Propovăduirea Evangheliei Mântuitorului Hristos
constituie o datorie esențială a slujirii preoțești. De mai bine de două
milenii de creștinism, pentru slujitorii Bisericii de pretutindeni, predica a
constituit instrumentul indispensabil și incomensurabil în renașterea spirituală a creștinilor. Prezentul demers istorico-omiletic este motivat de ceea ce Părintele Academician Mircea
Păcurariu în volumul ,;Cărturari sibieni de altădată” mărturisea: ,,una din
străzile principale ale Sibiului poartă numele acestui strălucit teolog,
pedagog, poet, ziarist și militant pentru drepturile românilor ardeleni. Ar fi
interesantă o anchetă în rândul celor care locuiesc pe strada respectivă, ca să
se vadă câți dintre ei știu cine a fost Zaharia Boiu. Dintre locuitorii
Sibiului – chiar și intelectuali – numărul celor care ar ști ceva despre el ar
fi cu totul insignifiant. Doar în rândul teologilor numele său este pomenit cu venerația
pe care o merită”[1].
Anul acesta pe 6 noiembrie, se împlinesc 116 ani de la
moartea lui Zaharia Boiu și avem datoria morală se ne aducem aminte de el și nu
numai, în gândurile noastre sau în scris. Căci ,,ignoranța noastră vizavi de
istorie ne determină să o falsificăm (Gustave Flaubert). Rândurile de față le
dedic preoților și dascălilor care și-au adus contribuția, în mod real, la ceea
ce înseamnă Școală și Biserică de-a lungul anilor.
Subiectul de față descrie personalitatea părintelui Zaharia Boiu (n. 4 martie 1834 – d. 6 nov. 1903), a operei
sale (predici, studii,
disertații, poezii,) cât și a ethosului propovăduirii sale. Meritul
acestuia l-a constituit faptul că s-a pus în slujba idealului național, pe
toate planurile de activitate: religios, social și cultural, iar spre sfârșitul
veacului XIX și al celui următor și-a închinat întreaga lui activitate
(pastoral-misionară și universitară în domeniul
omileticii) mărețului ideal al
întregirii neamului, pentru care n-au cerut simbrie, ci a suferit cu răbdare
tot ceea ce au îndurat apostolii și propovăduitorii de idealuri[2].
Zaharia Boiu este o figură ecclesiastică, un
slujitor dedicat lui Dumnezeu. În cele de mai jos, voi prezenta și câteva date ale arborelui genealogic al familiei sale:
1.
Mihail Boiu, (a urmat
cursuri bisericești) preot paroh la Bodogaia (scaunul Odorehei)
2.
Moise Boiu, 8 mai 1800, la
Hetiur, mama sa fiind Maria Drăghici (sighișoreancă), a urmat cursurile
bisericești și a fos preot paroh.
3.
Zaharia Boiu sr. În anul 1823 s-a căsătorit cu Ioana
Pălușan ((†1885).
La data de 2 octombrie 1828 a fost hirotonit preot capelan protopopesc; în anul
1833 ajunge preot paroh; în 1836 ajunge pe postul de preot-învățător. La 4
decembrie 1848, Mitropolitul Andrei Șaguna îl unge pe Zaharia Boiu sr. ca
protopop.
4.
Zaharia Boiu jr. (pseudonim: Eugen Silvan;
E. Savin, se mai semnează: B...iu), poet,
preot, pedagog, publicist.
Câteva
date istorice privind personalitatea lui Zaharia Boiu
Fiul lui Zaharia Boiu sr., s-a
născut pe data de 1 martie 1834, în localitatea Sighișoara, județul Brașov.
Este unul dintre primii absolvenți ai Gimnaziului german din Sighișoara
(1854). După susținerea
examenului de maturitate, cu mențiunea ,,eximio modo”, între 1854 și 1855 funcționează ca învățător
în Săcele, județul Brașov. Din 1855-1857
a urmat cursurile Institutului teologic din Sibiu, pe atunci cu numai doi ani
de studii, fiind coleg cu Ion Popescu, viitorul profesor și apreciat pedagog.
Îndată după terminarea studiilor, Mitropolitul Andrei Șaguna i-a numit pe
amândoi profesori suplinitori în ,,secțiunea pedagogică” a Institutului sibian.
După doi ani, deci în 1859, tot amândoi au fost trimiși pentru studii de
specializare la Universitatea din Leipzig (Lipsca)[3].
La întoarcerea din Leipzig, este profesor titular la secţia pedagogică a
Institutului Diecezan din Sibiu (1861-1870). În secția ,,teologică” a predat doar Omiletică, iar
în anii școlari 1863-1865 l-a suplinit pe Nicolae Popea la Isagogie și Exegeza
Sfintei Scripturi, dar a predat mai mult la secția ,,pedagogică”; redactor
al ziarului Telegraful Român (1863-1865),
catihet la Liceul de Stat din Sibiu (1865-1875). Membru onorar al Reuniunii învăţătorilor români
din dieceza Caransebeşului (1871).
Preot-paroh în Sibiu-Cetate (1863)[4],
protopresbiter (1867),
„asesor consistorial” (consilier eparhial) al Arhiepiscopiei Sibiului
(1870-1902). Membru
corespondent al Academiei Române (1877-1903),
secretar I şi redactor al revistei Transilvania (1892-1895); membru în Sinodul eparhial al Sibiului şi în Congresul Naţional
Bisericesc al Mitropoliei Ardealului.
A publicat mai multe
manuale didactice pentru învăţământul „poporal” românesc, volume de predici,
studii de pedagogie, dizertaţii la adunările generale ale Astrei, cuvântări,
schiţe biografice, dări de seamă. Debutează cu poezie în Telegraful român (1853). Colaborează la periodicele: Tribuna, Transilvania, Telegraful român,
Minerva, Foaia ilustrată. A primit premiul Academiei Române pentru
cuvântările sale bisericeşti (1900).
Zaharia Boiu în lumina
familiei sale și a cunoscuților
,,Fantasia i se vede vie. Sentimentul nobil, gustul în
formare și arta în drumul desvoltării. Un talent tiner, care promite românimei
încă un poet”[5]. Cu aceste cuvinte îl
carcateriza prim-redactorul ziarului, ,,Telegraful Român”, Aron Florian, în 3
ianuarie 1853, când a apărut cea dintâi poezie anonimă a tânărului, Zaharia
Boiu, elev al clasei a VII-a.
La un an după moartea lui Zaharia Boiu, a apărut volumul
de poezii intitulat: Frunze de laur.
Poesii din anii 1877-1878, publicate în anul 1904, la Sibiu. Volumul
debutează cu o prefață deosebită, semnată de unul dintre fii părintelui Zaharia
Boiu, pe nume: Ioan-Baptist Boiu, (absolvent de teologie și filosofie, la
Sibiu, în 1890, preot în Sibiu).
Iată cum îl aprecia tânărul Ioan pe tatăl său Zaharia, la
un an după moartea sa: ,,Autorul poesiilor presente nu mai este între cei
vii... Odinioară asesor consistorial, protopresbiter, membru al Academiei
Române, prim-secretar al ,,Asociațiunii pentru literatura română și cultura
poporului român”, membru onorar al societăților academice ,,Petru Maior”
(Budapesta), ,,Carmen Sylva” (Graz), ,,Andreiu Șaguna” (Sibiiu) etc., - după o
viață laborioasă de ani 70, dedicată binelui obștesc, s’a mutat la cele eterne
în 6 Novembrie 1903)”[6].
În continuare, spune acesta: ,,Nu póte fi problema acestor șiruri de-a aprecia
activitatea publică a lui Zaharia Boiu. Cine va scrie istoria desvoltării
nóstre culturale-naționale pe cei din urmă 50 ani, va aminti póte și meritele
acestui ,,distins bărbat și celebru scriitor”, cel-ce a fost ,,podóba bisericei
sale și fala amvonului român de peste
Carpați” (așa cum l-a numit Dimitrie A. Sturdza)”[7]
Continuând firul prelegerii lui Ioan Baptist Boiu, cu
siguranță cel mai îndreptățit și atent la descrierea figurii reprezentative a
ceea ce a însemnat cu adevărat Zaharia Boiu, ca soț (soția sa: Caliopi Damian), ca tată a patru fii (Romul Boiu (doctor); Ion Baptist Boiu (profesor,
preot la Sibiu); Olimpiu Boiu (inginer de Viena); Anastasiu Boiu (director de
bancă, senator, fost prefect de Sibiu), și ca preot-profesor, ulterior, rămâne fiul Ioan Baptist, care i-a urmat
vocația atât ca profesor cât și ca preot.
Cripta familiei
Boiu (Cimitirul Municipal
Sibiu)
Formarea unui sistem de învățământ însemna formarea
oamenilor, căci fără învățători și profesori bine pregătiți nu existau șanse de
reușită. Șaguna a format o adevărată ,,școală”, cum arată Petru Șpan în cartea sa despre mitropolit, însemnând
aceasta pregătirea unor tineri pentru misiunea importantă și de durată de
ridicare a poporului prin cultură, pentru slujirea cu competență și pasiune a
cuvântului lui Dumnezeu[8].
Dr.
Petru Șpan consacră scurte prezentări unor personalități care au contribuit la
punerea în practică a proiectelor șaguniene și în același timp au dus mai
departe ceea ce au învățat în ,,Școala lui Șaguna”: Nicolae Popea, Ioan
Popescu, Nicolae Cristea, Dr. Daniil P. Barcianu, Dr. Ioan Crișan, Visarion
Roman, George C. Bellissimus, Moisi Bota, Ioan Tuducescu, Emeric Andreescu și
nu în ultimul rând Zaharia Boiu.
Iată, de pildă, cum îl caracteriza pe
acesta: ,,era un profesor excelent, mai ales în tratarea de materii istorice.
Își știa povesti atît de frumos și de fluent, încât te captiva de la primul
cuvânt ce-l rostea. Știa, prin umorul său plăcut și printr-o înfățișare
simpatică, impunătoare, să-ți lege atenția cu așa putere, încât puteai să-l
asculți cu ceasul. Nu mai puțin maestru era în punerea de întrebări, o chestie
capitală în învățământ. Peste tot, era un cap luminat și foarte clar”[9].
La
îndemnul lui Andrei Șaguna s-au scris peste 25 de manuale, unele fiind
întocmite chiar de el însuși. Elaborarea manualelor a fost ea însăși o școală.
Zaharia Boiu este autorul unui Abecedar
pentru școalele populare române, (1862) cu 92 de pagini; în anul următor a
tipărit o nouă ediție, dar și o Manuducere
pentru învățători la întrebuințarea Abțdariului (94 p.; ed. a II-a în
1865). În anii următori au apărut noi ediții ale Abecedarului, ajungând, în 1886, la cea de-a 14-a ediție (Petru
Șpan susținea că ar fi fost editate 15 ediții).
Opera lui Zaharia Boiu.
Încă din primii ani de activitate la Sibiu,
Zaharia Boiu se implică și în viața culturală a românilor ardeleni. S-a făcut
cunoscut între contemporani ca autor de manuale didactice, ca orator și
conferențiar, ca poet, ca traducător[10].
Îndată după întoarcerea din Leipzig, Mitropolitul Andrei Șaguna l-a încredințat
așa cum am menționat mai sus, cu alcătuirea manualelor.
Au urmat așadar și alte volume Academia Română.
Disertaţiune cetită în adunarea generală a Asociaţiunei transilvane ce s-a
ţinut în Haţegu la 4/16 augustu 1891,
Sibiu, 1891; Odă la jubileul de 25 ani
al Academiei Române (1/13 aprilie 1891), Sibiu, 1891; Odă la iubileul de 25 ani
al suirei pe tron a Majestăţii Sale Regelui Carol I al României, 10/22 mai 1891, Sibiu, 1891; Sunete şi resunete.
Cercări poetice, Sibiu, 1862, 104p.; Abcdariu pentru scoalele populare-romîne, Sibiu, 1861, 1862, 1863, 1865, 1866, 1870 (IX), 1874
(XI), 1886 (XIV). Elemente de geografia pentru scolele populari române
greco-orientali, Sibiu, 1869, 1869, 1872;
Elemente de istori’a
naturei şi fisica pentru scolele populari române greco-orientali, Sibiu, 1869, 1873 (III), Elemente de istori’a patriotica şi universale pentru
scolele populari române greco-orientali, Sibiu, 1869, 1870, 1872; Manuducere pentru înveţători la întrebuinţarea
Abţdariului, Sibiu, 1862, 1865; Catechismul mic al biserecei ortodoxe orientale pentru
usul şcolelor elementare române,
Sibiu, 1897 (ed. a II-a, în 1901); Cuvânt bisericesc la
alegerea de protopresbiter al tractului greco-oriental al Sibiului (15/27
martie 1883), Sibiu, 1883; Cuvântări funebrale şi memoriale, Sibiu, 1889; Cuventu
bisericescu la parastasu celebratu de Associatiunea transilvana pentru
Mitropolitulu Andreiu Baronu de Şagun’a, Sibiu, 1876; Odă dedicată preasânţiei sale părintelui episcop al
Caransebeşului Ioan Popasu la iubileul seu sacerdotal de 50 ani, 9 martie 1887, Caransebeş, 1887; Seminţe
din agrul lui Christos. Cuvântări la duminecele de preste an; Tomul II,,
X+327p.; Cuventări bisericeşti pe toate duminecile, prasnicele şi sărbătorile
de preste an, precum şi la casuale bisericesci, publice şi private; Cuvântări
bisericești la înmormântări, parastase și alte festivități funebrale. Adaus
la texturi biblice pentru cuvântări funebrale, 4f.+354 p. (premiată la Academia
Română în 1900, Sibiu, 1898/1899. Memorandul Conferinței
generale române din 1881 (dus la Viena de fiul său
ing. Olimpiu Boiu), Sibiu, 1881;
În concluzie:
Viața și activitatea lui Zaharia Boiu au avut ca imbold
cuvintele mitropolitului Andrei Șaguna, care spuneau: ,,Pe românii
transilvăneni din adâncul lor somn să-i deștept și cu voie cătră tot ce e
adevărat, plăcut și bun să-i atrag!”[11]
și ,,ca să fiu tuturor tată în înțelesul cel adevărat”[12].
Cu
alte cuvinte studiul de față reflectă ,,dimensiunea operațională a măiestriei
pedagogice care presupune prezența tactului pedagogic și a talentului pedagogic
– specific lui Andrei Șaguna, Mitropolitul Transilvaniei și insuflat lui
Zaharia Boiu cât și discipolilor săi. Ars
docendi – arta de a învăța pe alții”[13].
Bibliografie
1.
Erdei, Miron Propovăduirea în Biserica Ortodoxă Română
din Transilvania în prima jumătate a sec. al XX-lea, Editura Cogito Oradea,
Oradea, 2001.
2. Moceanu, Conf. Dr. Ovidiu, ,,Andrei Șaguna – Întemeietorul. 195 de ani de
la naștere”, în R.T., Anul XIII (85), Nr. 3, Iulie-Sept., 2003.
3.
Păcurariu, Pr. prof.
univ. dr. Mircea, Cărturari sibieni de
altădată, Cluj-Napoca, 2002.
4. Păcurariu, Pr. prof. univ. dr. Mircea, Dicționarul
teologilor români, ed. I, București, 1996.
5. Păcurariu, Pr. prof. univ. dr. Mircea, Istoria
Bisericii Ortodoxe Române, vol. III, Ed. I.B.M.B.O.R., București, 1994.
6. Popea, Nicolae, Archiepiscopul și
mitropolitul Andreiu baron de Șaguna, Tiparul Tipografiei Arhidiecezane,
Sibiu, 1879.
7. Streza, Prof. dr. Ciprian, ,,Conștiință națională, unitate și emancipare în
Transilvania”, în R.T., (2018), Nr.
3.
8. Șpan, Dr. Petru, Școala lui Șaguna, Sibiu, 1909.
9. ***, Gazeta
Transilvaniei 119, 24/12 februarie 1848.
10. Bănuț, A.P., Zaharia Boiu, în
,,Țara Bârsei”, an. VII, 1935, nr. 1.
11. Boiu, Ioan Baptist, în ,,Prefața” volumului Frunze de laur. Poesii eroice din anii 1877-1878”, Tiparul
Tipografiei arhidiecesane, Sibiu, 1904.
[1] Pr. Mircea
Păcurariu, Cărturari sibieni de altădată,
Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 2002, p. 131.
[2] Miron Erdei,
Propovăduirea în Biserica Ortodoxă Română
din Transilvania în prima jumătate a sec. al XX-lea, Editura Cogito Oradea,
Oradea, 2001, p. 17.
[3] Prof. dr.
Ciprian Streza, ,,Conștiință națională, unitate și emancipare în
Transilvania”, în R.T., (2018), Nr.
3, p. 100.
[4] Ana Cosma, Scriitori
români mureșeni. Dicționar biobliografic, Târgu-Mureș: Biblioteca Județeană
Mureș, 2000, p. 22.
[5] A.P. Bănuț, Zaharia Boiu, în ,,Țara Bârsei”, an.
VII, 1935, nr. 1, pp. 51-56.
[6] Ioan Baptist
Boiu, în ,,Prefața” volumului Frunze de
laur. Poesii eroice din anii 1877-1878”, Tiparul Tipografiei arhidiecesane,
Sibiu, 1904, pp. 3-7.
[7] Ibidem, p. 3.
[8] Conf. Dr. Ovidiu
Moceanu, ,,Andrei Șaguna – Întemeietorul. 195 de ani de la naștere”, în R.T.,
Anul XIII (85), Nr. 3, Iulie-Sept., 2003, p. 10.
[9] Dr. Petru Șpan, Școala lui Șaguna, Sibiu, 1909, p. 38,
apud. Pr. Mircea Păcurariu, Cărturari
sibieni de altădată..., p. 131.
[10] Pr. Mircea Păcurariu, Cărturari sibieni de altădată..., p.
132.
[11]
Nicolae Popea, Arhiepiscopul și
metropolitul Andreiu baron de Șaguna, Tiparul tipografiei archidiecesane,
Sibiu, 1879, p. 40.
[12] Gazeta Transilvaniei 119, 24/12
februarie 1848, apud. Prof. dr. Ciprian Streza, ,,Conștiință națională, unitate
și emancipare în Transilvania”..., p. 100.
[13] Sorin
Cristea, Dicționar de pedagogie, Ed.
Litera internațional, Chișinău-București, 2000, p. 18.
