La
10 decembrie a.c. Universitatea Lucian
Blaga din Sibiu, la iniţiativa Noastră şi pe baza recomandării Facultăţii
de Teologie Andrei Şaguna din Sibiu, a acordat titlul de Doctor Honoris Causa, Arhiepiscopului
Calinic al Argeşului şi Muscelului. Asupra acestui eveniment sigur că relatăm
în altă parte a ziarului, dar aici trebuie să amintim că noul decorat a venit
înarmat cu zeci de volume ale operei sale dintre care vom încerca să prezentăm
aici doar câteva pentru a trezi pofta de lectură a cititorilor noştri.
Un
prim volum ce ne-a fost dăruit este Din suferinţele Sfintei Mari Uniri, volum în care vlădica de la Argeş brodează
câteva gânduri după toate dezastrele şi nenorocirile ce s-au abătut asupra
României în decursul istoriei. Autorul redă în câteva crâmpeie de slovă marele
zbucium din casa regală pentru a se hotărî cu înţelepciune istorică, mai ales
în asemenea momente critice, drumul pe care trebuia pornit, având ca ţintă
Unirea tuturor românilor. Regina Maria a fost cea care a stăruit şi s-a angajat
într-o luptă hotărâtoare, ca Regatul României să intre în război de partea
Antantei, având ca scop unirea cea sfântă a românilor. Figură de legendă, ce
străluceşte şi din paginile acestei cărţi, Regina Maria, prin implicarea ei
totală în tăvălugul războiului pentru întregirea neamului românesc, pe care l-a
iubit cu înflăcărare, a scris cele mai frumoase pagini de devotament absolut şi
dăruire totală faţă de ţara sa, România.
În
discursul său de recepţie a titlului oferit de universitatea sibiană,
Arhiepiscopul Calinic a vorbit despre Martin Opitz, un poet german îndrăgostit de
români, care face obiectul
unei lucrări în acest sens. Contemporan cu Mihai Viteatzu, Martin Opitz (poet
german din Silezia) primeşte o catedră la nou înfiinţatul Colegiu Superior
Reformat din Alba Iulia, care era frecventat şi de tineri români, având în
vedere că avea în componenţă trei facultăţi: de Teologie, de Filozofie şi de
Litere. El va preda la Alba Iulia poeţii clasici şi se ocupa de civilizaţia
daco-romană. El este cel care se apleacă asupra studiului vechilor inscripţii
romane adunând material pentru o lucrare vastă, Dacia Antiqua. Fire romantică, Martin Opitz, prefera natura
pitorească a regiunii, munţii, manifestările artistice, jocurile românilor,
portul tradiţional, petrecându-şi timpul liber prin satele româneşti. O lucrare
deosebită, scrisă cu mult patos şi în care autorul tresaltă ori de câte ori
regăseşte în scrierile lui Opitz, care au fost tipărite peste tot prin Europa,
aspecte pozitive faţă de Ardealul pentru care ştim că dintotdeauna bate o inimă
vlădicească la Curtea de Argeş.
Arhiepiscopul
Calinic ne-a dăruit şi două volume de convorbiri. Primul, Convorbiri creştine cu Radu
Comărnescu, volum ce strânge
între paginile sale interviuri radiofonice din cadrul emisiunilor intitulate:
Convorbiri creştine. Cartea pune în faţa cititorului câteva gânduri ale unui
trăitor al Ortodoxiei, care şi-a dedicat viaţa exclusiv slujirii lui Hristos
prin slujirea semenilor. Al doilea volum, Calinic Argeşeanul la vama vremii. Dialoguri
cu Nicolae Badiu, reuneşte întrebări şi răspunsuri pe teme de
profunzime şi actualitate care ne pot fi tuturor de folos duhovnicesc.