Motto :
„Capacitatea de a lămuri propria istorie
constituie, pentru fiecare popor, piatra de încercare a maturităţii sale” (Alexander von Humboldt).
„În istorie, legendele fac carieră mai mare
ca faptele reale” (Theodor
Mommsen).
„Toate adevărurile noi au început prin a fi
eretice” (Gabriel Gheorghe).
„Să punem adevărul deasupra
oricărei autorităţi sau celebrităţi” (Ştefan Odobleja).
1.Contextul analizei
noastre.
Organizarea
Simpozionului cu tema „Satul. Spaţiul socio-economic rural. Identitate şi
unitate naţională”, de către Academia Română, împreună cu Academia de Ştiinţe
Agricole şi Silvice, sub înaltul patronaj spiritual al Patriarhiei Române, în
ziua de 12 noiembrie, la palatul Patriarhiei, a avut loc în cinstea aniversării
Centenarului Unirii, în anul Patrimoniului cultural european şi cu numai două
săptămâni înaintea sfinţirii Catedralei Mântuirii Neamului, neîndoielnic clipa
astrală de pe bolta spiritualităţii noastre, în întâmpinarea şi slăvirea
Centenarului Unirii - visul de aur al tuturor generaţiilor neamului nostru,
timp de o sută de ani.
2.Premisele şi obiectivul
studiului.
Despre subiectul asumat
la acest simpozion, trebuie spus, parafrazându-l pe Andrei Oişteanu, că „prezintă
un viciu şi o virtute”: viciul constituindu-l vastitatea sa, iar virtutea,
generozitatea acestuia.
Pentru a concentra şi
delimita, conceptual, subiectul, vom preciza că în abordarea acestuia, ne vom
limita la surprinderea aspectelor definite de numai trei verbe, cu funcţii
cognitivă, constitutivă şi conservativ- reprezentativă, care, în viziunea lui
Mihai Şora, sunt : A şti, A face
şi A avea (primul corespunzând Culturii, secundul vizând Civilizaţia iar terţul, Patrimoniul
cultural naţional), verbe care fundamentează esenţa conceptului de Identitate
etno-culturală. Abordarea acestui concept, dintr-o perspectivă istorică şi
culturologică, în scopul sesizării şi demonstrării etapelor istorice ale
constituirii sale şi configurării structurii fenomenologice şi morfologiei
semantice, îi dedicăm prezentul studiu, centrat pe ideea ruralităţii esenţei
civilizaţiei şi culturii populare româneşti şi prezervării, în civilizaţia,
cultura şi spiritualitatea popular tradiţională, a mărturiilor capabile să
înfrângă prejudecăţi vetuste şi anacronice, care ţin de intransigenţa şi
inflexibilitatea mediului nostru academic.
Scopul concret al lucrării noastre este acela de a pune sub reflectorul
cercetărilor moderne istoria valorilor circumscrise patrimoniului nostru
cultural naţional, pentru a genera o nouă dezbatere despre adevărata noastră
identitate cultural-istorică, în „Anul patrimoniului cultural european”. 3.Conceptele
principale ale cercetării noastre: Satul, Ţărănimea şi Obştea sătească,
Poporul şi Neamul, Civilizaţia şi Cultura populară, Identitatea prin Tradiţii/Datini
şi Obiceiuri, analizate din perspectiva factologiei şi fenomenologiei
cultural-tradiţionale.
3.1.Despre Satul
românesc şi locuitorii săi, ţăranii, raportat la neamul românesc, reţinem
ca esenţială afirmaţia sociologului Henri H. Stahl :
„Neamul românesc există
cultural în special prin făptura social-culturală a satului, adică a folclorului şi etnografiei sale. Specific
românesc nu rămâne a fi socotit decât satul,
populaţia rurală, care, ca strat de fund, modest şi tăcut, dar extraordinar de
tenace, a reuşit să supravieţuiască, păstrând tradiţia unei lumi şi a unei
culturi occidentale latine, degradată, ruralizată, totuşi suficient de
puternică cât să construiască ceea ce s-a numit <o enigmă şi un miracol al
istoriei>”.
3.2.Despre ţărani,
în general, chintesenţa existenţială şi axiologică, a acestei categorii
sociale, raportată la dimensiunea cultural-istorică, multimilenară, în cazul
românilor, a fost exprimată de G. Koch, cu referire la calitatea lor culturală,
prin puţine cuvinte, dar esenţiale :
„Ţăranul nu este deloc
primitivul, omul naturii, ci reprezentantul unei culturi a muncii, cu o vechime
de mii de ani, severă şi stăruitoare, o cultură voluntară şi raţională”.
Referindu-se la funcţia
biologică a ţărănimii, în structura organică a popoarelor europene,
Fernand Braudelle afirma despre aceasta că este „însăşi ţesutul conjunctiv
al istoriei”.
3.3 Despre Neam, cel
mai cuprinzător şi pătrunzător, din punct de vedere, filozofic, antropologic,
istoric, sociologic şi axiologic, s-a pronunţat filozoful Mircea Vulcănescu,
prin determinările conceptuale, care epuizează întreg câmpul gnoseologic al
conceptului :
„Ceea ce constituie un neam
este o realitate care stă la încheietura metafizicii cu istoria, o
unitate de soartă, de destin în timp, unitate prin care pământ, sânge, trecut,
lege, limbă, datini, obicei, credinţă, virtute, muncă, aşezăminte, port,
dureri, bucurii, semne de hotar, trăire laolaltă, stăpânire şi asuprire
constituie doar chezăşii, semne de recunoaştere, peceţi, temeiuri”.
3.4. Despre Popor şi
limitele investigării ştiinţifice a acestei categorii socio-cultural istorice,
cel mai desluşit s-a pronunţat Traian Herseni, prin cuvintele:
”Un popor este un fenomen atât de
complex încât nici o ştiinţă, cel puţin în stadiul actual al diviziunii
cunoaşterii, nu poate nici măcar să-l descrie, cu precizie, cu atât mai puţin
să-l înţeleagă şi să-l explice, în
întregime”.
3.5. Cu privire la Cultură,
P.P. Panaitescu afirmă : „Cultura este întreaga creaţie colectivă a societăţii.
Ea cuprinde tot ce este unitar, de-alungul veacurilor, în viaţa unui neam. Tot
ceea ce devine un obicei de viaţă, o formă deosebitoare, moştenită de
generaţii, specifică acelui neam, Din cultura unui popor fac parte integrantă
şi organizarea instituţiilor sale, şi evoluţia lor, precum şi felul de muncă
devenit o deprindere seculară şi proprie acelui popor”.
Cât priveşte vastitatea
conceptului şi structuralismul organic al acestuia, Traian Herseni precizează :
„Cultura nu constă numai din
aspectele ei fizice, economice, tehnice, politice, juridice, morale,
ştiinţifice, artistice, luate izolat, ci din toate laolaltă, în strânsă
interdependenţă şi interacţiune, ca un tot,
ca un întreg organic, indivizibil”.
Corneliu BUCUR
