Crimeea – cunoscută în lumea antică drept Bosforul Cimerian – una dintre
ţintele de păşunat ale celor din Mărginimea Sibiului, ne aduce în memorie, cel
puţin pentru început, marea colonizare
greacă şi, prin aceasta, primele colonii greceşti din zonă, în jurul anului
450 î. Hr.
Se
pare că locuitorii din Rod au fost primii
mărgineni care au trecut cu oile [...] în
stepele intinse ale Rusiei. Turmele lor au găsit în Ucraina păşune
îndestulătoare. Înaintând spre Crimeea şi Caucaz [alţi mărgineni] s-au avântat chiar până în regiunea
Astrahanului, pentru a-şi procura animale de prăsilă din mult apreciata rasă
Karakul (Cornel Irimie, Nicolae Dunăre, Paul Petrescu (coord.), Mărginenii Sibiului. Civilizaţie şi cultură
populară românească, Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1985,
p. 204). Dacă rodenii au fost primii, nu înseamnă că au fost singurii, căci dintre mărginenii sibieni care au fost
plecaţi [...] cei mai mulţi au fost
originari din comunele (sic!) Rod,
Tilişca, Sălişte, Vale şi Cacova (Fântânele), iar numărul lor n-a depăşit, la
un moment dat, 500 de oameni. Unul dintre fruntaşii comunei Tilişca, născut
în 1879, fost primar, pe numele său Ioan Bumbea – socrul lui Pantelimon (Monu)
Bratu, unchiul dinspre mamă al subsemnatului – afirma, la un moment dat: din satul nostru mai mult de un sfert a fost
în Rusia (Boris Zderciuc, Tilişca, un sat din Mărginimea Sibiului, Bucureşti,
1963, p. 15).
Un
alt exemplu: în anul 1983, ing. Tudor Trihenea (Tudoru' Trihenii, cum era cunoscut în localitate) îi relata
autorului monografiei Tilişca, Ioan
Păltineanu, următoarele: pe la anul 1880,
părinţii mei, Gheorghe şi Ana Trihenea, proaspăt căsătoriţi, au plecat din
Tilişca „la oi în Rusia”, stabilindu-se în zona oraşului Mariupol [Mariopol,
la nordul Mării de Azov, în Ucraina, aproape de graniţa cu Rusia]. S-au instalat lângă gospodăria temeinică a
unui unchi de-al tatei aflat pe acele locuri cu vreo zece ani mai înainte şi pe
care l-au moştenit. Şi-au întemeiat stâna lor, mărindu-şi continuu numărul de
animale, ajungând la aproape 6.000 de oi. Acolo ne-am născut noi, copiii: Maria, sora mea mai mare, (care s-a căsătorit în zonă, a avut 12 copii
şi nu s-a mai întors în Tilişca), Ioan
(născut în 1907 şi stabilit mai
târziu în Tilişca, pe strada Luncă, la nr. 131), Dumitru (plecat de tânăr la
Sfântul Munte Athos) – şi călugărit sub numele Dometie – şi eu, cel mai mic, născut în 1914. Am urmat
şcoala primară şi pe cea medie la Mariupol, iar Facultatea de industrie
alimentară la Harcov. M-am întors în ţara mea în 1944 ((Ioan Păltineanu, Tilişca. Monografie, vol. I, Sibiu,
Editura Etape, 2003, p. 277).
Într-o
primă etapă, păstorii mărgineni au venit în noile locuri de păşunat aducându-şi
turmele, apoi, chibzuind că e mai avantajos pentru ei, au venit fără oi, cumpărându-şi
la faţa locului animalele, ori câştigându-le prin muncă, o sută de oi gestante
pentru un an de ciobănit. În patru sau cinci ani, înmulţind aceste oi proprii
cu altele, pe care le cumpărau, unii dintre oieri ajungeau să posede ciopoare
de peste 3.000 de capete. Ca să păstrăm o exprimare locală, din Mărginime
adică, unii tineri au plecat la oi numa'
cu bâta şi, prin muncă dârză şi cinstiă, au ajuns oameni înstăriţi. De aceea nici nu
prea veneau acasă în primii patru sau cinci ani de Crimeea, iar atunci când se
întorceau o făceau mai ales iarna, când participau la sărbătorile religioase
din acest interval al anului, mai veneau pentru a se însura ori când ajungeau
în vârstă sau bolnavi.
Nu
este mai puțin adevărat că, în general, aceste trasee de transumanță nu au fost
parcurse din dor de ducă, ci dintr-o
subconștientă nevoie să aducă (George G. Asztalos, Tragedia românească, în ”Multidisciplinaritatea și Umanioarele”, (https://www.facebook.com/groups/philobiblon/), căci
la revenirea în Mărginimea Sibiului, oierii aduceau mărfuri orientale, precum
ceai rusesc, foi de dafin, măsline, citrice, mătăsuri, gulere de samur, obiecte
de uz caznic, icoane ortodoxe, portrete ale Familiei Imperiale a Romanovilor,
obiecte de podoabă, bijuterii. Erau însă interesaţi să aducă monede de aur,
lucru nu tocmai dificil, având în vedere că, până la revoluţia bolşevică din
‘917, Banca de Stat a Rusiei asigura schimbul bacnotelor în monedă-aur, fără
restricţii şi fără plafon maxim
(Păltineanu, op. cit., p.
278).
Dr. Constantin Ittu
Profesor asociat, Universitatea Lucian Blaga, Sibiu
