CRUX CHRISTIANA

Crucea în spaţiul religiozităţii populare (VIII)

Diac. Dr. Ştefan L. Toma/ Dr. Raimar Kremer

Celor interesaţi în observarea sau studiul „fenomenului” crucilor le este tot mai evident faptul că, o astfel de analiză atrage după sine mai multe ştiinţe, care se dovedesc interesate de formă, de tip, de simbolistică, de informaţiile cuprinse pe ele sau, pur şi simplu, de localizarea acestui fenomen pe anumite coordonate geografice. Iată de ce, alături de aspecte ce ţin de istoria socială, de sociologie, de geografia istorică şi genealogie, de psihologie şi psihologie religioasă, valorificarea patrimoniului religios popular (incluzând „fenomenul” crucilor) continuă să fie (chiar şi pentru vremea noastră) un domeniu incitant.
Ca parte a acestei valorificări, prezentăm şi „cazul” crucilor de „jurământ” sau de pomenire din zona Olteniei, mai precis, din judeţul Gorj, urmând ca în desfăşurarea expunerii să avem şi o referire comparativă la acelaşi gen de cruci din judeţul Vâlcea. Deşi s-a afirmat faptul că Gorjul nu se abate de la universul „oltenesc” al crucii ca reprezentare însoţitoare a existenţei, totuşi această zonă are propria originalitate, în contextul întregii Oltenii, în comparaţie cu Vâlcea, Mehedinţi sau Dolj (Valerie Deleanu). În acest sens, ne atrage atenţia, în mod deosebit, cimitirul din satele Ceplea şi Cursaru (aparţinând comunei Plopşoru), unde apar mai mulţi arbori cu cruci bătute pe tulpinile lor. Pe bună dreptate, oricine descoperă existenţa acestei reprezentări şi poziţionări a crucii se întreabă: Cum se explică acest fenomen şi care este semnificaţia lui?
Arborii cu cruci de jurământ sunt dispuşi (în locul indicat anterior) la întâmplare sau aliniaţi într-o anumită ordine în curtea bisericii (cazul localităţii Cursaru). Imaginea unor asemenea arbori trimite la ideea de copac împodobit, atrăgând atenţia prin numeroase culori. Pe trunchiul copacilor crucile sunt aranjate fără o ordine anume, unele suprapuse, ca şi cum cei ce le-au atârnat încercau să găsească orice loc pentru a le amplasa. Crucile sunt bătute în 2-3 cuie direct pe suprafaţa arborilor, de jur împrejur.

Cruci de "jurământ" sau pomenire din Muzeul ASTRA din Dumbrava Sibiului

Obiceiul crucilor de jurământ este considerat foarte firesc de către localnici şi reprezintă stabilirea unei relaţii de pomenire prin „jurământ” cu strămoşii (părinţii decedaţi), ca o obligaţie a rudelor rămase în viaţă de a-i păstra în memorie prin pomenire. Crucile sunt confecţionate de către meşteri locali, cu experienţă – aspect sesizabil prin reprezentarea lor artistică, care pare rezultat al unei „confecţionări” în serie, şi totuşi din asocierea unor elemente reduse ca număr rezultă o variabilitate atât de mare a imaginilor, încât pare că fiecare cruce este unică în realizarea ei. Meşterii pictează astfel de cruci, după ce le-au confecţionat din lemn (în cele mai multe cazuri, de gorun), cu cele două bare (orizontală şi verticală), îmbinate „în cleşte” şi bătute ulterior în cuie pentru a le oferi o fixare mai bună.
Crucile de jurământ aşezate pe arbori (sau garduri) la şase săptămâni de la deces se lasă până când se uzează în timp, din cauza intemperiilor, după care rămân adunate pe lângă gardul cimitirului sau pe lângă arbori, fără a fi utilizate la ars, arderea lor fiind considerată o blasfemie faţă de memoria înaintaşilor. Nu contează ce fel de arbori se aleg pentru fixarea acestor cruci. Alegerea lor se datorează pur şi simplu existenţei/plasării lor în cimitir şi cu cât suprafaţa de expunere a tulpinilor este mai mare, cu atât etalarea acestor cruci este mai densă. Se alege partea de sub coronament, pe orice parte, inclusiv de jur împrejurul trunchiului.
Apariţia şi permanentizarea (în timp) a crucilor „de jurământ” sau pomenire este legată de existenţa anumitor factori sau condiţii. Dacă condiţiile naturale sunt date de existenţa arborilor şi a suprafeţelor de expunere (trunchiurile lor), condiţia umană se concretizează în relaţia umană (bazată pe tradiţie) între familie şi strămoşii (părinţi) decedaţi, sub forma raportului de „jurământ”. Legat de condiţia tradiţională, fenomenul acestor cruci pare a fi o continuare bazată pe puternica conservare a obiceiurilor, fenomen rezistent în „modernitate”, în măsura în care respectul faţă de cei decedaţi este esenţial. Este deosebit de interesant că acest fenomen al crucilor de „jurământ” rezistă inclusiv în vremea înlocuirii monumentelor funerare prin materiale moderne. În acelaşi timp însă, persistenţa în timp a crucilor de „jurământ” se datorează şi meşterilor din localităţile unde acest fenomen este prezent, transmiţând această „îndeletnicire” din generaţie în generaţie, împreună cu întreaga ei zestre spirituală şi culturală.
Dacă în cimitirul din Ceplea există şase astfel de arbori cu cruci, în cimitirul din Cusaru există opt arbori de acest fel, ale căror cruci au braţele rotunjite, crestate, drepte, circulare, cioplite sau drepte şi vârful rotunjit. Tipologia acestor cruci cunoaşte un număr de şapte reprezentări, iar din punct de vedere al valorii artistice se pot deosebi două tipuri de pictură pe suprafaţa lor: cruci cu inscripţie pe fond fără imagine şi cruci cu inscripţie şi imagini (Iisus Hristos, Maica Domnului cu Pruncul, de la unul până la trei îngeri, monogramele IN, RI, NI, KA, în diverse combinaţii. În general, cromatica picturilor de pe aceste cruci este în nuanţe de roşu, galben, albastru, verde, negru şi alb (Valerie Deleanu).
De o deosebită valoare artistică, pe raza comunei Turburea (Gorj), sunt crucile mari de lemn, de „jurământ” sau pomenire, amplasate (în acest caz) în exteriorul cimitirului, pe stradă, de o parte şi de alta a intrării (12 pe dreapta şi 17 pe stânga), majoritatea aparţinând tipului cu acoperiş în unghi, de o impresionantă diversitate cromatică şi decorativă.
Apariţia acestor cruci se datorează cerinţei familiilor pentru cei apropiaţi dintre ei, mutaţi la viaţa cea veşnică, cerinţe care se adresează unor meşteri specializaţi, care astăzi sunt, în mare parte, înaintaţi în vârstă. Se remarcă faptul că preoţii şi autorităţile locale încurajează obiceiul amplasării unor astfel de cruci şi nu îl influenţează în sensul modificării sale în decursul timpului. În acest sens, există un instinct popular atât la meşteri, cât şi la practicanţii obiceiului, primii realizând o varietate tematică a textelor şi a imaginilor artistice a crucilor de „jurământ”, ceilalţi acceptând această varietate şi practicând obiceiul în continuare.
În comparaţie cu reprezentarea crucilor „de jurământ” din zona Gorjului (unde sunt poziţionate pe copaci, în perimetrul cimitirelor sau pe gardurile acestora), în judeţul Vâlcea întâlnim astfel de cruci (pictate de meşteri locali) pe Valea Pescenei, pe cursul văii, la fiecare podeţ, la fiecare fântână sau pe lângă biserici. Una dintre cele mai spectaculoase reprezentări a acestor cruci este lângă biserica veche din Amărăşti. La răscrucea de lângă biserică se află o fântână cu icoană şi 7 astfel de cruci. Mai la vale, lângă o punte, alte cruci, pictate policrom. Dar, în răscruce, mai jos de biserică, de-a lungul unui gard de lemn al unor gospodării, dar şi puţin mai sus, până lângă treptele de acces la biserică, se află un întreg şir de astfel de cruci de „jurământ” sau de pomenire. În comparaţie cu zona Gorjului, în judeţul Vâlcea se constată un efect eroziv al timpului asupra menţinerii acestui obicei.
Reprezentarea fenomenului arborilor cu cruci de „jurământ” sau pomenire (un fenomen funerar) este ilustrată şi în muzeul în aer liber (Muzeul ASTRA) din Dumbrava Sibiului. Meşterul popular Grigore Măciucă este autorul unui set de astfel de cruci, comandat de către conducerea muzeului, set în care se regăsesc: cruci cu braţe rotunjite, cruci cu braţe crestate şi cruci cu braţe terminate în disc. Autorul acestor cruci a fost toată viaţa agricultor şi lucrează cruci funerare şi cruci de „jurământ” din tinereţe, fiind unul dintre puţinii meşteri populari care mai lucrează astfel de cruci. În octombrie 2011, în cadrul muzeului în aer liber din Dumbrava Sibiului a avut loc vernisarea bisericii din Comăneşti (Gorj), lângă care au fost amplasate (pe un arbore) crucile de „jurământ” realizate de către meşterul Grigore Măciucă, reconstituind astfel, în acest spaţiu muzeal popular, imaginea crucilor de „jurământ” din Ceplea. Dincolo de precizarea faptului că la acest vernisaj a participat şi meşterul Grigore Măciucă, împreună cu familia sa, sesizăm interesul şi preocuparea deosebită a dlui Valeriu Olaru, directorul general al Complexului Muzeal ASTRA, în privinţa valorificării patrimoniului popular religios! Un alt aspect care ne reţine atenţia, în sens pozitiv, este iniţiativa dlui Pompiliu Ciolacu, de a realiza un muzeu al „crucilor” în localitatea Măceşu, iniţiativă care merită încurajată.
În încheierea prezentării acestui caz al crucilor de „jurământ” sau de pomenire, devine evident faptul că, dăinuirea şi conservarea unui astfel de obicei poate contribui la conservarea identităţii cultural-religioase a zonelor unde este întâlnit, dar şi identificarea cimitirelor (îndeosebi rurale), ca şi a spaţiilor din jurul bisericilor ca cele mai interesante spaţii, în ceea ce priveşte expresia materializată a obiceiurilor şi credinţelor religioase.
Un aspect care caracterizează reprezentarea Crucii în Tradiţia creştină răsăriteană, este acela al împodobirii ei. Crucea răsăriteană (ca obiect sau ca reprezentare grafică) apare în general împodobită cu elemente florale, cu raze, cu îngeri, monograme creştine; în timp ce în Tradiţia apuseană Crucea apare întotdeauna simplă, reprezentată prin suprapunerea celor două linii, una verticală şi alta orizontală, adesea cu un Crist răstignit pe ea (Constantin Coman). Aspectul sesizat anterior poate părea un aspect aparent minor, un detaliu pe care mulţi nu îl luăm în seamă, dar în acest aspect „de detaliu” îşi găseşte ecoul o poziţionare şi o exprimare teologică a Bisericii.
Pentru că tocmai ne-am referit la crucile de „jurământ” sau pomenire (împodobite şi ele), amintim faptul că împodobirea sau înfrumuseţarea lor este semnul bucuriei! În Cruce nu se vede doar durerea Celui Răstignit, ci şi bucuria Învierii Sale. Reprezentarea grafică simplă, prin două linii suprapuse, poate duce la disocierea asocierii Răstignirii cu Învierea, în înţelegerea tainei Crucii. Împodobirea Crucii, cu elemente vegetale (de exemplu), are ca temei Viaţa care izvorăşte din lemnul Crucii lui Hristos, Mântuitorul fiind Cel care, prin Cruce, „ne-a înflorit desfătarea slavei veşnice” (din slujba Vecerniei Duminicii Crucii).
Dincolo însă de deosebiri de percepţie şi de modalităţi de înţelegere sau reprezentare a Crucii la nivel intercreştin, aceste perspective trebuie să constituie, în vremea noastră, alternative de aprofundare şi îmbogăţire reciprocă, în perspectiva consolidării identităţii creştine la nivel global.