Știm
că suntem (teoretic) egali în fața legii și a morții, dar urmărim deopotrivă egalitatea de șanse. Un ideal menit să accelereze viteza
„ascensorului social”. E un obiectiv rațional, care poate fi judecat și prin
analogie cu procesul de emancipare a femeilor. Faptul că femeile au ieșit din
prizonieratul casnic, s-au putut educa și au pătruns pe piața muncii reprezintă
dublarea virtuală (și adeseori efectivă) a potențialului uman: până și
comuniștii recunoșteau, cu obișnuita lor demagogie, că „omul e cel mai prețios
capital”. Este acest ideal socialist inspirat de creștinism? Până la un punct,
da. Toate drepturile omului, așa cum sunt codificate în modernitatea
occidentală (și răspândite, cu variabil succes, pretutindeni) au fost derivate
din personalismul evanghelic: nu pot avea „drepturi” indivizii tratați ca
unități într-o masă anonimă de manevră, nici sclavii sau membrii unor așa-zise
rase inferioare. Creștinismul a propus demnitate egală între sexe și
profesiuni, recomandând „înmulțirea talanților” (nu primim aceeași zestre
genetică sau culturală, dar putem și avem interesul de a ne fructifica
înzestrarea prin creație, solidaritate, efort moral și sporire a binelui comun.
Feluritele discriminări contra cărora luptăm azi (unii, cu instrumentarul
colectivist al corectitudinii politice, alții, cu argumentele umanismului
creștin) au persistat, cu intensități și răspândiri variabile, până mai ieri.
Reducerea acestor asimetrii constituie un puternic atu al supraviețuirii noastre
ca specie. Merită să ne implicăm în asemenea bătălii civice pentru politici
publice adecvate respectivului ideal. S-o facem, totuși, realist, nu prin
istericale ideologice.
Trebuie să câștigi 32.000 $
anual pentru a face parte din the happy few (respectiv
1% dintre cei mai bogați oameni). Oricât ne-am plânge de România actuală
(dominată de contraselecție, pistonare partinică și impostură academică) suntem
foarte norocoși că ne-am născut aici, în țara aflată pe locul 46 mondial (din
aproape 200 de state). În SUA există o vorbă: „spune-mi codul poștal și-ți voi
anunța destinul”. Există peste tot mari disparități. Aș spune chiar că tema
secolului XXI e tocmai aceasta: cum să maximizezi
potențialul individual fără să elimini selecția pe merit. Sociologul Barbu
Mateescu anunță că numai 6% dintre tinerii trăitori în mediul rural termină o
facultate. Se pare că cifra aceasta jalnică a crescut (până nu demult, se situa
la 4%). Asta înseamnă că 94% dintre tinerii născuți la sat rămân în agricultura
de subzistență, pleacă la munci necalificate în alte țări sau alunecă în
delincvență și prostituție. E limpede că o mare parte dintre aceștia ar putea
ajunge mult mai departe, dacă șansele lor n-ar fi îngropate din start. Iată o
temă serioasă pentru teologia socială și pastorația ortodoxă! Dar și pentru noi
toți, ca societate civilă. Există un anume conservatorism elitist, rudimentar
mobilizat în apărarea unui „capitalism fără frontiere”, cu care nu mă
identific, așa cum nu mă recunosc în progresismul abstract, lozincard, care
lucrează cu stigmate, într-o cheie colectivistă. În loc să ne tocim nervii
într-un război cultural provincial, exacerbat în rețelele sociale, am putea
vedea lucrurile așa cum sunt: nu de vârfuri avem nevoie, căci ele își fac loc
și pleacă din România. Avem nevoie de ridicarea mediei, prin politici
pro-active care să sporească șansele celor obiectiv (și dramatic) defavorizați.
Sute de mii de copii și
adolescenți inteligenți, dar paralizați în precaritatea mediului lor imediat,
merită infinit mai multă atenție sensibilă și acțiune concretă, pentru a-și
putea da măsura, spre folosul lor și al nostru. Evident, există ONG-uri
implicate deja în difuzarea cunoașterii prin cărți, alfabetizare digitală și
evenimente chemate să grupeze, să contureze vocații și să redea speranța.
Bisericile sunt, de asemenea, prezente, care cum pot, pe acest front imperativ
și nobil. Nu parada triumfalistă pe seama excepțiilor „olimpice” ne va scoate
din marasm, cât acțiunea punctuală, de la om la om, în fiecare școală, parohie
sau asociație de părinți.
Teodor Baconschi
