Anul omagial al satului
românesc în Patriarhia Română, Întâlnire a Tinerilor Ortodocși la Brașov cu
tematică legată de noua transhumanță, de la sat-oraș-oraș-internet/
satul virtual al rețelelor de socializare, iată un bun prilej (sau mai multe)
de a vorbi despre o lume trecută cumva dacă nu în background, măcar în istorie.
Autor român născut la sat, în Gersa,
de Bistrița-Năsăud, în 1975, Dan Coman a debutat cu poezie, anul cârtiței
galbene (Timpul, 2003), iar în 2004 a primit Premiul Național de Poezie „Mihai
Eminescu” Opera Prima și Premiul de Debut al Uniuni Scriitorilor din România.
Debutează în proză în 2010, cu Irezistibil (Cartea Românească), apoi
publică Parohia (2012; 2017) și Căsnicie
(2015; 2016).
În 2019, Coman publică aceste
lucruri care nu se vor schimba niciodată, la Polirom, roman scris într-o
perioadă petrecută în Iowa, Statele Unite, în cadrul unui International Writing
Program. Cele două părți ale cărții îmbină perspectivele unor personaje pe cât
de diferite, pe atât de puternice, demonstrând măiestria creatorului lor. Este
de apreciat și faptul că scriitorul poate jongla ușor între masculin și
feminin, între cele două perspective despre care se spune adesea că sunt greu
de redat de același autor. Interesantă îmi pare și construcția romanului, cele
două părți care la început nu par a avea legătură între ele, dar care – până la
final – se lipesc și se suprapun de multe ori, creând o imagine cuprinzătoare a
unui sat contemporan deopotrivă ermetic, pentru neavenit, și în luptă pentru o dărâmare
a miturilor, pentru nativ.
Avem și nu avem o poveste
de la sat. Avem și nu avem o poveste a unui sat contemporan de munte. Avem și
nu avem personaje tipice mediului; avem și nu prea avem o acțiune demnă de un
alt secol într-o ramă de mit post-rural. Avem două (sau chiar patru-cinci)
personaje feminine puternice, fiecare în felul ei. Avem un personaj masculin pe
care l-am putea considera mind-blowing pentru atmosfera tipic pastorală
a satului. Avem o marginalitate adusă la centru, prin personajul țigan care se
căsătorește cu vindecătoarea satului, devenind personaj principal, și mai avem
și o figură care – în situația tipică a unui oraș contemporan – ar fi
constituit un personaj de centru, favorizat în urban, și cu toate acestea, în
sat, este marca noului, a încălcării preceptelor, deci indezirabil. Avem o
femeie a cărei copilărie năucește și avem o alta, a cărei bătrânețe și văduvie
sunt de poveste. Și pentru a întregi tabloul, avem și o femeie a cărei
întreagă viață este un mister, este un miracol, face parte din registrul personajelor
care aseamănă într-un fel atmosfera din jurul lor cu cea din cunoscuta La
țigănci, a lui Mircea Eliade.
Discuția care poate fi
începută de la romanul lui Coman este aceea despre un sat românesc al secolului
XXI, sat în care nu s-a terminat deloc cu lumea misterelor și a vindecărilor
miraculoase, cu lumea prejudecăților și a superstițiilor, dar totuși s-a trecut
abrupt la contemporaneitate, cu uzine, mașini și campionate de fotbal județene,
cu lecturi, fotografii și muzică clasică bune. Este aici o îmbinare de prezent
și trecut, în oameni, în obiceiuri, în cultură sau lipsa ei, pe care nu le
putem trece cu vederea, dimpotrivă, ne ajută să înțelegem dificultatea traiului
într-un asemenea tărâm de legătură între lumi, între timpuri ale istoriei. Avem
personaje din contemporaneitate care intră în țesătura de magic și miraculos a
satului, cu vindecătoarele și obiceiurile sale aparținând unor alte timpuri,
dar avem și personaje aparținând de drept satului și cu toate acestea trăind
foarte bine și firesc înrădăcinate în secolul nostru. Coliziunea între
tradiționalul magic și rupt parcă din pânzele unor alte epoci (întruchipat mai
ales de masa țăranilor și de popa din sat, mereu călare pe roibul său și
rostind ecteniile de înmormântare de la înălțimea nărăvașului său animal) și
noul adus de un personaj scriitor, cumva un dezvăluitor și un revelator, prin
însăși menirea profetică a poetului și prozatorului, a profesorului,
este una puternică, dramatică, din care reprezentantul secolului XXI iese
zdruncinat, dacă nu aproape distrus.
Sper că v-am trezit
interesul atât față de scriitorul Dan Coman, cât și de cartea de față, pentru
că merită. Mai sper și că întrebările pe care le ridică un astfel de roman nu
vor rămâne doar în imaginar sau în mintea cititorului, ci – poate – vor naște
un dialog despre necesitatea corelării, a prezervării a ceea ce este bun și
folositor, dar și a adaptării la nou, la contemporan.
[Dan Coman, aceste lucruri
care nu se vor schimba niciodată, editura Polirom, Iași, 2019, 205 p.]
