Partenie Ciopron s-a
născut la data de 30 septembrie 1896 în satul Păltiniş, aproape de Dărăbani (în
prezent județul Botoșani) [Dumitru Grama, ,,Episcopul General de Brigadă Dr.
Partenie Ciopron – 12 de ani de la nașterea sa”, în Revista de cultură
România, Roman, Neamț, din 4 decembrie 2016]. Botezat cu numele de
Ştefan-Petre, făce parte dintr-o familie cu șase copii.
După absolvirea şcolii
primare din satul natal, a absolvit Școala de Cântăreți Bisericești din Iași
[Colonel Dr. Petre Otu, Din activitatea episcopului general de brigadă
dr. Partenie Ciopron, în „Armata și Biserica”, nr. 4/1996, p. 232]. Atras
de viața monahală, tânărul Partenie va fi primit ca frate la mănăstirile
Gorovei și Slatina, din județul Suceava. ,,În Războiul pentru Întregirea
României, a fost încorporat la data de
01 noiembrie 1916 în Regimentul 29 Infanterie-Dorohoi, fiind combatant pe
front. A luptat ca soldat și subofițer, fiind rănit la data de 12 iulie 1917,
în luptele purtate în zona Cașin-Oituz. A fost decorat cu medalia Crucea
Comemorativă cu baretele, Oituz și Carpați”. [Pr. Prof. Dr. Acad. Mircea
Păcurariu,,Dicționarul Teologilor Români”, ediția a II-a, București,
Editura Enciclopedica, București 2002, p. 101].
După terminarea războiului,
s-a călugărit la 21 mai 1921 la Mănăstirea Slatina, cu numele de Partenie.
În același an, la 22 iulie 1921, este hirotonit ierodiacon de către
mitropolitul Pimen Georgescu al Moldovei și numit slujitor la Catedrala
Mitropolitană din Iași [Dicționarul Teologilor Români – ,,Partenie
Ciopron”]. În paralel cu slujirea urmează apoi studii la Seminarul „Veniamin
Costachi” din Iași (1922-1929) și la Facultatea de Teologie
din Cernăuți (1929-1933), susținându-și examenul de licență cu
teza „Despre castitate” [Ibidem]. În anul 1937 obține titlul
științific de doctor în teologie la Universitatea din Cernăuți cu teza „Arhieria
Mântuitorului Iisus Hristos după rânduiala lui Melchisedec. Studiu exegetic și
istoric” [Grigore Radoslavescu,Tableta de observator: ,,Ultimul episcop
militar”, 26 iunie 2007, Ziarul Lumina din 15 iunie 2013].
În perioada de existență
(1921-1948), Episcopia Armatei a fost condusă de trei episcopi: Iustinian
Teculescu, Ioan Stroia, Partenie Ciopron.
Episcopul Iustinian
Teculescu, deși a fost pentru puţin timp la conducerea Episcopiei Armatei,
este important prin aceea că a constituit primul nucleu de cadre ale clerului
militar (15, din care 11 preoţi ce participaseră pe front) și a contribuit la
întocmirea Regulamentului pentru punerea în aplicare a Legii privitoare la
organizarea clerului militar.
Episcopul Ioan Stroia
a avut cea mai lungă păstorire, 12 ani, fiind la conducerea acesteia până la
decesul său, la 18 aprilie 1937. În timpul său s-a mutat sediul Episcopiei
Armatei, de la București la Alba Iulia, a crescut efectivul de preoţi militari
și au fost elaborate două importante norme legislative – Instrucţiuni
provizorii asupra Serviciului religios în timp de pace și în timp de război,
în anul 1931, și Legea pentru organizarea clerului militar, 1937.
Al treilea, Partenie
Ciopron, este considerat ca cel care avut cele mai importante realizări: a
revigorat instituţia clerului militar prin creșterea numărului de preoţi, prin
desfășurarea activităţilor pe baza unui plan unitar urmărit cu fermitate,
vizite pastorale în toate garnizoanele. În perioada participării României la
cel de-al Doilea Război Mondial (1941-1945), preoţii militari activi și cei mobilizaţi
au însoţit trupele române în ambele campanii, de Est și Vest. După data de 23
august 1944 s-a trecut la implemntarea sistemului sovietic, în acţiunea de
realizare a Armatei Populare, considerată de tip nou. După proclamarea
Republicii Populare Române (30 decembrie 1947) și abdicarea silită a Regelui
Mihai I, Episcopia Armatei a fost desfiinţată. Aceasta s-a făcut prin Legea
privind regimul general al cultelor, din 4 august 1948 [Aurel Pentelescu,
Ionuţ-Constantin Petcu „Episcopii Armatei Române”, București, 2016, pp. 271,
275, 278, 281].
La data de 17 iunie 1937, Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe
Române a propus Ministerului de Război o listă de 3 candidați pentru
demnitatea de „episcop al Armatei” cu sediul la Alba Iulia. Cei trei
candidați propuși erau arhimandritul Iuliu Scriban, profesor la Facultatea
de Teologie din Chișinău; arhimandritul Partenie Ciopron, de pe lângă
Mitropolia Moldovei, și preotul Anton Angelescu (viitorul episcop Antim
Angelescu) de la Galați. Ministerul de Război l-a recomandat
Regelui Carol al II-lea al României pe Arhim. Partenie Ciopron,
acesta fiind hirotonit arhiereu la 25 septembrie 1937 în Paraclisul Palatului
Patriarhal din București [Pr. drd. Petru Pinca, Partenie Ciopron
(1896–1980), Episcop al armatei române (1937–1948) – viața și activitatea”,
în „Altarul Reîntregirii”, nr. 2/mai-august 2007, p. 194-195].
P.S. Partenie a fost
înscăunat ca episcop la 8 octombrie 1937, la Castelul Peleș, fiind
înaintat la gradul de general de brigadă și numit în funcția de
inspector al clerului militar. În această calitate a participat la elaborarea
actelor normative care au conturat statutul preotului militar. Printre
realizările sale ca episcop pot fi menționate următoarele: dotarea sediului
episcopal din Alba Iulia cu veșminte, cărți de cult și mijloace de transport;
creșterea numărului preoților militari de la 30 (1937) la 108 (1941);
înființarea unui serviciu de evidență contabilă prin care s-a realizat o mai
bună chivernisire a fondurilor; dotarea locașurilor de cult militare cu
mobilier, obiecte de cult, cărți, veșminte etc.; îndrumarea preoților militari
în realizarea de schițe ale cimitirelor militare, liste de nume ale eroilor
români căzuți în Rusia etc. [Ibidem].
După alegerea și
întronizarea sa la data de 10 octombrie 1937, în Catedrala din Alba Iulia, în
Scaunul Episcopal, Generalul de Brigadă Dr. Partenie Ciopron a demarat
procesul de „organizare” a Inspectoratului Clerului Militar, și de
creare a cadrului adecvat de acțiune al preoților militari, a căror numire a
hotărât să se facă în urma susținerii unor concursuri.
În prima sa scrisoare
pastorală către preoții militari din subordine, aflați pe tot cuprinsul țării,
datată la 20 noiembrie 1937, episcopul Armatei, Partenie Ciopron, scria: „Ca
fost ostaș, îmi dau seama ce influență are cuvântul preotului, mai ales în
împrejurări grele. Și astăzi, după 20 de ani, am înaintea ochilor figura
preotului militar de pe front (preotul Ion Danalachi, confesorul Regimentului
29 Infanterie Dorohoi), la care mă uitam ca la un trimis al lui Dumnezeu, și
îmi amintesc cu emoție de cuvintele pe care ni le spunea înainte de începerea
luptelor, oțelindu- ne sufletele:
,,Viața unui om – spunea el
– oricât de lungă ar fi, nu reprezintă aproape nimic față cu veșnicia; deci a-
ți încheia viața mai târziu sau mai devreme, n-are importanță, însă foarte
important este felul cum ți-ai încheiat viața și ce moștenire ai lăsat
urmașilor tăi. Acel om se poate socoti pe deplin fericit, pe care sfârșitul
vieții l- a găsit făcându-și datoria” [Dumitru Grama, ,,Episcopul General de Brigadă Dr. Partenie Ciopron
– 12 de ani de la nașterea sa”, în Revista de cultură România,
Roman, Neamț, din 4 decembrie 2016].
Prin Decretul Regal din 18
iunie 1924 se promulgă Legea şi Regulamentul privitor la organizarea clerului
militar, act normativ destinat: „să asigure soldatului român o educaţie sufletească,
şi să manifeste iubire de neam şi de ţară”. Un moment extrem de
important îl reprezintă apariția în luna mai 1940 la Alba Iulia a revistei ,,Arma
Cuvântului” [Pr. drd Petru Pinca, „Partenie Ciopron (1896–1980),
Episcop al armatei române (1937–1948) - viața și activitatea”, în Altarul
Reîntregirii, nr. 2/mai-august 2007, pp. 196-199. Vezi și Dascălu Silviu,
,,Episcopul Partenie Ciopron pomenit la Bălți”, în Ziarul Lumina din 30
iulia 2020, p. 7], Buletinul Episcopiei Armatei, care se va dovedi cea mai
puternică, reprezentativă și influentă revistă de pe Frontul de Est. După cum
sugerează chiar titlul ei, revista punea în legătură două instituții
fundamentale ale țării, Armata și Biserica.
Episcopul Partenie Ciopron,
referindu-se la obiectivele publicației, declară că în paginile acesteia vor fi
prezentate: probleme de actualitate, care interesează cadrele militare,
rezultatele activității preoților, se vor dezbate toate problemele care privesc
fortificarea sufletească a ostașului român. În perioada 1940-1944, durata
celor patru ani de apariție a revistei, au fost editate 19 fascicole,
cuprinzând 48 de numere și 1053 de pagini, în interiorul cărora deslușim
profunzimea pastorației clerului militar, duritatea încleștărilor de pe front,
eroismul, tăria morală și spiritul de jertfă al ostașilor noștri.
Locotenent de episcop
al Hotinului, cu sediul la Bălți (1941-1944). În perioada celui de-al
doilea război mondial s-a ocupat cu îndrumarea spirituală a ostașilor români
care luptau pe frontul de est, celebrând slujbe religioase, susținând
conferințe, îndrumându-i pe preoții militari și tipărind cărți de rugăciuni
etc.
A susținut războiul pentru
eliberarea Basarabiei și a Bucovinei de Nord. După eliberarea
teritoriului Basarabiei de sub ocupația sovietică, P.S. Partenie a
îndeplinit și funcția de locotenent de episcop al Hotinului, cu sediul
la Bălți (1941-1944) [Ibidem]. S-a ocupat cu
coordonarea vieții bisericești din Episcopia Hotinului și cu
reîncreștinarea ortodoxă în spațiul eliberat de sub bolșevici, manifestându-se
prin atitudinea anticomunistă și tipărind și o revistă cu titlul „Biserica
basarabeană”. A fost decorat în timpul campaniei de pe frontul de est cu
Ordinul „Coroana României” cu spade, în grad de Mare ofițer [Ibidem].
În activitatea sa din
timpul războiului a fost ajutat de episcopul Hușilor, Grigore Leu, ce
era foarte activ luptător împotriva comunismului, făcând următorul indemn către
preoți: „Să nu așteptați să vedeți lacrimile curgând la poarta și ușa
credincioșilor, ca să cercetați personal nevoile credincioșilor ce-i păstoriți.
În primul rând să-i mângăiați, iar apoi să-i ajutați, numai așa uniți în suflet
și simțire, păstor cu păstoriți vom face graniță și vom zice-pe aici nu se
trece”! [Pr. Dr. Hurjui Nicolae, Omul și Fapta – Episcopul Grigorie Leu, Episcopia Hușilor, 2000, p. 87. Grigorie
Leu (n. 2 mai 1881, Țuțcani, Județul
Covurlui, astăzi în județul Vaslui – d. 1
martie 1949, Huși) a fost un episcop ortodox român, care a ocupat mai
întâi scaunul episcopal al Argeșului (1936-1940), apoi pe cel al Hușilor
(1940-1949). A fost unul dintre nenumărații ierarhi ai Bisericii Ortodoxe
Române care a intrat în conflict cu regimul comunist. „Biserica
Română nu e deasupra neamului, ci se contopeşte firesc şi armonios cu neamul pe
care îl slujeşte, îl sfinţeşte, în limba, spiritul şi sufletul
său” (Cuvânt, Episcop de Huși, Grigorie Leu)].
În 1941, în fruntea unui
sobor de 12 preoți, cutreieră ținutul Basarabiei până la Tiraspol [Ibidem],
căutând refacerea morală a românilor ortodocși. Episcopul Leu repetă acțiunea
în 1942 cu un număr de 16 preoți, până la Odessa [Ibidem]. Episcopul
Partenie, cunoscător al situației românilor din Basarabia din perioada când se
afla la Episcopia de Bălți, trecu Nistrul împreună cu Armata Română
și intră în orașul Tiraspol, unde nu mai fusese niciun episcop de 23 ani.
Aici a împărțit
locuitorilor români și ruși cruciulițe, iconițe și cărți de rugăciuni, fiind
asaltat de către mulțime. La 2 iunie 1943, de ,,Înălțarea Domnului” și ,,Ziua
Eroilor”, a celebrat Sf. Liturghie în Catedrala orașului Tulcin din
Trasnistria, precum și slujba de pomenire a eroilor în cimitirul militar.
Începând cu data de 23 august 1944, timp de patru ani, Episcopia Armatei a dus
o luptă între pastorație și înregimentare în regimul comunist impus de armata
sovietică.
Pr. Ioan PETRU
