CREAȚIA RELIGIOASĂ A LUI MARȚIAN NEGREA

            

            Despre muzica religioasă a lui Marțian Negrea nu s-a putut vorbi în „iepoca” ateo-comunistă, iar în cele trei decenii postcomuniste nu s-a știu de cea mai parte a acesteia. Valorosul Recviem – parastas a putut fi „resuscitat” doar după „atacul cerebral” al ideologiei comuniste, compozitorul nebeneficiind de dreptul de a-și asculta propria creație în sălile de concert cărora le-a fost destinată.

        Creația religioasă a lui Marțian Negrea, fiu de cântăreț bisericesc, discipol al lui Timotei Popovici la Seminarul andreian din Sibiu și al lui Eusebie Mandicevschi la Viena, cuprinde mai multe lucrări ce pot fi împărțite în două mari categorii: prelucrări ale unor melodii cu tematică religioasă de tipul colindelor și de melos bisericesc propriu-zis.

        Voi dezvolta în monografia dedicată marelui compozitor transilvănean, născut în Valea Viei și școlit la Sibiu, dihotomia falsă – religios-laic – cu care operează unii cercetători creația lui George Enescu, ca și cea a lui Eminescu, infirmând această dihotomie, care a determinat – ca și în cazul lui Negrea – ignorarea creației religioase.

        Interzicerea interpretării și comentării pieselor cu conținut religios este principalul motiv al necunoașterii acestei categorii de creații, iar condamnarea lor a rupt firul unei estetici și al unei stilistici care se conjuga cu teologia, cu literatura, cu cultura populară.

        Interdicția circulației creației religioase în țara noastră s-a prelungit, așa explicându-se omisiunea numelui lui Marțian Negrea chiar din prestigioase instrumente bibliografice ale muzicii religioase românești.

        Autor al primei monografii închinate lui Ion Căianu, Negrea descoperise în culegerea înaintașului său din Căianul Mic și restituise melodiile românești, dominate de cea a colindei Cantio jucunda de nuptiis Canae Galilleae. Aceasta putea constitui un îndemn suplimentar pentru armonizarea corală a unor colinde și cântece de stea, păstrate încă în manuscrise: Ian-te scoală, gazdă,  Zăurel de ziuă, Colo-n sus, O, ce veste minunată, Astăzi proorociile etc.

        Compozitorul ardelean s-a bucurat de aprecierea unor concursuri, beneficiind în anul 1940 de premiului Cremer, pentru colinda – passacaglie Ferice de El(u), o adevărată piatră de încercare determinată de asocierea melosului de colindă cu o formă reprezentativă preclasică. În 1916 compozitorul semna corul bărbătesc cu solo de bariton, pe versuri de I. Pârvulescu, Vecernia, iar în 1969 piesa Iisus si Magdalena, pentru voce înaltă și pian, pe versuri de Lucian Blaga

        O adevărată „replică” dată creației omonime a profesorului său Eusebie Mandicevschi o reprezintă corul Rugăciune – Rugămu-ne-ndurărilor – pe versurile lui Eminescu, terminat în 1921, tipărită de Sabin Drăgoi, la Timișoara.

        Psalmul 123 – o cântare a treptelor – poate fi considerat o creație reprezentativă a muzicii corale românești, fiind inclusă și în programul manifestărilor Festivalului Internațional George Enescu și prezentată de corul Preludiu, dirijat de Voicu Enăchescu, la cea de a XXXV-a ediție a Festivalului Internațional de Muzică Ortodoxă de la Bialystok, din Polonia, unde interpreții au dobândit Medalia da aur.

        Nu trebuie uitată în acest context încercarea păstrată în manuscris Cântarea Sf. Ambrozie, pentru orchestră și cor la unison, dar mai ales Serviciul religios al Te Deum-ului românesc, cor mixt a cappella, bazat pe melodii tradiționale bisericești aparținând lui Anton Pann, Macarie Ieromonahul, Dimitrie Suceveanu etc., lucrare dominată de cunoscuta cântare tradițională a serviciului Mântuiește, Doamne, poporul Tău.

        Marțian Negrea se numără printre compozitorii care au integrat melodii cu tematică religioasă în creații ample, cum ar fi troparul Nașterii și colinda Ian-te scoală din splendidul tablou Crăciun trist din suita Povești din Grui, o adevărată replică ardelenească a Suitei Săteasca a lui George Enescu sau a Priveliștilor moldovenești a lui Mihai Jora. Colinda Zăurel de ziuă – prelucrată pentru cor mixt – servește compozitorului sugerarea purității vieții spirituale țărănești din opera Marin Pescarul.

        Recviemul – Parastas reprezintă replica ortodoxiei românești la recviemul catolic și protestant, compozitorul turnând în tiparele occidentale substanța muzicală ortodoxă, după care slujba înmormântării reprezintă doar despărțirea fizică de cei rămași, a celui plecat din această lume. Așa se explică absența din el a amenințătoarele părți ale recviemului catolic: Dies irae, dies illa…, Tuba mirum…, Mors stupebit.., Rex tremendae… etc., compozitorul introducând al doilea termen specific lumii ortodoxe și deplasând accentul de pe dramatismul morții pe nădejdea vieții veșnice.

        Am apreciat în mai multe materiale publicate faptul că, alături de Oratoriul de Paști al lui Paul Constantinescu, Requiemul – Parastas al lui Negrea pot fi considerate pagini reprezentative ale muzicii ortodoxe și românești, demne a fi cunoscute în lumea întreagă.

        Este lăudabil faptul că unele dintre creațiile amintite se bucură de aprecierile lumii muzicale sibiene și sper ca prezentul material să constituie un îndemn pentru extinderea abordării creației celui mai important compozitor al Transilvaniei de sud.

Prof. Dr. Vasile VASILE