Minunea cu pescuirea
minunată este legată în general de mulţimea de peşti pe care ucenicii i-au
prins în urma ascultării Cuvântului lui Dumnezeu. Ascultând acest Cuvânt,
oamenii n-au făcut decât să pună pe primul loc învăţătura divină, fapt ce a
atras după sine o recoltă materială bogată. E vorba de cuvântul: „căutaţi
mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui toate acestea se vor adăuga
vouă” (Mt 6, 33).
Lucrurile pot fi privite şi
mai profund, dacă vom interpreta reîntoarcerea apostolilor în largul mării
Ghenizaretului şi aruncarea mrejelor la o mai mare adâncime, ca şi cum nu ar fi
vorba despre o recoltă piscicolă bogată, ci despre altceva. Înainte de vedea
lucrurile dintr-o perspectivă nouă, vom face o paranteză.
La ora de psihologie, atunci
când le vorbesc elevilor despre ipostazele sau nivelurile sufletului omenesc,
fac uz de suportul intuitiv al semnificaţiei apei: conştientul se află deasupra
nivelului apei, cu toate gândurile, hotărârile şi acţiunile lui; subconştientul
se află imediat sub suprafaţa apei, până la acea adâncime la care se poate
vedea cu ochiul liber; în sfârşit, inconştientul conţine toate acele trăiri,
evenimente cu încărcătură emoţională uriaşă care au fost odată conştiente dar,
tocmai datorită poverii lor emoţionale, au fost uitate de către Eul conştient,
însă, nefiind pierdute în neant, sau depozitat în straturile de adâncime ale sufletului
omenesc, adică în inconştient. Tot în inconştient, aşa cum spune Jung, sunt
colecţionate şi acele arhetipuri transgeneraţionale şi ancestrale, care s-au
păstrat în istoria omenirii sub formă de mituri şi basme, care reiau de la o
epocă la alta temele esenţiale ale omenirii.
Când am reluat celebra carte
a lui Jung, „Arhetipurile şi inconştientul colectiv”, nu mică mi-a fost mirarea
când am văzut că psihologul elveţian
însuşi foloseşte metafora apei ca simbol pentru adâncimile inconştientului.
Jung spune că „noi suntem pescari de adânc” (Jung, 2003, p. 33). În literatură
putem identifica exemple similare. Lucian Blaga foloseşte şi el, voluntar sau
nu, această metaforă a ipostazelor psihicului simbolizate de nivelurile de
adâncime ale apei. Intuiţia lui merge până acolo încât perspectiva verticală pe
care o deschide vârtejul de apă să fie asimilată cu un şarpe ce îşi consumă
singur coada:
„Apa
Mureşului era ca sufletul meu: relativ curată deasupra, dar purtând nămol în
adânc, Ah, da! Apă curată n-are Mureşul niciodată, nici chiar în zilele cele
mai senine, căci albia e nămoloasă, iar cerul se amestecă în oglinda apei mereu
cu mâlul ridicat de vârtejuri. Ajungem la vâltoarea unde apa, zăgăzuite de
cobile şi de un dig scurt de pietre, se întoarce în sine ca şarpele ce s-ar
muşca singur de coadă. Digurile acestea sunt făcute ca să împiedice măcinarea
câmpului. Somnii stau pe fundul apei, sunt peşti de nămol, porcii Mureşului,
care mănâncă de toate…” (Blaga, 2013, p. 268).
Chiar dacă e posibil ca
poetul, filosoful şi dramaturgul Lucian Blaga să nu se fi gândit la aspectele
acestea, totuşi, paragraful citat ne aduce un plus de lumină şi înţelegere
asupra raporturilor dintre conştient şi inconştient. Ducând lucrurile şi mai
departe pe această linie a interpretării, pescuitul la adânc poate descoperi şi
aduce la suprafaţă monştrii inconştientului ascunşi în mâlul subliminalului.
Desprind de aici o lege de
funcţionare a inconştientului personal de data aceasta, în sensul în care o
informaţie pe care am asimilat-o mai demult a ajuns, cu trecerea timpului, să
fie păstrată în memoria mea dar fără autorul ei original. De fapt, multe dintre
ideile noastre, pe care le-am putea considera ca aparţinându-ne, să nu fie atât
de originale pe cât ne-am putea imagina noi.
Spuneam mai sus că, dincolo
de îmbelşugata pescuire ca urmare a ascultării de Cuvântul lui Dumnezeu,
lucrurile pot fi interpretate şi în accepţie psihologică. „Mânaţi la adânc”, poate însemna şi o adâncire a
pescarilor, viitori apostoli, în propriile lor adâncimi inconştiente de suflet.
Acolo sunt monştrii de adâncime, amintiri şi experienţe grele de poveri
emoţionale, la limita insuportabilului pentru eul conştient şi care, astfel, au
fost refulate şi uitate. Când însă situaţia o cere, adică se recreează condiţiile
de desfăşurare a lucrurilor aşa cum s-au petrecut odinioară, aceste emoţii
foarte puternice, adevăraţi monştrii de adâncime, ies la suprafaţă cu putere,
căzându-le pradă deopotrivă purtătorul lor cât şi celelalte persoane din
anturajul lor. Aşa se explică, poate, şi de ce anumiţi oameni despre care noi
avem o părere fără rest, să ajungă în nişte situaţii de nerecunoscut.
Inconştientul îi ia pe nepregătite.
Să nu uităm că pescarii au
fost trimişi să arunce mrejele la adâncimi mai mari după ce Domnul Hristos a
îndepărtat corabia de ţărm. Procedând astfel, El i-a scos pe ascultătorii săi
din zona de confort învăţându-i despre lucruri pe care textul evanghelic nu le
specifică acum dar, putem presupune că era vorba despre lucruri de mare
semnificaţie spirituală şi sufletească. Dacă vreţi, am putea spune că aceste
cuvinte aveau o putere de impact similară cu a acelor cuvinte pe care Domnul
Hristos le-a scris pe nisip cu degetul când oamenii i-au adus-o spre judecată
pe femeia prinsă în adulter. Atunci acuzatorii au lăsat pietrele din mâini
citind în nisip cuvintele pe care le-a scris Domnul, tocmai pentru că erau
cuvinte de o adâncime şi o semnificaţie deosebit de gravă pentru fiecare dintre
ei. Le-au fost date pe faţă lucrurile ascunse.
Şi în cazul pericopei de
care ne ocupăm acum, Domnul Hristos i-a scos pe ascultători din zona de
confort, spunându-le nişte lucruri imperative. Într-un fel, putem spune că le-a
răscolit subliminal lucruri, experienţe şi întâmplări de care probabil că au
uitat de mult. Mânaţi fiind la adânc ei s-au înspăimântat de ceea ce au văzut
şi descoperit acolo. Mai mult, era mai, mai să li se rupă mrejele.
Când persoana primeşte nişte
veşti sau nişte informaţii cu o încărcătură emoţională ce depăşeşte pragul
suportabilului, Eul personal sucombă. A fost nevoie să vină alţi oameni, tot
viitori apostoli, ca să-i ajute şi să-i menţină pe linia de plutire.
Cred că tocmai de aceea,
după ce experimentul pescuirii minunate s-a încheiat printr-un rezultat atât de
rodnic, Domnul Hristos le-a spus că-i va face pescari de oameni. După ce
Apostolii au coborât în propriile profunzimi ale sufletului lor şi după ce au
adus la suprafaţă lucruri dificile dar pe care cu ajutorul lui Hristos le-au
integrat, ajungând astfel la o conştiinţă superioară de sine, au putut fi
disponibili pentru lucrarea de pescuire minunată în sufletele celor care vor
auzi din gurile lor cuvântul lui Dumnezeu şi se vor sui pe corabia mântuitoare
a Bisericii. Viitorii Apostoli trebuiau să treacă peste acest test al
autocunoaşterii pentru a-şi putea asuma maturi misiunea de a duce vestea cea
bună până la marginile pământului.
Bibliografie:
Lucian Blaga, Luntrea lui
Caron, Editura Humanitas, București, 2013.
Carl Gustav Jung, Arhetipurile
şi inconştientul colectiv, traducere din limba germană de Dana Verescu şi
Vasile Dem. Zamfirescu, Editura Trei, Bucureşti, 2003.
Pr. Dr.
Ciprian Valentin Bîlbă
