Noi astăzi ne împărtăşim de darurile cereşti ale
bucuriei veşnicei Împărăţii aduse în lume prin Întruparea, Jertfa şi Învierea
Fiului lui Dumnezeu.
Nu putem uita însă că bucuria noastră a fost preţuită
cu sânge, cu scumpul sânge al Mântuitorului, dar şi al mucenicilor Lui. Nu
trebuie să uităm pentru ce şi-au dat viaţa atâţia şi atâţia oameni aleşi ai
poporului nostru. Oare putem rămâne indiferenţi la scăderea demografică
dramatică a populaţiei româneşti? Oare putem ignora distrugerea şi pustiirea
satelor noastre, decăderea morală a societăţii? Oare putem trece cu vederea
criza morală profundă prin care trecem, delăsarea, şi laxismul, şi indiferenţa
noastră? Pentru că toţi suntem copleşiţi de atâtea greutăţi materiale şi
spirituale şi toţi căutăm soluţia care să ne scoată din starea în care ne
aflăm, iată, în aceste zile de sărbătoare, prin pilda vieţii marelui mitropolit
Andrei Şaguna, Biserica vrea să ne îndemne să ne aducem aminte că noi, românii,
întotdeauna am avut necazuri mari în decursul zbuciumatei noastre istorii, dar
le-am biruit pe toate pentru că am avut resorturile, pârghiile unei vieţi
interioare bogate, câştigate prin apropierea de Dumnezeu, prin împărtăşirea de
Sfintele Taine, prin viaţă de asceză, prin paza sfintelor Sale porunci.
Străbunii noştri au trecut peste toate fiindcă au ştiut să trăiască simplu,
smerit şi curat, ca şi înaintaşii lor, în comunităţi, uniţi în jurul preotului
şi al ierarhului, participând la Sfânta Liturghie, păzind poruncile lui
Dumnezeu şi ascultând sfaturile duhovnicilor. Dar noi ne-am depărtat de
simplitatea şi curăţia originară a poporului nostru. Cultura mass-media la care
toţi suntem conectaţi ne învaţă cum să trăim, cum să ne îmbrăcăm, cum să
mâncăm, cum să ne vaccinăm, ca să nu ne mai îmbolnăvim, cum să ne împrumutăm,
ca să dobândim şi să dorim mereu bunuri materiale, făcând din noi nişte oameni
însinguraţi, nişte consumatori, nişte robi ai propriilor noastre plăceri, dar
şi ai unor interese atât de străine de neamul nostru românesc. Aceasta este
principala cauză a suferinţei noastre: depărtarea de Dumnezeu.
O consecință a depărtării de Dumnezeu este adâncirea
în lucrurile materiale peste măsură iar aceasta are efectul ei, de care, poate
la început nu bănuim nimic. Astfel, profesiunea, serviciul, afacerile, munca în
străinătate sunt indispensabile, ca bunuri materiale, pentru a dobândi cele
necesare vieții pământești, dar să nu ignorăm preţul pe care îl plătim pentru acestea
prin copiii noştri. Pentru că în familie nu există învăţământ şi educaţie la
distanţă, am invitat în casele noastre un nou pedagog: televizorul. Dacă noi, adulţii,
gustăm şi considerăm indispensabilă cultura mass-media intrată cu brutalitate
în viaţa noastră, să nu ignorăm faptul că ea ajunge să formeze mintea copiilor
şi să le determine comportamentul. Să nu ne mirăm atunci că distracţia devine
pentru ei obiectivul principal al vieţii, că alcoolul, euforizantele, drogurile
şi multe alte plăceri trupeşti li se par căile pentru dobândirea fericirii.
Oricât de greu de refuzat, noi, cei maturi, trebuie să rezistăm ofertei
mass-media şi să înlăturăm acest război nevăzut dus împotriva minţilor copiilor
noştri, oferindu-le alternative prin care să le stimulăm lectura, jocul,
dialogul, creativitatea, credinţa.
Când ne cuprinde deznădejdea, să nu uităm că Dumnezeu
nu S-a coborât din cer pentru Sine, ci pentru noi şi pentru a noastră mântuire,
pentru ca să ne tragă pe toţi la Sine, pentru ca să fie de acum înainte şi
pentru noi „precum in cer, aşa şi pe pămant”, pentru ca şi noi să trăim
de acum viaţă cerească, viaţă nouă, renăscută de sus, din apă şi din Duh, prin
Botez şi Euharistie, prin pocăinţă şi paza sfintelor Sale porunci. A trăi
această viaţă nouă în Hristos înseamnă a renunţa la patimile egoiste,
omorându-ne, după cuvântul Sfântului Apostol Pavel, „mădularele cele
pămanteşti: desfranarea, necurăţia, patima, pofta cea rea şi lăcomia, care este
inchinare la idoli (…), lepădand mania, defăimarea, cuvintele de ruşine” (Col
3, 5.8), „pentru care vine mania lui Dumnezeu peste fiii neascultării”(Col
3, 6).
Cunoaştem înălţimea şi exigenţele vieţii celei noi la
care suntem chemaţi, însă uitarea şi nepăsarea ne împiedică să punem în lucrare
poruncile dumnezeieşti. Aceasta este şi cauza pentru care mereu primim semne
că prin modul nostru de viaţă mâniem bunătatea lui Dumnezeu. Ce altceva
sunt bolile incurabile, epidemiile, inundaţiile şi încercările de tot felul
care se abat asupra noastră? Prin păcate noi întoarcem purtarea de grijă a
Stăpânului vieţii noastre în mustrare, pentru că ne facem de bunăvoie robi ai
păcatelor.
Până când vom amâna pocăinţa? Oare când ne vom ridica
din această orbire a păcatelor? Vedem limpede cum prin toate mijloacele
posibile sunt promovate în societate imaginile desfrâului, adulterului şi
pornografiei, expuse pretutindeni, la televizor şi în vitrine, în vorbe şi
îmbrăcăminte! Oare nu vedem cum prin toate acestea ne depărtăm de Dumnezeu şi
mâniem bunătatea Lui?
Şi, ca şi când emisiunile televizate,
jocurile pe calculator, imaginile din presă sau de pe internet n-ar fi destule
pentru distrugerea minţii şi a sufletului copiilor, acum puterile vrăjmaşului
se ridică şi impotriva icoanelor pentru a le îndepărta din şcoli şi din
viaţa copiilor noştri. Nu sunt deranjaţi de imaginile pornografice care inundă
spaţiul public al societăţii noastre, dar îi tulbură vederea icoanelor? Să nu
acceptăm o astfel de nedreptate şi ruşine, şi să nu uităm că libertatea
dobândită la revoluţie este preţ de sânge, dăruit neamului prin jertfa
tinerilor noştri.
Ca un îndemn părintesc de final la aceste câteva
gânduri să nu uităm de bucuria de a trăi viaţa în Hristos de Dumnezeu, și că iubirea adevărată trebuie să fie una jertfelnică. Aşa
a fost iubirea lui Dumnezeu faţă de noi şi tot aşa trebuie să fie şi iubirea
noastră faţă de El şi faţă de semenii noştri. Să fim mărturisitori adevăraţi ai
Ortodoxiei credinţei noastre prin faptă, nu prin etichetă. Să mărturisim prin
propria noastră viaţă, prin toate lucrările pe care le facem să fim oameni
demni, cinstiţi, urmaşii lui Hristos, făcându-ne părtaşi de bucuria aceasta a
comuniunii cu Hristos şi cu alţii, păstrându-ne credinţa şi neamul ca cele mai
de preţ daruri pe care Dumnezeu ni le-a lăsat.
†
LAURENȚIU,
Arhiepiscopul
Sibiului și Mitropolitul Ardealului
