În lunga sa dăinuire, localitatea Arini a fost martora
formării a numeroase elite, plămădite din ţărâna
lui. În majoritatea lor, acestea au trecut fără să
lase urme , multe din motive obiective, ce ţin de îndelungata asuprire străină, când, indiferent de capacitatea
intelectuală a individului, nu avea dreptul să iasă din
starea umilă de iobag sau rob al domnului de pământ,
dar şi subiective, ce ţin de caracterul personal al fiecărui
individ, la care primează egoismul sau indiferenţa faţă
de semenul său.
Şi totuşi, dintre cei care s-au ridicat, prin muncă şi efort
personal, la un înalt nivel de cultură sau bunăstare materială, unii s-au gândit şi la semenii lor rămaşi în sat,
contribuind cu generozitate, fiecare după puterile sale, la
ridicarea şi prosperitatea întregii comunităţi.
Cu certitudine, numărul celor merituoşi este mult mai
mare şi ne cerem iertare de la cei pe care i-am omis, fără
voia noastră, din necunoaşterea tuturor faptelor cât şi al
tuturor valorilor umane ale satului Arini. Pentru a evita
orice suspiciuni privitoare la importanţa pe care o acordăm
fiecărui om de seama, le vom aşeza în ordinea venirii lor
pe lume.
S-a născut în localitatea vecină, Belin, la data de 19
septembrie 1859. În anul 1882 vine preot în parohia Arini,
formată din localitatea Arini, cătunul Corlat şi filia Iarăş.
La Arini găseşte biserica din piatră, construită în anul
1760, în cimitirul din Deal, în stare avansată de degradare,
cu bolta crăpată, practic de nefolosit, fapt ce îl determină
să construiască o capelă provizorie până la repararea sau
construirea unei noi biserici. În acea perioadă, vatra satului se extindea spre partea opusă vechii biserici şi cei din
Corlat se mută în Arini, astfel că se hotărăşte amplasarea
capelei şi apoi a bisericii noi în centrul localităţii existente. Situaţia grea a românilor, şi în special a ortodocşilor
din Ardeal, în acea perioadă, întârzie înfăptuirea planului său. Ca aprig militant al drepturilor românilor este
nevoit, pe timpul ostilităţilor primului război mondial,
să se refugieze, cu întreaga familie, foarte numeroasă,
în Moldova.
După Marea Unire din anul 1918, revine
la Arini şi continuă munca de emancipare a creştinilor
săi, rămaşi într-o dramatică înapoiere în toate domeniile
vieţii. A fost un activ promotor al acţiunilor ASTRA în
parohia sa şi în Protopopiatul Trei Scaune, unde a fost
membru al consistoriului, şi primul fondator al bibliotecii
confesionale din localitate. În calitatea sa de director al
şcolii confesionale a depus un mare efort pentru şcolarizarea copiilor şi chiar a adulţilor. După reforma agrară din
Transilvania a fost în fruntea ţăranilor, îndrumându-i cu
sfatul său competent, în timp de 10 ani au reuşit să facă
acumulări care le dădeau posibilitatea să construiască o
nouă biserică.
Părintele Ioan Bucşa a fost totul şi în toate. În anul
1932 construieşte o biserică nouă în Arini, şi încă una similară în filia Iarăş. La invitaţia sa, în anul 1936, savantul
Nicolae Iorga, a efectuat o vizită în prohie, vizitând satele
Arini şi Iarăş, despre care a avut numai cuvinte de laudă. Pentru merite deosebite a fost ridicat de mitropolitul
Ardealului Nicolae Bălan, la rangul de iconom, obţinând
brâul roşu. În lunga sa păstorire la Arini, a reparat casa
parohială şi acareturile ei din Deal, construite încă din
anul 1762. Împreună cu soţia sa Ana au avut 10 copii,
pe care a încercat să-i instruiască cât mai bine, pe fiecare
după capacitatea sa. Atât copiii cât şi nepoţii, au format
plutonul de avangardă al intelectualilor din Arini, încă
de la începutul secolului al XX-lea. A fost un om despre
care se va spune, cu certitudine, că a lăsat ceva în urma
sa, acel „ceva” ce va dăinui în veac. S-a stins din viaţă în
anul 1938, după o păstorire a credincioşilor ortodocşi din
Arini şi Iarăş, timp de 56 de ani. Odihneşte în faţa bisericii
din Arini, ctitorită de el.
Pr. Adrian Nicolae DUŢIA
