De curând a fost tradusă în limba română una dintre cele mai noi şi importante cărţi ale arhiepiscopului Anastasie: Misiune pe urmele lui Hristos: studii teologice şi omilii, cuvânt de introducere al Sanctităţii Sale Bartolomeu I, Patriarhul Ecumenic, trad. din lb. greacă de diac. dr. Ştefan L. Toma, Ed. Andreiana, Sibiu, 2013, 296 p. Avem de-a face cu o colecţie de 15 studii cu profil misionar, bazate pe ideea că toţi creştinii, deopotrivă clerici şi laici, au ca imperativ eclezial mărturisirea credinţei, atât faţă de cei „de aproape” (misiunea internă), cât şi faţă de cei „de departe” (misiunea externă). A face misiune „pe urmele lui Hristos” înseamnă, pentru Anastasie Yannoulatos, a evidenţia următoarele cinci principii teologice: 1. relaţiile trinitare şi referinţa la ele, 2. asumarea întregii naturi umane în Iisus Hristos, 3. noul element radical şi veşnic: Iubirea, 4. paradoxul smereniei şi sacrificiului de pe Cruce şi 5. înţelegerea întregii realităţi în lumina Învierii şi a speranţei eshatologice.
Temele abordate de autor sunt de o mare varietate şi complexitate cultural-teologică, motiv pentru care ne rezumăm în prezentarea noastră doar la enumerarea succintă a acestora: imperativul misionar al creştinilor (vezi îndemnul Mântuitorului de la Mt. 28, 19), raportul între misiunea internă (pastoraţie) şi misiunea externă a Bisericii, raportul creştinismului cu celelalte religii (în special cu islamul), globalizarea vs. universalitatea eclesial-comunitară, Ortodoxia şi drepturile omului, Evanghelia şi cultura, respectiv trăsăturile caracteristice ale misiunii ortodoxe. Referitor la acest ultim aspect, iată care ar fi principalele direcţii pe care ar trebui să le urmeze misiunea ortodoxă: 1. predicarea Evangheliei, nu ca proclamare a unor principii sau adevăruri etice, ci ca început al transfigurării inaugurate de „lumina Evangheliei slavei lui Hristos” (II Cor. 4, 4). Este o lucrare sinergică între harul Duhului Sfânt şi participarea personală la această salvare. Adjectivul „personal” nu înseamnă însă o lucrare strict individuală; dimpotrivă, implică în mod necesar comunitatea de credinţă, Biserica, adică prezenţa unei noi creaţii harice care se constituie prin intermediul Tainelor. 2. Stabilirea de „Biserici locale”. În acord cu teologia şi tradiţia ortodoxă, Biserica este chemată să slăvească pe Dumnezeu în fiecare ţară cu propria ei voce. Înseamnă că în activitatea misionară trebuie să existe respect sincer faţă de identitatea fiecărui popor – limbă şi obiceiuri specifice. Sfinţirea trăsăturilor caracteristice fiecărui neam înseamnă dezvoltarea propriei voci dar şi însumarea lor – nu în sens monolitic, uniform – într-un imn doxologic comun („unitate în diversitate”). 3. Încorporarea în Hristos, înţeleasă nu ca „fugă mistică din lume”, ci ca punctul de plecare al unei participări active la lucrarea lui Dumnezeu, ce posedă caracter universal. A trăi în perioada de tranziţie a lui „deja” şi „nu încă” (I In. 3, 2) înseamnă a anticipa vremurile eshatologice (I Pt. 4, 13 şi 5, 4); este o anticipare care nu are nimic de-a face cu pasivitatea socială ce caracterizează anumite tendinţe pietiste. Dimpotrivă, este o anticipare dinamică, căci împlinirea timpurilor eshatologice reclamă participarea noastră: este aceeaşi conlucrare „în Duhul Sfânt” pentru sfinţirea tuturor făpturilor, pentru recapitularea lor în Hristos şi „accesul” la Tatăl (Efes. 2, 18). Suntem „co-lucrători” ai lui Dumnezeu în dezvoltarea unităţii, a păcii şi a dragostei ce caracterizează planul Lui. Toată lucrarea noastră în lume reprezintă dezvoltarea virtualităţilor sădite în planul divin; ele trebuie să devină vizibile în educaţie, în opera de civilizare şi în progresul social. În textul din F. Ap. 17, 30 adverbul „acum” sugerează stringenţa lucrării misionare, necesitatea deschiderii faţă de lumea întreagă, căci totul constituie un „câmp misionar”.
Relevanţa cărţii survine însă nu doar din învăţătura doctrinară pe care o expune, ci mai ales din transmiterea experienţei misionare bogate pe care a acumulat-o de-a lungul vieţii Arhiep. Yannoulatos, în Grecia, Africa şi Albania. Această experienţă misionară stă la baza celor scrise în această carte, deşi autorul, plin de smerenie, asemenea Părinţilor din vechime, lasă ca ea să licărească doar din când în când în ochii cititorului.
Parcurgând însă cu atenţie paginile cărţii de faţă, ne dăm seama de amploarea şi importanţa activităţii misionare a arhiep. Anastasie Yannoulatos: pe lângă numeroasele lucrări şi studii publicate (Ortodoxia şi problemele lumii contemporane, Bucureşti, 2003, Duhurile M’ban’dua şi cultul acestora, Domnul Luminii. Dumnezeul triburilor din muntele Kenia, Various Christian Approaches to the Other Religions şi Islam. Abordare din perspectiva Istoriei Religiilor), acesta a desfăşurat o lucrare misionară „în fapte” (cf. Mt. 12, 33): a lucrat ca Secretar General al Comitetului Executiv pentru Misiunea în Străinătate din cadrul Syndesmos (1958-1961) şi a fost fondator şi preşedinte al Centrului Misionar Inter-Ortodox Porefthendes (din 1961). A fost membru al Comitetului Internaţional pentru Studii Misionare al CMB (1963-1969), Secretar pentru relaţii şi cercetări misionare al Bisericilor Ortodoxe în cadrul CMB (Geneva, 1969-1971). A organizat şi condus Centrul pentru Studii Misionare al Universităţii din Atena (1971-1976) şi Centrul Inter-Ortodox al Atenei pentru Biserica Greciei (1971-1975). În pofida recomandărilor medicilor, el a vizitat Africa în mai multe rânduri (în 1967, 1968, 1974 şi 1978) iar în calitatea de locumtenens (1981-1990) al Mitropoliei de Eirenoupoleos (estul Africii: Kenia, Uganda, Tanzania) a condus organizaţia misionară ortodoxă. A hirotonit 62 de preoţi africani şi a binecuvântat 42 de cateheţi pentru 8 triburi africane. În acelaşi timp a susţinut lucrarea de traducere a Sfintei Liturghii în patru limbi africane; a lucrat pentru stabilirea a 150 de parohii ortodoxe şi pentru construcţia a zeci de biserici; a ridicat şapte puncte misionare şi a contribuit la crearea de şcoli şi clinici medicale.
În calitate de Arhiepiscop al Albaniei (din 1992 şi până azi), a avut o contribuţie decisivă în reconstruirea şi reînvierea Bisericii Ortodoxe Autocefale a Albaniei, ce fusese desfiinţată cu peste 23 de ani în urmă. Dintre realizări se cuvin a fi amintite: cele peste 400 de parohii organizate, înfiinţarea Academiei Teologice Ortodoxe „Învierea lui Hristos”, educarea şi hirotonirea a peste 150 de clerici, înfiinţarea unui orfelinat, a unui centru pentru ajutorarea adolescenţilor, a 3 şcoli elementare şi a 17 şcoli de asistenţi medicali. La acestea se mai adaugă 2 licee bisericeşti, un liceu tehnic, 2 institute pentru pregătirea profesională şi Universitatea Logos, ca şi 50 de centre de tineret în diferite oraşe. A condus eforturile de traducere a cărţilor liturgice în limba albaneză. A construit 150 de noi biserici, a restaurat 60 de vechi biserici şi a reparat 160 de biserici distruse în timpul regimului comunist ateu. De asemenea, a ridicat 45 de centre eclesiastice, promovând şi construirea sau repararea de drumuri, apeducte, poduri, clinici sau şcoli. A dezvoltat intens activitatea caritabilă a Bisericii prin distribuirea a sute de tone de mâncare, haine şi medicamente. A promovat publicarea de ziare şi cărţi; a organizat o tipografie, o fabrică de lumânări, un studio iconografic pentru pictarea şi restaurarea icoanelor.
În concluzie, se cuvine a fi felicitat traducătorul şi editorul acestei cărţi, diac. Dr. Ştefan Lucian Toma, pentru excelenta iniţiativă de a publica în limba română valoroasa lucrare a Arhiepiscopului Anastasie Yannoulatos. Cititorul român interesat de teologia ortodoxă din a doua jumătate a secolului al XX-lea şi începutul secolului al XXI-lea are în cartea de faţă un compendiu sintetic al tuturor principiilor misionare după care s-a ghidat şi trebuie să se ghideze şi în viitor Bisericile ortodoxe autocefale. (Fără a putea insista aici, amintim modul divergent în care se prezintă activitatea misionară din perspectivă protestantă, respectiv romano-catolică: David Bosch, Transforming Mission. Paradigm Shifts in Theology of Mission, 1991, şi Stephen Bevans, Roger Schroeder, Constants in Context. A Theology of Mission for Today, 2004. Dacă prima lucrare insistă pe contextualizarea misiunii în funcţie de timpul şi spaţiul în care se desfăşoară aceasta, cea de-a doua reclamă necesitatea urmării unor „constante” cu valoare perenă în activitatea misionară. După cum s-a văzut, misiunea ortodoxă accentuează complementaritatea celor două dimensiuni ale misiunii.) Modul în care arhiepiscopul Anastasie îşi scrie lucrările este unul deosebit, plin de profunzimi teologice, dar, în acelaşi timp, simplu şi clar, vădind nobleţe sufletească şi intelectuală, totul ancorat pe un profund şi viguros duh creştinesc. Fără acest duh autentic, scripturistico-patristic, nu s-ar fi putut mărturisi cu curaj misiunea Ortodoxiei la adevărata sa dimensiune şi valoare, aşa cum se descrie în „Cuvântul traducătorului”: „În lucrarea de faţă nu întâlnim o Ortodoxie închisă în sine, o Ortodoxie cuprinsă de frică în a dialoga cu societatea umană, în ansamblul ei, o Ortodoxie îngenuncheată de complexitatea problemelor societăţii moderne”. Dimpotrivă, găsim „o Ortodoxie dinamică; o Ortodoxie cuprinsă de elanul dialogului cu fraţii creştini, de orice confesionalitate; o Ortodoxie căreia nu îi e teamă de ea însăşi; o Ortodoxie capabilă de a clădi punţi de comunicare; o Ortodoxie care a depăşit faza mimării lucrurilor pe care proclamă că le împlineşte; o Ortodoxie chemată să transfigureze orice formă de cultură contemporană” (p. 16).
