Sfinții Împărați Constantin și mama sa
Elena au fost niște aleși
ai lui Dumnezeu întro anumită perioadă din
istoria Bisericii noastre. Cu ei s-a încheiat
perioada prigoanelor
împotriva Bisericii noastre și s-a deschis perioada libertății.
Noi observăm acum, roadele libertății de după ’90 și nu le
prea putem stăpâni. Ne scapă uneori de sub control
și suntem atât de convinși că trăim libertatea și drepturile democratice. Biserica a făcut experiența aceasta
în secolul al IV-lea prin acești
mari împărați, pe care i-a
pus alături de Apostoli.
Trebuie să spunem că
toată această lucrare
săvârșită de împăratul
Constantin s-a datorat mamei sale, împărăteasa Elena. Ea
l-a readus pe drumul pe care Dumnezeu i-l rânduise,
de a fi ales al Său.
Ea l-a încreștinat și,
după ce a cunoscut
creștinismul, a devenit cel mai aprig apărător al creștinismului
în perioada de început a
Bisericii. Istoria ne prezintă
peste zece valuri de prigoane
împotriva Bisericii. Prima prigoană a fost produsă de nebunul împărat Nero, care a dat foc Romei pentru
a fi inspirat să scrie poezii și a dat vina, apoi,
pe creștini. Au urmat multe alte persecuții puse în aplicare
de diverși alți împărați romani, dar a rânduit Dumnezeu
ca la începutul secolului al IV-lea, în anul 312, să se întâmple minunea. Aceasta a avut loc atunci când împăratul
Constantin, înaintea luptei sale cu Maxențiu, a văzut că
stelele de pe cer s-au așezat în formă de cruce și deasupra
era scris, tot cu ajutorul astrelor cerești: Prin acest semn
vei învinge / In hoc signo vinces!
Mesajul acesta și l-a asumat ca fiindu-i adresat lui și a
dat ordin ca oștirea sa să fie însemnată cu semnul Crucii,
cu semnul biruinței și astfel el a învins, devenind apoi
împărat. A realizat o lucrare ce a marcat tot cursul istoriei,
fiind vorba de emiterea unei legi, Edictul de la Milano, din
313, prin care a dat libertate creștinilor, alături de celelalte religii păgâne. Dreptul acordat prin acest edict este un
început al Bisericii creștine, care, acum, era liberă să se
dezvolte. Doar în libertate se pot dezvolta lucrurile și se
pot realiza lucrurile binecuvântate de Dumnezeu.
Tot de împăratul Constantin este legat un eveniment
care stă la baza evoluției Bisericii din punct de vedere al
organizării sale atât administrative, cât mai ales doctrinare,
pentru că în anul 325 a avut loc Primul Sinod Ecumenic.
Semnul Crucii este, de fapt, puterea care se revarsă în
lume, care se întruchipează, care se materializează în viața
noastră. Sărbătoarea din 21 mai, a Sfinților Împărați Constantin și mama sa Elena, ne aduce și mai aproape de sufletul
nostru semnul Crucii pentru că, în icoana lor, ei sunt legați
de acest semn al biruinței. Mama sa, după ce creștinismul a
primit libertate, și-a îndreaptat atenția spre Ierusalim, pentru
a căuta Crucea Mântuitorului Hristos. Trecuseră deja 300
de ani, nu se mai știa exact unde este, dar cu multă credință
și perseverență a căutat și a găsit cele trei cruci îngropate.
Până azi se păstrează, sub Biserica mare a Învierii de
la Ierusalim, o peșteră unde au fost îngropate
cele trei cruci. Fiind ele îngropate, nu
se mai deosebeau una de alta. La
14 septembrie noi sărbătorim
Înălțarea Sfintei Cruci, tocmai găsirea Crucii de către
Împărăteasa Elena, prin
acea minune pe care
Dumnezeu a rânduito prin sfinții Lui. De
atunci, prin intermediul Sfintei Elena,
Crucea Mântuitorului este venerată în
toată lumea, ea fiind
împărțită în diverse
locuri pentru folosul
creștinilor.
Îi cinstim pe cei
doi sfinți, întocmai
cu Apostolii, pentru
că datorită lor Biserica
creștină a primit darul lui
Dumnezeu, din rânduiala Lui. 
Venind în actualitate, privindune pe noi, cei ce putem să ne închinăm liber azi semnului Crucii, se cuvine
să ne considerăm ca niște chemați într-o oștire
sfântă, care e Biserica lui Hristos, o armată a biruinței ce
are ca stindard acest semn al biruinței, care e semnul Sfintei
Cruci. Dar și într-o comunitate a vestirii Învierii Mântuitorului Iisus Hristos prin faptele noastre și viața dăruită nouă,
prin dragostea pe care noi o arătăm lui Dumnezeu, pentru
ca să primim binecuvântarea Sa, și prin dragostea pe care o
arătăm față de cei din jur. Dacă noi vom încerca să fim mai
cuminți, mai înțelepți, mai buni, Dumnezeu își va îndrepta
mila spre noi. Dacă noi vom continua să privim doar sper noi
înșine și spre interesele noastre proprii, atunci Dumnezeu
Își va întoarce fața Sa de la noi, precum spune și psalmistul:
De-ți întorci Tu fața Ta, toate se ofilesc. Lua-vei duhul lor și
se vor sfârși și în țărână se vor întoarce.
Să mulțumim lui Dumnezeu pentru toate cele revărsate
asupra noastră și să folosim acest dar al lui Dumnezeu de
a iubi, de a sta împreună ca prieteni și de a sta înaintea
lui Hristos după har, ca prieteni ai lui Hristos, acest dar al
prieteniei fiind cel mai de preț dar pe care l-a oferit Hristos
prima dată ucenicilor Săi.
† LAURENŢIU,
Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului
