Pr.Prof.Dr. Dumitru Abrudan
Ierarhul pe care îl aducem în atenţie a văzut lumina zilei în data de l4 martie 1914, în Cluj, primind la botez numele Vasile. Tot la Cluj a frecventat, între 1925-1933, cursurile liceale, după care s-a înscris la Academia Teologică Greco-Catolică din aceeaşi localitate. A frecventat însă numai doi ani (1933-1935), întrucât, începând cu anul 1935, a beneficiat de o bursă de studii la Colegiul „De Propaganda Fide” din Roma, unde a obţinut licenţa (în 1941), iar după un an şi doctoratul. Pe lângă Teologie a audiat şi cursuri de Filosofie.
Reîntors în ţară, a fost hirotonit preot pentru Biserica „Bob” din Cluj, îndeplinind şi funcţia de secretar eparhial la Episcopia Greco-Catolică din urbea de pe Someş (între 1942 şi 1948).
În octombrie 1948, după 250 de ani de dezbinare abuzivă a Bisericii strămoşeşti, s-a făcut pasul „ reîntoarcerii acasă”, cum, pe bună dreptate, a fost apreciat actul semnat la Cluj, de către 36 de protopopi şi preoţi greco-catolici, de revenire la Biserica Ortodoxă. Acei 36 de clerici îi reprezentau pe alţi 430 de parohi greco-catolici de pe întreg arealul transilvan, care şi ei au adoptat aceeaşi decizie de revenire acasă, la Biserica Ortodoxă.
Pentru a asigura o legătură permanentă a acestor clerici şi a comunităţilor parohiale, pe care ei le păstoreau, cu centrul mitropolitan de la Sibiu, convocatorul grupului de la Cluj, protopopul Traian Belaşcu, a fost încadrat ca vicar-arhiepiscopesc.
În 1958, la sărbătorirea unui deceniu de la reintegrare, şi fostul secretar eparhial al Episcopiei Greco-Catolice din Cluj, pr. dr. Vasile Aştilean, a revenit la Ortodoxie. Tot atunci a fost numit inspector general patriarhal şi concomitent preot la Bisericile „Tatu” şi „Antim” din Bucureşti. A îndeplinit aceste responsabilităţi până în 1961, când a fost promovat ca şi consilier patriarhal. În 1962 a fost apoi ales episcop-vicar patriarhal, fiind călugărit în prealabil la Mănăstirea Sinaia, cu numele de Visarion, nume la care se va mai adăuga, după hirotonia ca episcop, şi cel de Ploieşteanul. Îl succeda în această funcţie pe episcopul-vicar patriarhal Teoctist Arăpaşu, care tocmai a fost ales episcop al Aradului, Ienopoliei şi Hălmagiului.
În 1967, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a adoptat o hotărâre care viza consolidarea, pe plan intern, a lucrării pastoral-misionare, dar şi asumarea, pe plan extern, a unor responsabilităţi în dialogul ecumenic, ce se manifesta cu tot mai multă amploare. Astfel, s-a decis repunerea în funcţie a posturilor de arhierei şi episcopi-vicari şi la centrele episcopale şi mitropolitane, posturi care fuseseră reactivate la Patriarhie încă din 1950. Pe cele două posturi activau, la momentul acela, episcopii-vicari patriarhali Antim Nica şi Teoctist Arăpaşu, ultimul fiind succedat, aşa cum am spus, începând cu 1962, de către ierarhul pe care îl comemorăm.
Timp de şapte ani (până în 1969) noul episcop-vicar patriarhal a îndeplinit cu zel responsabilităţi pastoral-misionare şi administrative, la Patriarhie.
În urma hotărârii sinodale din 1967, de care am pomenit, şi mitropolitul Nicolae Mladin a înaintat Sfântului Sinod o cerere de reactivare a postului de episcop-vicar de la Sibiu. Odată cu cererea de reactivare a postului respectiv a făcut şi propunerea ca episcopul-vicar patriarhal, Visarion Ploieşteanul, să se reîntoarcă în Ardeal, unde problema refacerii unităţii de credinţă era mai actuală decât în oricare altă parte. Cel propus pentru această funcţie avea de acum o temeinică experienţă arhierească în spaţiul Ortodoxiei româneşti. Aşa se face că, în sedinţa sinodală din 19.XII.1968, episcopul-vicar patriarhal, dr.Visarion Aştileanu a fost ales episcop-vicar al Mitropoliei Ardealului, cu titlul de Răşinăreanul, titlu moştenit de la înaintaşi, în aceeaşi slujire arhierească, precum au fost arhiereii-vicari: Ilarion Puşcariu (între 1921 şi 1922), dr. Vasile Stan (între 1928 şi 1938) şi Teodor Scorobeţ (între 1945 şi 1948).
Instalarea în funcţie a noului episcop-vicar Visarion Aştileanu Răşinăreanul a avut loc în Duminica din 1 iunie 1969. Au urmat, după acel moment, patru ani de slujire şi strânsă conlucrare nu doar cu întâistătătorul Mitropoliei Ardealului, dr. Nicolae Mladin, dar şi cu ceilalţi arhipăstori ai eparhiilor sufragane: episcopul Teofil Herineanu al Clujului, revenit şi el la Biserica Ortodoxă Română, în 1949, şi episcopul dr. Vasile Coman al Oradiei.
Încredinţat, aşa cum scrie Sfântul Apostol Pavel, în Epistola către Evrei (3, 1), „că tot arhiereul este luat dintre oameni şi rânduit pentru oameni, spre cele ce sunt ale lui Dumnezeu”, noul episcop-vicar al Mitropoliei Ardealului s-a străduit să împlinească această menire.
A suplinit o vreme şi postul nou-înfiinţat de Ecumenism şi Patrologie de la Institutul Teologic Universitar din Sibiu.
Prioritare pentru noul episcop-vicar au fost vizitele canonice în parohii, prilejuri care au stimulat activitatea pastoral-misionară a preoţilor. A făcut parte şi din delegaţii care au reprezentat Biserica noastră la diferite congrese şi dialoguri ecumenice.
Când, în 1973, s-a vacantat postul de episcop al Episcopiei Aradului, prin alegerea episcopului de atunci, Teoctist Arăpaşu, ca mitropolit al Olteniei, în data de 10 iunie a aceluiaşi an a fost ales, tot printr-o decizie a colegiului electoral bisericesc, experimentatul vlădică dr. Visarion Aştileanu Răşinăreanul, de la Sibiu. L-am caracterizat ca „experimentat” întrucât acumulase deja o experienţă de 33 de ani de slujire la altar şi în administraţia bisericească.
Episcopia Aradului era şi este şi astăzi o străveche vatră de credinţă şi viaţă religioasă. Slujiseră aici ierarhi de renume, precum: Miron Romanul, Ioan Meţianu, amândoi aceştia ajungând mai apoi mitropoliţi ai Ardealului, Ioan Papp, Grigorie Comşa, Andrei Magieru, Nicolae Corneanu, actualul I.P.S. Mitropolit al Banatului, şi Teoctist Arăpaşu.
Noul ierarh s-a legat, la acel moment al alegerii, cu un adevărat jurământ cum că „prin cuvânt de învăţătură, prin rugăciune şi fapte bune va sluji pe Hristos Mântuitorul, Biserica Ortodoxă Română şi Patria străbună”. S-a şi străduit, mai apoi, să respecte acel jurământ. În cei 11 ani de arhipăstorire la Arad a stimulat şi a sprijinit zidirea de noi lăcaşuri de închinăciune, dar şi restaurarea altora, între care şi a celor trei vestite mănăstiri din eparhie: Hodoş-Bodrog (pentru care a tipărit şi o valoroasă monografie), Arad-Gai şi Prislop.
A fost la fel de activ şi în reprezentarea eparhiei în toate forurile administrativ-bisericeşti ale Mitropoliei Banatului şi Patriarhiei Române, ca şi în conlucrarea interconfesională şi ecumenică.
N-a neglijat, atât cât timpul i-a îngăduit, nici activitatea de cercetare ştiinţifică. A publicat în revistele patriarhale şi cele mitropolitane studii, articole, reportaje şi predici. În câteva dintre aceste studii a abordat, cu o fundamentare temeinică, evenimentul reîntregirii bisericeşti din Transilvania.
În 6 august 1984, la vârsta de 70 de ani, ierarhul eparhiei de la graniţa de vest a României s-a mutat în veşnicie. Îşi doarme somnul de veci la Mănăstirea Hodoş-Bodrog, în cripta episcopilor Aradului.
Ca urmare a popasului său la Sibiu, în cei patru ani şi mai bine de slujire ca episcop-vicar, am socotit că avem datoria să publicăm în foia şaguniană „Telegraful Român” acest scurt cuvânt de omagiere, la împlinirea centenarului naşterii sale şi a celor 30 de ani de la adormirea sa în Domnul.
Nu putem încheia decât cu rugăciunea: Să-i fie memoria binecuvântată!
