Mitropolitul Laurenţiu
Țara Făgăraşului, acest pământ binecuvântat de Dumnezeu, de la poalele Carpaţilor, îşi are istoria sa prin care vorbeşte cu Creatorul, atât prin ctitoriile sale mănăstireşti, unele ocrotite de Dumnezeu de la distrugerea totală sau altele rezidite din temelie pe locul celor dispărute, cât şi prin vieţuitorii acestora, nevoitori pe calea desăvârşirii.
Mănăstirea Martirilor Brâncoveni de la Sâmbăta de Sus, „Grădină închinată Maicii Domnului”, apare astăzi ca o mărturie vie peste timp a dăinuirii dreptei credinţe străbune, cu istoria şi hramurile ei, cu iconarii şi vieţuitorii iubitori de Hristos şi de pământul pe care Dumnezeu a rânduit să ne naștem.
Pe la anul 1654, Preda din Brâncoveni pune temelia ctitoriei printr-o bisericuţă de lemn, înlocuită cu cea de zid de nepotul său, voievodul martir şi sfânt Constantin Brâncoveanu, biserică pictată în anul 1767. După câţiva ani, în 1785, de ziua hramului (15 august), biserica voievodală este mutilată de tunurile celor străini de neam şi de credinţă, iar celelalte mănăstiri au fost distruse şi incendiate, provocându-se o rană adâncă în inima credincioşilor şi însângerând multă vreme cerul Ţării Făgăraşului.
Timp de 141 de ani, locul acesta binecuvântat, cu biserica în ruină şi peste care au crescut copaci, a continuat să hrănească duhovniceşte pe cei însetaţi de Dumnezeu, prin apa sfinţită din fântâna „Izvorul Tămăduirii”, rămasă lângă altarul decapitat.
Prin rânduiala Celui de Sus, în anul 1926, al doilea ctitor, vrednicul de pomenire Mitropolit Nicolae Bălan, a refăcut biserica mănăstirii şi gospodăria ei şi i-a dăruit din nou viaţă prin monahii aleşi pe care i-a adus aici, primii fiind cei trei tineri monahi: părintele Arsenie Boca, părintele Serafim Popescu şi diaconul Nicolae Mladin, care trece, ulterior, de la chilie la catedră şi arhierie. Tot ei, în colaborare cu Părintele Profesor Dumitru Stăniloae, statornicesc duhul filocalic în mănăstire, răspândindu-l, totodată, în toate provinciile româneşti. Se naşte inegalabila Filocalie românească şi din ea se vor adăpa generaţii întregi de credincioşi, care vor străbate deşertul ateu cu roua rugăciunii inimii în suflete.
Cel de al treilea ctitor, Mitropolitul Antonie Plămădeală, părintele nostru duhovnicesc, a continuat lucrarea vrednicilor săi înaintaşi, dăruind mănăstirii minunata incintă, în stil brâncovenesc, cu paraclisul „Martirilor Brâncoveni”, palatul, biblioteca, muzeul, necropola mitropoliţilor şi, alături de incintă, Academia de la Sâmbăta. Vrednicul Mitropolit, sprijinit de dinamicul şi priceputul stareţ, Arhimandritul Veniamin Tohăneanu, a împlinit o lucrare durabilă aici şi în cer.
În această mănăstire s-a nevoit şi Părintele Teofil Părăian, duhovnicul cunoscător şi mângâietor de suflete, prin rugăciuni şi predici, conferinţe şi cărţi, dar mai ales prin multiplele cuvântări duhovniceşti, primite cu bucurie de ascultătorii radioului şi telespectatorii televiziunii Trinitas ale Patriarhiei Române.
Ctitoriei Brâncovenești i s-au adăugat, cu binecuvântarea noastră, sala de mese a Academiei, magazinul de obiecte bisericeşti şi casa voievodală.
Lavra Brâncovenilor a fost, este şi va fi un izvor de bucurie duhovnicească. Dintotdeauna, două praznice – cel al hramului „Adormirea Maicii Domnului” şi cel al „Izvorului Tămăduirii” – au prilejuit, la altarul din pădure, o deschidere cosmică a liturghisirii, aşa încât omul şi natura Îl preamăresc pe Creator, an de an, transformând Ţara Făgăraşului într-o Ţară a Cerurilor Deschise.
Pe lângă locaşul de închinare, Mănăstirea Brâncoveanu, ca o adevărată oază de lumină, spiritualitate şi cultură, păstrează cu sfinţenie un adevărat tezaur iconografic românesc transilvan, ferit de prigoana atee şi a speculanţilor care adunau icoanele pe sticlă din Ardeal spre a le înstrăina.
Ca Mitropolit al Ardealului, dar şi ca fiu al acestor meleaguri, cu multă bucurie în suflet şi cu dorinţa continuării lucrărilor înaintaşilor noştri, am binecuvântat această lucrare în imagini şi pe toţi care au contribuit la realizarea ei şi o recomandăm și pe această cale tuturor iubitorilor de spiritualitate şi cultură.
Cu ocrotirea Sfintei Treimi, prin mijlocirea Sfinţilor Martiri Brâncoveni şi prin nevoinţa ostenitorilor rânduiţi de Sus, povăţuiţi de Preacuviosul Părinte Stareţ Arhimandrit Ilarion Urs, dar mai ales prin rugăciunile din cer ale multor părinţi care şi-au dobândit împărăţia cerurilor în această lavră duhovnicească a Maicii Domnului, nădăjduim că Mănăstirea Brâncoveanu va continua să rămână un izvor viu şi nesecat de autentică spiritualitate ortodoxă românească, chezăşie a mântuirii noastre.
