Raportat la specificul
românesc al filosofiei, secolul XX este emblematic prin gândirea lui Lucian
Blaga. Prin el avem înainte o reîntoarcere la valoarea culturală a „satului
românesc”. Noica identifică aici un moment de mare anvergură naţională, anume cuvântarea
filosofului Lucian Blaga din 1937, la admiterea sa ca membru deplin al
Academiei Române. „Cel mai personal dintre cercetătorii români de astăzi face
elogiul a tot ce e impersonal, anonim, anistoric în sufletul românesc”. Mai
târziu, marele creator de sistem filosofic, îşi întăreşte gândirea printr-o
evaluare filosofică de geniu între „cultura majoră şi cea minoră”. „Filosofia
lui Blaga, scrie Constantin Noica, e o filosofie a apriorismului stilistic. Ea
îmbogăţeşte categoriile kantiene cu categorii purtate de o martcă stilistică,
prin care singură poate face ştiinţă, artă religie o conştiinţă omenească ...
pentru Blaga, cultura minoră e de aceeaşi calitate cu cea majoră, pentru că e
purtătoarea unei mătci stilistice. Satul nostru, spune Blaga, a avut tăria să
se păstreze «boicotând» istoria. În jurul lui se făcea, de către alţii, străini
de neamul nostru, istorie: satul nostru s-a păstrat. Vremea a vremuit, dar
matca stilistică, deci pecetea adâncă a neamului româneasc, a rămas aceeaşi”
[Constantin Noica, Pagini despre sufletul românesc, p. 29-30]. Cu toate
criticile din epocă şi de după aceasta, în special în perioada comunistă,
filosofia lui Blaga rămâne normativă în definirea valorilor gândirii
tradiţionale, desprinse din setea de transcendenţă a sufletului românesc. La el
găsim identificarea concretă a elementului autohton, păstrat şi transmis în
valoare nealterată de la străbuni, până în zilele noastre.
Axa tripartită, pe care o
evocă Noica în „paginile” sale despre „sufletul românesc”, descoperă conştiinţa
iubirii de înţelepciune a neamului nostru. Ea se desfăşoară etapizat de la
evaluarea ancestrală a eternului la motivul istoric, de la năzuinţă şi ideal la
concret, rezumându-se magistral în specificul „mioritic” al satului românesc.
Se pune totuşi o problemă: cum ne-am raportat ca popor şi gândire la
pragmatismul istoriei?
Neapreciat la adevărata sa
valoare de contemporani, Lucian Blaga marele nostru creator de sistem filosofic
dezvoltă cu adevărat în însemnările sale despre satul românesc o vocaţie de
vizionar, care a transmis posterităţii „curajul de a întrebuinţa termeni
filosofici luaţi de-a dreptul din viaţa ţărănească. Cu autoritatea pe care i-o
dă nivelul creaţiei lui, a consacrat dreptul cuvintelor româneşti în filosofie,
chiar dacă sunt luate din cea mai rurală viaţă a noastră” [Vasile Băncilă, Lucian
Blaga, energie românească, ediţie îngrijită de Ileana Băncilă, Ed.
Marineasa, Timişoara, 1995, p. 218].
Mereu preocupat de absolut,
Lucian Blaga invocă existenţa „Marelui Anonim”. Într-Însul filosoful descoperă:
„factorul metafizic absolut, factorul central al existenţei, centrul creator
primar şi, în acelaşi timp, cenzorul absolut, sediul cunoaşterii absolute”
[Lect. Dr. Adrian Boldişor, „Fenomenul religios între filosofie şi teologie”,
în Revista Teologică, nr. 95/2013, p. 88]. Pe de altă parte, Îl numeşte
„Marele – pentru a circumscrie supunerea supremă cu care el ne îndatorează,
guvernând totul; şi Anonim pentru ca termenul să menţină permanent trează
nedumerirea, uimirea, întrebarea ce această existenţă o provoacă în noi”
[Ovidiu Drîmba, Filosofia lui Lucian Blaga, Casa de editură Excelsior,
Bucureşti, 1995, p. 142]. Această perspectivă dă tonul unei impresionante
împletiri dintre filosofie şi religie, aşezate în nota inconfundabilă a geniului
blagian. În abordarea sa, Marele Anonim are deopotrivă „atribute divine şi
demonice, apărând ca centru metafizic suprem ce emană din el şi, în acelaşi
timp, limitează posibilităţile de creaţie” [Boldișor, op. cit., p. 88].
Într-o altă cheie de
interpretare, dar păstrându-se esenţa mesajului filosofic, „Marele Anonim”
reprezintă o sinteză a căutărilor mistice în care şi pentru care se frământă
filosoful. care testează generozitatea unui spaţiu apofatic de exprimare,
aşezat sub autoritatea revelaţiei.
Pr.
Lect. Dr. Ioniţă Apostolache
