Sfinţii 40 de Mucenici au fost un grup de soldaţi care au pătimit în oraşul Sevastia din munţii Armeniei, în jurul anului 320, în vremea împăratului Liciniu. Cultul lor a fost unul din cele mai dezvoltate în Antichitatea creştină, avându-şi originea în Sevastia Armeniei, de unde s-a răspândit foarte rapid în întreg Imperiul Roman. În sec. IV cultul Sfinţilor 40 de Mucenici este deja atestat în Cezareea Capadociei, unde Sfântul Vasile cel Mare a rostit o omilie în cinstea lor şi în oraşul Ibora din Pont, unde exista un sanctuar ridicat în cinstea lor. În primii ani ai sec. V există mărturii despre cinstirea lor în Ierusalim şi Brescia (Italia), iar câţiva ani mai târziu erau cinstiţi şi în Constantinopol.
Popularitatea acestui grup de martiri este demonstrată şi de tradiţia hagiografică (Bibliotheca Hagiographica Graeca 1201-1208) ce s-a creat în jurul memoriei lor, care cuprinde un martiriu al Sfinţilor 40 de Mucenici, omilii rostite în cinstea lor, un testament al lor şi un imn compus spre lauda lor.
În ce priveşte datarea celui mai vechi document hagiografic despre Sfinţii 40 de Mucenici, părerile cercetătorilor sunt împărţite. Unii socotesc că cel mai vechi document este Martiriul Sfinţilor 40 de Mucenici (BHG 1201), despre care cred că a influenţat omilia rostită în cinstea lor de Sfântul Vasile cel Mare (BHG 1205). Alţii sunt de părere că omilia rostită de Sfântul Vasile cel Mare ar fi mai veche decât relatarea martiriului lor. Accentul pus pe unitatea grupului martirilor ar putea fi inspirat de Testamentul lor (BHG 1203), unde ei notează că au vrut să primească împreună moartea martirică. Motivul imitării şi prezentarea martirilor ca exemple de virtute par a fi contribuţia originală a Părintelui capadocian.
Omilia la Sfinţii 40 de Mucenici a Sfântului Vasile cel Mare a fost rostită în anul 373, cel mai probabil pe 9 martie, ziua anuală de prăznuire a lor, în biserica ridicată în cinstea lor în Cezareea. Se crede că acest sanctuar fusese ridicat cu puţin înainte de acest an, cu ocazia aducerii la Cezareea a unor părticele din relicvele martirilor din Sevastia.
Sfântul Vasile reţine la începutul cuvântului său că cinstea martirilor este unită cu credinţa în Dumnezeu, pentru că prin cinstirea martirilor se arată „afecţiunea/dragostea noastră faţă de Stăpânul comun/obştesc”.
Textul integral poate fi citit în ediţia tipărită a
Telegrafului Român, anul 161, nr. 9-12, 1 şi 15 martie 2013
