumnezeiască, o smerenie pe
care numai Fiul lui Dumnezeu o putea întruchipa, alegând cel mai umil animal,
asinul, de a intra în Ierusalim, pentru ca să aştepte din partea poporului
cuvenita preamărire. Acea smerenie înălţătoare a fost dublată de o tristeţe.
Mântuitorul, călătorind spre Ierusalim, ştia prin ce are de trecut şi, mai
ales, îl supăra mult atitudinea celor care ar fi trebuit să-L descopere ca
Dumnezeu şi să-L cinstească, saducheii, fariseii şi mai-marii poporului Israel.
Era trist însă şi de schimbarea care avea să se producă în atitudinea
poporului. Cei care au auzit că vine Iisus din Nazaret i-au ieşit în
întâmpinare, au aşezat hainele lor şi L-au întâmpinat cu ramuri de finic, cu
stâlpări şi cu osanale, acea adresare care se cuvine doar lui Dumnezeu: „Osana,
Fiul lui David. Bine este cuvântat, Cel ce vine întru numele Domnului!”. Chiar
dacă ei aşteptau ca Mântuitorul să fie un împărat pământesc şi să le redea lor
ceea ce au pierdut de multă vreme şi să-i scoată din robie, totuşi se
transformă această manifestare în primirea unui Împărat Ceresc, mai presus de
toate, lăudat de prunci.
„Osana” este un termen ebraic, care înseamnă: „mântuieşte-ne”.
Această cerere este unită în cadrul Sf. Liturghii cu Trisaghionul biblic,
cântarea îngerilor pe care o intonăm şi noi în momentul prefacerii Sfintelor
Daruri: „Sfânt, Sfânt, Sfânt este Domnul Savaot! Plin este cerul şi pământul
de mărirea Ta! Osana întru cei de Sus” [Liturghier,
București, 2012, p. 173].
Cântecului îngeresc de laudă şi preamărire aduse lui
Dumnezeu îi adăugăm rugăciunea noastră, pe care o înălţăm din adâncul
sufletelor, astăzi, în ziua de Florii, Mântuitorului Iisus Hristos, rugându-L: Mântuieşte-ne!
Tu eşti Dumnezeu, Care ai venit să mântuiești lumea! Tu eşti Fiul lui Dumnezeu
Întrupat, Care ai venit să ne aduci nouă nu o bucurie de moment, ci ai venit să
Te sălăşluieşti în inimile noastre şi, astfel, să ne dai bucuria veşnică!
Intrarea Domnului în Ierusalim prefigurează intrarea
Sa ca Fiul lui Dumnezeu întrupat în Ierusalimul ceresc, prin Învierea și
Înălțarea Sa la cer. Ea este și intrarea noastră, împreună cu Hristos, în
Împărăţia lui Dumnezeu, prin Jertfa Sa mântuitoare. Prin suprema Sa Jertfă
Hristos S-a dăruit Tatălui, rămânând permanent în stare de jertfă pentru noi,
cu mâinile întinse pe brațele Crucii, pentru a ne cuprinde pe toți. În stare de
jertfă să ne prezentăm şi noi la picioarele Crucii răstignirii Domnului, ca să
ne facă şi nouă parte de darurile Jertfei Sale.
Cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste, să
ne apropiem de această Săptămână a Patimilor şi să ne smerim sufletele, să le
curăţim de toată întinăciunea păcatelor, pentru a-L urma pe Hristos pe drumul
Golgotei, prin minunatele rânduieli ale deniilor, spre a ne putea împărtăși de
lumina Învierii Sale.
† Laurenţiu,
Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului
Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului
