Spiritualitatea unui neam se
descoperă prin modul în care acesta e înrădăcinat în propriul său Model
transcendent, inepuizabilă sursă a darurilor cu care este înzestrat în istorie.
Vigoarea ei lăuntrică constă, mai întâi, în capacitatea de a conferi o identitate
proprie unei vieți supranaturale, adică unei vieți ce presupune un contact cu
realitățile de dincolo de lume. Pentru a aparține unui neam se cuvine să-ți
asumi destinul unei spiritualități care îl definește. Identitatea noastră
umană, prin urmare, nu este doar un fapt natural, ci în special, unul
spiritual, generat de „Modelul” nostru etnic, transcendent, implicat însă în
circumstanțele în care au trăit părinții, în relațiile inter-umane, pe care le
țesem în jurul nostru și în capacitățile native pe care le posedăm, în vederea
îndeplinirii unei vocații (I. Moldovan 2011:29). Și în sensul acesta neamul
este o familie mare, care tinde la rândul ei să creeze o familie de familii,
într-un cuvânt etnicul, în configurația lui euharistică.
Darurile lui Dumnezeu sunt
distincte între ele dacă le privim în raportul lor cu sursa din care purced,
configurate fiind în ordinea care revelează frumusețea cea mai presus de fire.
Prin ele se menține relația cu Atoatețiitorul, după cum se și întemeiază
comuniunea dintre semeni în iubire. Din perspectiva spiritualității, a
transparenței Modelului divin, totul este un dar, mai rămâne însă să constatăm
că ordinea darului în care suntem încadrați se referă totdeauna la un dar care
este al altui dar: dar din Dar, lumină din Lumină, iubire din Iubire, viață din
Viață, într-o trăsătură vie și veșnică (Ibid. p. 32-33).
Întrebarea care se pune acum
este: în ce sens se poate vorbi de o „cincizecime etnică” – așa cum a făcut pr.
Ilie Moldovan – situată între cea personală și cea eclezială? Răspunsul ține de
noțiunea teologică de Tradiție: Ceea ce se numește Tradiție „constituie memoria
sfântă a Bisericii, cu alte cuvinte este memoria Sfântului Duh în istorie.
Transmisă pe viu, Tradiția este încorporarea Evangheliei în vierii Domnului în
existența unui neam, rezultat al Modelului divin transcendent” (Ibid. p.
83).
Urmează să precizăm acum cum
participă creștinul ortodox la această comoară dumnezeiască care este Tradiția:
pe de o parte, întreg patrimoniul legii strămoșești, plăsmuit de „Model”, este
îmbrățișat și cultivat de către fiecare credincios; pe de altă parte, în
fiecare persoană nu se reflectă decât o strălucire din noianul de raze al
acestei dumnezeiești Tradiții, o picătură din această profundă mare, un grăunte
din această comoară. „Numeroase făclii care ard în biserică și ale căror lumini
multiple se transformă într-o singură lumină, acestea laolaltă oferă imaginea
Cincizecimii etnice. E de înțeles așadar, că Tradiția Bisericii nu trebuie
înțeleasă niciodată ce trebuie căutat ca atare în trecut. Ea este, datorită
memoriei Sfântului Duh, totdeauna contemporană, reînnoită continuu în Sfântul
Duh și de aceea putem sau, mai degrabă, trebuie să trăim în ea ca Sfinții din
vechime. Experiența Drepților și a Sfinților trebuie să fie și a noastră. Atât
ei cât și credincioșii de natură etnică participă la o unică realitate care
este Biserica și Trupul lui Hristos, Care face prezentă pe pământ Împărăția
cerurilor. Inaugurarea acestei prezențe prin botezul cel de foc al neamului, cu
care de fapt se imprimă „Modelul divin transcendent” în viața unui popor,
înseamnă de fapt confirmarea supremă a învierii Domnului, o dovadă că Hristos a
înviat cu adevărat și a împărtășirii vieții Lui, vieții celor ce cred în El (Ibid.
p. 84).
Potrivit unei tainice
împreunări dintre iubirea lui Dumnezeu și viața noastră, dintre ce este
dumnezeiesc și ce este omenesc, „Legea românească” scoate la iveală trei
înțelesuri: 1. un înțeles este dogmatic și el privește adevărul credinței
noastre ortodoxe, 2. un alt înțeles este etnic și el se referă mai ales la
sufletul românesc, noțiunea de neam în esența sa spirituală, prin care se
identifică întru sfințenie cu moștenirea străbună în ceea ce aceasta are mai de
preț, iar altul este 3. neamul, în măsură să facă din Lege o pavăză a dreptății
și un scut de luptă întru apărarea sufletului românesc (Ibid. p.
125-126).
Bibliografie:
Ilie Moldovan, În Hristos și în Biserică. Iubirea euharistică generatoare de
viață și destin românesc, Ed. Reîntregirea, Alba-Iulia, 2011.
Lect.
Dr. Ciprian Iulian Toroczkai
