Creștinii
înțeleg omul și istoria prin lentila cuvintelor revelate ale Sfintei Scripturi.
În textul sacru găsim destule dovezi ale unității ca taină: specia umană,
identificată prin lăudabila denumire de homo sapiens sapiens,
are un singur Creator și, în adâncurile convergente ale aventurii terestre, un
singur scop, inclus în revenirea la starea de comuniune dintre făptură și
Dumnezeu. Acesta e orizontul: vast, insurmontabil, fără alternativă, însă greu
de perceput și aparent imposibil de realizat, dat fiind că – la nivelul
evenimentelor și al memoriei umane – ne lovim neîncetat de probe ale
dezbinării, violenței, dispersiei și anihilării. Deducem atunci că unitatea
panumană e un ideal presant și mereu incomplet, atâta vreme cât suntem în trup,
deci sub umbra păcatului și a morții, pe care numai Crucea, ca esență a
creștinismului, le transcende, adunând laolaltă orice membra
disiecta. Crucea este instrument al mântuirii neamului omenesc atât prin
valoarea supremă pe care o dobândește prin ea jerfa Lui Hristos-Mielul, cât și
prin sugestia de regrupare a celor răzlețe, în jurul unui ax al lumii. Într-una
dintre viziunile profetului Iezechiel (37, 19), Yahwe anunță că toate
(triburile poporului ales) se vor reuni sub „un singur toiag”. De aceea S-a
rugat Domnul Hristos „ca toți să fie una”, spre a oglindi în lume comuniunea
perihoretică dintre Persoanele Sfintei Treimi (Ioan 17, 21).
M-am referit la cele mai
importante pasaje biblice dedicate unității pentru a prefața o reflecție
nescutită de o anume tristețe. E vorba despre tensiunea Moscova-Constantinopol,
pe tema autocefaliei ucrainene. Faptele sunt deja consumate. Comuniunea
ortodoxă e divizată pe falia geopolitică dintre Est și Vest. În afara celor
trei capitale prinse direct în conflictul recent acutizat, Bisericile ortodoxe
autocefale rămân în expectativă sau devin partizane, ceea ce, firește, nu
contribuie la pacificarea situației, ci doar la înghețarea sau escaladarea ei.
Biserica noastră îndeamnă la reluarea dialogului, pentru restaurarea comuniunii
dintre surorile învrăjbite. Va fi suficient? Oricum, nu e căderea noastră să
facem mai mult, cel puțin în această etapă.
Putem însă pricepe lucrurile
ceva mai profund. Avatarurile post-bizantine ale lumii ortodoxe (de la căderea
Imperiului Bizantin sub semiluna otomană, până la captivitatea în cuptorul
ateist al comunismului) denotă o pedagogie divină pe care ne ne-am lămurit-o
suficient, nefiind, prin urmare, capabili să-i culegem roadele spirituale. E
limpede că, asemenea oricărui dascăl, și Învățătorul suprem ne-a (pre)dat
lecțiile Sale spre îndreptarea unor păcate. Le-am identificat? Am făcut ceva
sincer, autentic și sistematic pentru a le corecta și depăși? Rusia
post-comunistă (cu tot cu Biserica ei renăscută din deșertul pustiitor al
bolșevismului) nu și-a asumat crimele acelui regim. Puteau fi ele șterse cu
buretele unei amnezii convertite în triumfalism? Trebuia să tragem linie, dar
nu și concluziile legate de faptul însuși că Dumnezeu Pantokrator a îngăduit suma ororilor legate de gulag, blasfemia
oficializată și decreștinarea demonică a atâtor națiuni? Am plâns noi la râul
Vavilonului? Ne-am întrebat pe ce cale – și cu ce preț – vom evita repetarea
unor asemenea cumplite derapaje ?
Se înțelege că orice om
cultivat iubește cultura rusă, impregnată de spiritualitate ortodoxă, dar
creată, adesea, în lanțuri și surghiun. Nu putem bascula, superficial, într-o
rusofobie alimentată din sentiment anticomunist. Pe de altă parte, creștinismul
eliberează omul, redându-i demnitatea de suveran al creației, deci nu rimează,
oricât am forța definițiile, cu niciun regim dictatorial, liberticid sau
agresiv revizionist. Iată termenii dilemei pe care o avem, la scara BOR și a
țării noastre, care este acum membră NATO și UE, cu toate avantajele și
responsabilitățile aferente acestui statut. Și tocmai pentru că trăim într-o
democrație, avem șansa și obligația de a gândi faliile ce subminează mai nou
lumea ortodoxă pornind de la valori sigure, imposibil de negociat. Ca toți să fie una nu înseamnă ca toți să fie o apă și un
pământ...
Teodor Baconschi
