Motto

„Ziarul nostru a făcut totdeauna, dela întemeere până astăzi, şi va face şi în viitor politică de apropiere, de înţelegere, de aplanare a divergenţelor [...] Întemeetorul ziarului nostru, Marele Şaguna, ne-a îndemnat şi ne-a impus să facem politica aceasta, singură corespunzătoare puterilor noastre”

marți, 26 mai 2020

Tele-viață liturgică, în vremuri pandemice




     În cele trei decenii de la prăbușirea comunismului, Biserica a fost liberă: o libertate fondată pe jertfa celor – mai ales tineri – care au fost asasinați în timpul revoluției din ’89. Această stare – asociată treptatei democratizări, deci regăsirii unor drepturi fundamentale, negate de fostul regim totalitar – i-a permis și să-și fondeze propriile mijloace de comunicare în masă: de la ziare și posturi de radio, până la o televiziune proprie, numită Trinitas, nu Sf. Troiță... La fel, odată cu apariția internetului și, ulterior, a rețelelor de socializare (social media), pastorația a mai făcut un pas către modernitatea târzie, dominată de aceste spectaculoase evoluții tehnologice: de la Patriarhia Română, până la Mitropolii și (Arhi)episcopii, fără a uita puzderia de parohii – celula corpului eclezial –, mesajul Evangheliei nu s-a mai mulțumit cu predica din fața ușilor împărătești ale iconostasului sau cu orele de religie organizată la școală, ci a trecut în eter, ocupând un spațiu virtual tot mai vast. Libertatea aceasta, prompt adaptată la oportunitățile noului mileniu, a devenit oglinda vieții bisericești, chit că – tot ea – a dublat discursurile ”oficiale”, sub autoritatea Sf. Sinod, cu destule ilustrări abuzive ale unei Ortodoxii intrate pe mâna unor persoane sau grupuri care vorbesc în numele ei, fără să dețină necesara autoritate canonică, sacramentală sau teologică. Era, desigur, inevitabil, de vreme ce democrația funcțională exclude cenzura.  Biblia însăși e consultabilă online. Multe portaluri ortodoxe au lămurit, pentru doritori, felurite aspecte alte Tradiției răsăritene, propunând medalioane hagiografice, lecții omiletice, linii de exegeză, texte patristice și filocalice sau explicații liturgice. Ne vom aminti de aceste trei decenii ca despre o perioadă fastă, în care BOR s-a dezvoltat deodată cu libertatea economică și de mișcare, neîngrădită de nimeni și de nimic, în comunicarea ei cu poporul drept-credincios.
     Iată că, de două luni, politica de carantinare a dus la o situație pe care – aproape ironic, dacă e să evocăm aici latura ironică a pedagogiei divine – nu am anticipat-o. Un greu de uitat Mare Post pascal, străbătut cu bisericile golite de credincioși. Preoți și ierarhi singuri cu Dumnezeul euharistic, mistic prezent în sfintele potire, un cler claustrat în lăcașurile unde doar sfinții din icoane par să țină isonul, alături de nevăzutele cete îngerești. Pe acest fundal deopotrivă insolit și întristător, cei mai mulți slujitori ai altarului au recurs la soluția alternativă cea mai comodă: transmiterea live a slujbelor, pe Facebook sau YouTube. În paralel, ne-am „bucurat” (vine vorba) de impecabil-tehnicele transmisiuni „pe viu”, asigurate de Trinitas TV.
    Cum era de așteptat, au apărut și opiniile contrare, deloc neîntemeiate. Sigur că e o soluție de avarie, deci temporară. Dar am constat și eu (însoțit de familie și confirmat de prieteni) că tele-viața liturgică e altceva și nicidecum suficient. Mergeam la Sf. Liturghie făcând adesea greșeala (aproape inconștientă) de a-i cam neglija pe frații și surorile din preajmă. Acum realizez că numai acea comuniune, într-o obștească respirație a rugăciunii, e reală, eficientă, autentică și sfințitoare. Chiar dacă, ascultând sfaturile preoților, am căutat să facem și din propria locuință o capelă privată, una e să fii acolo, în casa lui Dumnezeu, și cu totul alta să te reculegi pe o... canapea, în salon. Rău e și că, în imaginarul colectiv, s-a consolidat în răstimp imaginea unor biserici goale. Tot rău e și că decizia autorităților de a carantina lăcașurile și după 15 mai 2020 s-a luat cu argumentul că ele sunt frecventate mai cu seamă de vârstnici, deși nu e (doar) așa. Bine, în schimb, e că – de la distanța izolării impuse cu poliția – mirenii au putut pricepe mai bine logica perfectă și simbolismul profund al fiecăruia act de cult.
     Desigur că se va reveni la „normal”, chit că s-au înmulțit profeții cam precari ai sloganului „nimic nu va mai fi la fel”. Măcar să ne fi schimbat, fiecare și cu toții, în creștini mai aproape de datoria vieții noastre!

Teodor Baconschi