1. O prezentare unilaterală a unui adevăr istoric
Adresată deopotrivă clericilor şi credincioşilor, colecţia îşi propune, după cum însuşi autorul subliniază chiar în primele pagini, să evidenţieze „activitatea Patriarhiei Moscovei şi a Bisericii Ortodoxe din Moldova ca parte componentă a jurisdicţiei sale canonice, îndreptată spre lichidarea consecinţelor schismei bisericeşti care a fost cauzată de crearea pe teritoriul Republicii Moldova a «Mitropoliei Basarabiei» [s.n.]. Documentele evidenţiază rolul ce l-a jucat în acest сonflict Patriarhia Română, adoptând în decembrie 1992 decizia de «reactivare» a structurii menţionate, precum şi evoluţia relaţiilor dintre Bisericile Ortodoxe Rusă şi Română în legătură cu existenţa ei”. Am redat in extenso acest ultim fragment, deoarece, încă de la început, este fixat cadrul de argumentare şi abordare a problematicii propuse: reactivarea Mitropoliei Basarabiei (şi de această dată nu mai utilizăm ghilimelele asemenea autorului) este considerată o schismă cu consecinţe grave în planul vieţii bisericeşti din Republica Moldova1.Doar la o simplă lectură poate fi observat faptul că întreg discursul lucrării este îndreptat spre discreditarea Mitropoliei Basarabiei şi demonstrarea netemeiniciei actului de reînfiinţare a acesteia, iar documentele şi actele oficiale inserate ilustrează punctul de vedere oficial al Patriarhiei Ruse şi al reprezentanţilor Bisericilor subordonate din punct de vedere juridic şi canonic faţă de aceasta. În acest punct, autorul face apel la o serie de argumente provenind din:1. actele oficiale ale Patriarhiei Ruse, respectiv hotărârile şi declaraţiile Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse şi ale Departamentului de Relaţii Externe al Patriarhiei Ruse;
2. documentele şi materialele Bisericii Ortodoxe din Moldova (declaraţiile şi hotărârile Sinodului acestei Biserici, dar şi decretele şi scrisorile mitropolitului Chişinăului şi al Întregii Moldove, declaraţii ale clericilor etc.);
3. corespondenţa dintre Patriarhia Rusă şi Patriarhia Română pe această temă.
Cu alte cuvinte, este un punct de vedere unilateral, care în mod forţat urmăreşte infirmarea unui adevăr istoric: cel al existenţei de jure şi de facto a Mitropoliei Basarabiei.
2. Câteva repere istorice care susţin legitimitatea demersurilor Patriarhiei Române
Nu ne-am propus o demontare punct cu punct a argumentelor susţinute de către autor, ci doar schiţarea succintă a unor repere istorice care contrazic cele afirmate în volum. Astfel, datele istorice demonstrează că teritoriul din stânga Prutului – respectiv actualul teritoriu al Republicii Moldova – a depins, iniţial, de Patriarhia de Constantinopol. În anul 1401, pe fondul recunoaşterii canonicităţii Mitropoliei Moldovei, acest teritoriu va deveni parte a acesteia până în 1812, când, urmare a anexării la Imperiul Țarist a fost inclus în jurisdicţia Bisericii Ortodoxe Ruse, care, în 1813 a înfiinţat pe acest teritoriu eparhia de Chişinău. În toată această perioadă, el a fost păstorit de către ierarhi români.După proclamarea independenţei Basarabiei (1918) şi urmare a schimbărilor în organizarea Bisericii Ortodoxe Române – prin ridicarea Bisericii Ortodoxe Române la rang de patriarhie (1925) – Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a înfiinţat Arhiepiscopia Română a Chişinăului, păstorită de arhiepiscopul Gurie Grosu, iar ulterior a mai înfiinţat încă două eparhii în Basarabia – Episcopia Hotinului, cu reşedinţa la Bălţi, şi Episcopia Cetăţii Albe, cu reşedinţa la Cetatea Albă. Ulterior, Arhiepiscopia Chişinăului a fost ridicată la rang de Mitropolie (1927), având sub jurisdicţie episcopiile menţionate, iar din 1941 şi Misiunea Ortodoxă Română pentru Transnistria, cu statut de eparhie.
La puţin timp, în urma ocupaţiilor sovietice din 1940, respectiv 1944, Mitropolia Basarabiei este desfiinţată, fiind organizată o Episcopie – ridicată ulterior la rangul de Arhiepiscopie – sub jurisdicţia canonică a Patriarhiei Ruse. Cele trei episcopii sunt şi ele desfiinţate. Cu toate acestea, Patriarhia Română nu a recunoscut vreodată sau a acceptat această hotărâre care a avut la bază considerente strict politice.
În anul 1992, ca urmare a proclamării Republicii Moldova ca stat independent şi suveran, Mitropoliei Basarabiei a fost reactivată, în dependenţă canonică de Biserica Ortodoxă Română, cu statut de Mitropolie Autonomă, la baza deciziei aflându-se de această dată dorinţa unei părţi a preoţilor şi credincioşilor, şi nu un act impus de către autorităţile de stat. La 14 septembrie 1992 are loc, la Chişinău, Adunarea de reactivare a Mitropoliei Basarabiei. O delegaţie de clerici este trimisă la Bucureşti pentru a cere Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române să primească noua Mitropolie a Basarabiei sub jurisdicţia canonică a Patriarhiei Române.
*
Privind şi doar schematic aceste aspecte istorice putem observa că reînfiinţarea Mitropoliei Basarabiei în 1992 nu a reprezentat o schismă – cum greşit consideră autorul volumului –, ci, dimpotrivă, reafirmarea unui adevăr istoric de necontestat, după cum apare clar semnalat şi în „Actul Patriarhal şi Sinodal al Patriarhiei Române privind recunoaşterea reactivării Mitropoliei Basarabiei, autonomă şi de stil vechi, cu reşedinţa în Chişinău”, la 19 decembrie 1992: „Prin reactivarea Mitropoliei Basarabiei se săvârşeşte un act sfânt de adevăr şi dreptate, care reîntregeşte plinătatea comuniunii de credinţă strămoşească şi gândire românească”.
1 Această ipoteză este susţinută în mod constant de către autor, devenind firul roşu al întregii sale argumentaţii: „Printr-o serie întreagă de documente de cel mai diferit nivel, inserate în prezenta culegere, în mod argumentat se demonstrează necanonicitatea Mitropoliei Basarabiei şi caracterul ei schismatic. Se poate afirma cu toată certitudinea că, în anul 1992, în Biserica Ortodoxă din Moldova s-a produs o schismă, care nu poate fi depăşită până în prezent” (p. 12).
