În lumea în care omul se
află de multe ori în situația de a se întreba dacă ce i se întâmplă este
realitate sau doar un joc al minții sale și în partea aceasta de Europa care
își interiorizează credința într-un mod cel puțin divers dacă nu total diferit față
de un Vest aflat – măcar la nivel teoretic – în mâinile, uneori atente, alteori
obosite ale Marelui Păpușar, se naște întrebarea: unde se oprește
realitatea și unde începe ficțiunea în viețile noastre?
De la, probabil, aceeași
întrebare pornește și psihoterapeutul Irvin D. Yalom în cartea sa, „Problema
Spinoza”, publicată la noi de Editura Vellant. Nu este primul roman al lui
Yalom asupra căruia mă opresc și nici nu îmi ascund admirația față de acest
specialist care ne „servește” părți din ceea ce iubește, din profesia sa, din
psihoterapie, sub formă de ficțiune sau cel puțin aparentă ficțiune. Problema
Spinoza este un roman a cărui acțiune merge pe două planuri istorice,
Amsterdamul sfârșitului de secol XVII și Europa din perioada interbelică a
secolului XX. Avem cel puțin două personaje principale, un bine-cunoscut actor
al anilor 1600 – 1700, Baruch Spinoza, și un personaj cel puțin dureros
al secolului XX, Alfred Rosenberg, unul dintre ideologii și (ca să folosesc,
probabil neadecvat, un termen al zilelor noastre) influencerii lumii
naziste. Ca personaje – mijloace, personaje adjuvante, avem câte unul pentru
fiecare poveste, și anume un prieten evreu, care împărtășește viziunea deschisă
asupra relației omului cu Dumnezeu, cu natura, cu tot ce îl înconjoară a lui
Spinoza, Franco Benitez, dar – aparent paradoxal – ajunge rabin, în episoadele
de secol XVII, și un doctor, un psihoterapeut al începutului de secol XX,
Friedrich Pfister. Intriga poate fi bănuită deja, doar nu întâmplător este adus
în scenă numele cunoscutului Spinoza. Ideile năucitoare ale acestui cercetător
de secol XVII vor fi intens discutate și greu rumegate în epocă, în Europa, și
cu atât mai mult de-a lungul anilor între evrei. Se pare că situația în ce îl
privește pe protagonist nu este clară, în lumea evreiască, nici în ziua de
astăzi. Pornind de la acest personaj controversat, Yalom construiește o poveste
care se încheagă tocmai în jurul ideilor sale, mai ales că vorbim despre un alt
protagonist, Alfred Rosenberg, care – în ciuda provenienței sale – se socotește
un german pur sânge, urând evreii și încercând să fie ideologul mișcării
conduse într-un final de Hitler, spre o purificare rasială greu de explicat și
astăzi din punct de vedere sociologic.
Dincolo de interesul
personal al lui Irvin Yalom, și anume acela de a pune știința psihoterapiei în
diverse contexte și etape de dezvoltare – reală sau prezumtivă – la fel cum a
făcut și în Plânsul lui Nietzsche, găsim din nou un autor intrigant,
care pleacă de la o cercetare foarte bine făcută și ridică întrebări
pertinente, tocmai această tehnică făcând din romanele sale de anvergură nu
doar o lectură pasionantă, ci și un prilej de o mai adâncă cercetare a
momentelor de istorie pe care le pune sub lupă. Nu este greu de crezut, plecând
de la explicațiile pe care psihoterapeutul romancier le dă în prolog și partea
finală, de „clarificări”, o poveste măcar la nivel practic posibilă, așa cum a
imaginat-o acesta. Scrisorile de epocă, faptele reale, cărțile sursă pe care le
folosește, o fină cunoaștere a personalității umane, dar și o cercetare
întreprinsă chiar la „locul faptei” (pentru că merge și vizitează biblioteca
lui Spinoza, muzeul din casa acestuia, din Olanda), toate acestea ne recomandă
autorul drept unul serios, chiar meticulos. Mai mult, tehnicile de terapie pe
care le propune prin intermediul personajelor sale dezvăluie și un practician
care știe să fie și pedagog, un adevărat profesionist al domeniului pentru care
este atât de reprezentativ.
Legat de motivul pentru
care vă fac această propunere de lectură, nu este unul total livresc și total
dezinteresat. După cum am mai spus-o și altă dată, merită studiate tehnicile de
psihoterapie și ca parte teoretică necesară pentru preotul duhovnic al zilelor
noastre, iar faptul că acestea pot fi ingurgitate mai ușor în cadrul unei
povești, al unui roman, ajută încă și mai mult. Un alt motiv pentru care vă
recomand citirea cărților lui Irvin D. Yalom, atât a celor de ficțiune, cât și
a manualelor de psihoterapie individuală și de grup, este acela al unei
încercări de dezvoltare personală continuă, într-o lume care se află într-o
viteză la care cu greu ne putem adapta noi, preoții, dar la care, cel puțin
tinerii noștri se conectează cu ușurință. Viteza aceasta de transformare, fie
că vrem, fie că nu vrem, face parte deja din ADN-ul tinerilor de astăzi, deci
trebuie și noi să ne adaptăm nu numai în plan personal, dar și al tehnicilor pe
care le folosim în păstorirea lor.
Irvin D. Yalom,
Problema Spinoza, trad. din engleză,
Alex Moldovan, ed. Vellant, București, 2012, 424 p.
