Yuval Noah Harari este un scriitor care se bucură de o
popularitate foarte mare, atât la nivel internațional cât și în România. Iar
succesul cărților sale în colerație cu ideile prezentate îl recomandă ca fiind
de interes pentru orice duhovnic care va avea de spovedit un tânăr care a citit
„Sapiens. Scurtă Istorie a omenirii”,
„Homo Deus. Scurtă Istorie a viitorului.”
sau „21 de lecții pentru secolul XXI.”. Această trilogie a înregistrat vânzări
de peste 12 milioane de exemplare și a fost tradusă în aproape 50 de limbi. În
2017 „Sapiens” a fost cea mai vândută carte din România cu peste 20 000 de
exemplare. Trei dintre cei mai influenți oameni din lume au lăudat cărțile lui
Harari: Barack Obama (fostul președinte al S.U.A), Mark Zuckerberg
(co-fondatorul Facebook) și Bill Gates (co-fondatorul Microsoft).
Pentru a-i înțelege mai bine argumentele este foarte important
să aflăm câteva lucruri despre viața personală a lui Yuval N. Harari. El este
un istoric israelian în vârstă de 43 de ani, profesor la Universitatea din
Ierusalim iar specializările sale sunt istorie medievală și militară. La vârsta
de 20 și-a recunoscut orientarea homosexuală, iar un an mai târziu s-a
căsătorit cu un bărbat în Canada. El este deasemenea un practicant al meditației
Vipassana, care în tradiția budistă reprezintă înțelegerea realității în
adevărata ei formă.
Harari prezintă oamenii, pe care îi numește aproape
întotdeauna „homo sapiens”, ca fiind „animalele” care au reușit să cucerească
lumea. Și cum a reușit „acest animal” să se ridice deasupra tuturor celorlalte
specii? Prin capacitatea sa incredibilă de a crede povești inventate, lucru
care i-a adus pe „sapiens” împreună și i-a făcut puternici. Și ne dă exemple de
câteva povești în care au ajuns foarte mulți să creadă: banii, politica și
Dumnezeu. Desigur că pornind de la asemenea idei, sufletul omului devine și el
o simplă invenție. Paradoxal, am putea spune, noua religie la care aderă tot
mai mulți adepți devine umanismul, acesta oferindu-i și un scop în viață lui
„Sapiens”. Însă, referitor la ce scopuri în viață mai au oamenii în
post-modernism, printr-o simplă căutare pe Google aflăm că potrivit Organizației
Mondiale a sănătății aproximativ 300 de milioane de oameni se confruntă cu
depresia iar cazurile de sinucidere sunt de 1 milion anual, adică o persoană se
sinucide la fiecare 40 de secunde. Oare ce se întâmplă în mintea unui tânăr
care se confruntă cu depresia atunci când citește o carte în care oamenii sunt
prezentați ca fiind animale fără suflet? Există și alte cărți, apărute în
ultimii ani, care încearcă să demonstreze că omul e doar un animal puțin mai
evoluat decât restul, de exemplu „Bonobo și Ateul” de Francis de Waal în care
biologul de origine olandeză încearcă să demontreze că moralitatea nu e ceva
specific oamenilor. Doar că autorul acestei cărți despre experiențe pe maimuțe
își exprimă îngrijorarea cu privire la subtituenții moralei creștine.
În ceea ce privește viitorul, în a doua sa carte „Homo
Deus”, Harari spune că nu este un profet și că nu e sigur de faptul că distopia,
căci doar așa o putem numi, prezentată de el o să fie vreodată posibilă. Virgil
Gheorghiu în „Ora 25” spunea că atunci „când oamenii vor fi ca mașinile, pe
pământ nu vor mai fi oameni” iar Yuval Harari afirmă că omul găsește tot mai
multe răspunsuri și metode care să-l apropie de statul de zeu, însă asta
presupune de fapt să ne asemănăm tot mai mult cu niște mașini. Algoritmii vor
deveni tot mai importanți, până la nivelul în care vor putea ajunge să ia cele
mai importante decizii pentru noi. Iar Harari parcă ne sugerează că e în regulă
ca un algoritm, adică o mașină, să aibă acces la emoțiile, sentimentele și
gândurile noastre, căci acestea sunt oricum doar niște procese bio-chimice care
ar putea fi controlate. De ce să ne chinuim singuri să ne alegem o meserie sau
un partener de viață când un program ar putea să facă asta în locul nostru?
Precum ne lăsăm ghidați de aplicația „Waze” atunci când suntem la volan, așa
putem să ne lăsăm și viața ghidată de un algoritm. Profesorul de istorie ne
spune că și diferențele între clasele sociale ar putea deveni tot mai mari,
pentru că o parte a populației, una redusă desigur, va avea acces la algoritmi
tot mai inteligenți iar alta își va permite să-i folosească foarte puțin sau
deloc, iar cei mai bogați oameni vor fi cei care vor deține drepturile de autor
pentru aceste programe create să ne ușureze viața. Locurile de muncă vor avea și
ele foarte mult de suferit, pentru că inteligența artificială va prelua tot mai
multe dintre ele, iar acest fenomen va crea o nouă clasă socială de persoane
„inutile”, formată din oameni care au o pregătire într-un domeniu în care nu
mai pot activa.
Lucrurile sunt cel puțin ciudate, pentru că în viziunea
lui Harari, niște animale care au avut capacitatea de a crede în povești
inventate își vor îmbunătății semnificativ existența atunci când vor ajunge să
se comporte precum mașinile, adică propriile lor invenții. Putem spune Virgil
Gheorghiu avea, cu siguranță dreptate, în condițiile acestea.
Yuval Noah Harari știe foarte bine cum să-și prezinte
ideile într-o manieră „seducătoare” și se pricepe foarte bine la scris, iar cărțile
sale au avut parte de un marketing foarte bun. Această combinație la care se
adaugă, pe deasupra, niște idei menite să fascineze pe fondul șocului creat, a
avut ca rezultat succesul de care s-a bucurat istoricul evreu. Desigur că
aceste câteva rânduri, nu au ca scop direct combatarea argumentelor lui Harari,
dar pot trage un semnal de alarmă cu privire la un om care a devenit un formator
de opinie la nivel mondial. Întrebam mai sus ce se întâmplă în mintea unui
tănâr care ajunge să se considere un animal fără suflet? Ce se întâmplă chiar
în acel în suflet, în care el nu mai crede? Iar teologii și preoții trebuie să știe
cine e Harari și ce vrea de la noi, pentru că mai mult ca sigur vor ajunge să
se confrunte cu ideile sale în mod direct sau indirect. Charles Darwin într-o
scrisoare către J.D. Hooker spunea că „publicarea Originii speciilor este un început și aceasta înseamnă ceva”. Vedem
în cărțile unui evreu din secolul XXI până unde s-a putut ajunge cu
interpretarea teoriei evoluționiste.
Poate un om, care crede că a fost creat după chipul
Creatorului său, într-o zi distinctă de cea a creării animalelor și a fost pus
stăpân peste întreaga creație, să se considere doar o „maimuță” capabilă de
cooperare cu alte „maimuțe” de același fel? Poate un creștin care se consideră
fiul unui Tată Ceresc, să permită unui algortim să ia decizii foarte importante
în locul lui într-o bună zi?
Ionuț Stăncelu